Vitalie Răileanu – un critic literar peste măsură de prolific, care în ultimii ani a căutat cu dăruire pulsul vieții a sute de scrieri literare anunțând potențialii cititori de utilitatea operelor respective, ne-a bucurat sufletele avide de lectură cu o nouă carte. Înainte să întorc prima filă a noii sale cărți, botezate inspirat Imun la naupatie, am fost surprins să aflu că de această dată nu mai este vorba de critică literară, de schițe de portret, de recenzii etc., ci… de poezie. Binecunoscutul Vitalie Răileanu a renunțat vremelnic la vechile tradiții literare, punând pe buzele cititorului fidel și versuri. Dar ce versuri!Imun la naupatie, publicată la Editura Tipo Moldova din Iași, în Colecția OPERA OMNIA, este un periplu peste ape reci, învolburate, o călătorie printre fiorduri nordice, norvegiene, în depărtări antarctice, însingurate…
Începe furtunaSă plutim spre furtună
Aceste versuri sunt mai mult decât o invitație la bordul unui vas maritim aruncat în brațele furtunii. Este o chemare la înfrângerea necunoscutului ce ne stă în cale.
Una dintre multiplele idei ale poeziei lui Vitalie Răileanu, care mi-au răscolit gândirea după lecturarea integrală a cărții, urmând poteca interpretărilor firești, ar fi existența pământului aflat la margine de ape, existența indubitabilă pe undeva a unui far Alexandrin, a unui far îndrumător spre salvatoarele limanuri.
Pentru iubitorii de versuri, de versuri acoperite abundent cu stropi sărați și reci de mare, postez mai jos două dintre inumerabilele poezii cuprinse în această carte, punând astfel la încercare și imunitatea lor, a cititorilor, la naupatie…
Eu sunt imun!
Lectură plăcută!
Nordștiu că nu mă așteaptă nimeni în portul de atașși voi rămâne aiciîn larglup de mare care trece prin Fiordurile Norvegieiîncorsetat de cristale reci de gheață nordicănu adun diluvii pentru tineiubito…ce vis încordatce tânăr e visul ce taieînsemne pe brațele melece înoată spre alte Fiordurimai nordicemai nordice…
incertitudineastăzi m-au durutvechile rănide aduceri aminteși eum-am metamorfozatîn cristale mici de sarefiind înghițite de apele reci ale măriiSubscribe to Blogul unui romancier basarabean