Mulți dintre ei arată așa, arată chiar mai bine, unii și mai rău. Vrei și nu vrei deloc să te oprească în trafic. Cine știe ce le mai trece prin minte sau ce li se năzare.
Mai ales că noi, emigranții din fosta URSS, avem o relație inedită cu reprezentații forțelor de ordine, traumați incurabil de grija lor dezinteresată.
Ieri seară mă întorceam acasă, după șase ore de muncă în care n-am avut timp nici să beau o gură de apă. Înnopta. Am aprins luminile, sigur!, deși străzile sunt excesiv luminate și uneori se mai întâmplă să uit. Aproape de sat nostru lumina indicatorului de combustibil mi-a dat de știre că trebuie să trec pe la benzinărie. Alimentat. De acolo fuguța acasă cu gândul la ce să pregătesc pentru cină, pentru mâine, să calc, să aranjez, ghiozdane, richizite, agendă, facturi de plătit, de cumpărat, ordine, ordine, ordine și HOP! la prima giratorie mă poticnesc într-un ambuteiaj. Văd de departe doi polițiști fluturând din luminile galbene către șoferi, să treacă lent. Ajunsă în dreptul unuia dintre ei, lumina se schimbă în ro-și-e. Opresc, încă vie de frică. Oare ce am încălcat?, merg încetișor, ca toată lumea, abia de mă observ cu Fiesta mea inimoasă în rândul de tancuri umflate.
Dânsul se sprijină de portiera mea vraiște si caută lucruri suspicioase prin dezordinea dinăuntru. Eu mă dezlănțui în cel mai sincer monolog către divinitate.
Facem schimb de mirosuri cu Reprezentantul, ca și cânii antrenați; lui îi aduce a mâncare afumată, substanțe de spălat și dezinfectat, mie îmi adie iz de parfum acru purtat o zi întreagă pe uniforma prăfuită.
- Aprindeți luminile, Doamnă, îmi zâmbește binevoitor. Călătorie plăcută.
Apăs acceleratorul, înviată subit și mă întreb, dacă numai la faruri se referea….