Traian Vasilcău este un important poet din Basarabia pentru care filonul eminiscian cu valenţe post- romantice reprezintă fundamentul creaţiilor sale lirice, atingând in ultimul său volum „Sfeşnit în rugăciune”, publicat de curând la Chişinău, virtuozităţi nu rareori emoţionante, al căror farmec constă tocmai în aerul uşor desuet al limbajului poetic unde abundă cam întreg arsenalul de cuvinte versificabile şi uzate până la tocire. Cu toate astea, Traian Vasilcău dezvăluie o candidă prospeţime a stării de spirit, un suflu poetic ce trece dincolo de epigonism şi configurează imaginea unui autor cu trăiri autentice, capabil să existe „prin sine”. „Îngenunchiem în noapte mestecenii, cântând, Şi sângele năvalnic li-l bem, surâzători, Prin amintirea oarbă a ultimelor flori Ultimul cal se-aude spre Noe alergând. Nimeni nu se-nvoieşte-a muri pentru păcat, Cu câte-o cruce-n mână ies morţii la arat. Un cer al nefârşirii. În urma lor lăstunii Îl seamănă cu lacrimi la lumânarea lunii.” Aflat…
View original 236 more words
