Mărturisire

 

Cel dintîi păcătos al Tău

La picioarele-Ți, Doamne, se roagă.

A fost cîntec și-ajuns-a hău,

Înflorea și-acum e doar pîrloagă.

 

Cel dintîi vinovat al Tău

Nici nu merită să-i dai iertare,

Pentru el și cuvîntul: Rău

E puțin și abia dacă doare.

 

Ochii lui parc-ar fi de călău,

Inima i-i o lespede moartă.

De nu-l biciui cu dangătul Tău

Nu va mai fi magnolie-n soartă.

 

29-30 iulie 2014

 

***Marea, profund cîntătoare-n amurg.

Ce artistă!

***Scrieți numai poeme ce zidesc, nu care prăbușesc tot ce le vine în cale.

***Un poet îmi spune că astfel de poeme creștine, de care scriu eu, nu se vînd. Ah, ce corect spune poetul! Cum să se vîndă ceea ce ți s-a dat, fără muncă? Ce ți se dăruie trebuie, la rîndul tău, să dărui și-atît.

***După ce m-am căsătorit am locuit scurtă vreme la etajul  3 al unui bloc din bulevardul Traian, dar Dumnezeu, văzînd că prea m-am înveșmîntat în straiele lucioase ale orgoliului, a luat de m-a urcat  într-o zi la etajul 9(ultimul!) dintr-un bloc de pe strada Valea Crucii.

Și-abia acum am înțeles de ce.

 

Hăulită de noapte

 

C-un braț de cînturi

Alerg pe drum.

N-am alte gînduri,

Gîndesc postum.

 

De raze sînger

Pe mapamond.

Și doar un înger

E tot mai blond.

 

C-un snop de taine

Îi bat la geam.

Poartă drept haine

Lacrima-i—neam.

 

De vraja-i sînger

Ca să exist.

Și doar un înger

E tot mai trist.

 

C-un crîng de vise

Împodobit,

Stări nedescrise

M-au coperit.

 

De raiuri sînger

Peste pămînt.

Și doar un înger

E tot mai sfînt.

 

Și de atîta

Cer nesfîrșit

Inima-i cîntă

Ca luna-n schit,

 

Încît la noapte

Se vor trezi

Macii din moarte

Și-or hăuli.

6 august 2014

 

***

Mergi, maică, la Dumnezeu

Și roagă-l s-adorm și eu,

Colo-n cer să ne-ntîlnim,

Să nu ne mai despărțim.

 

Mergi, tată, la Dumnezeu

Și roagă-l s-apun și eu,

Colo-n cer să ne-ntîlnim,

Să nu ne mai despărțim,

 

Tot uitînd, Doamne Preasfînt,

C-am fost oameni pe pămînt.

7 august 2014

 

Tămăduiri

Pentru Christian Martin

 

Smerită catedrală, mama mea.

Din lacrimi o zidesc și-aș vrea să-mi spună

Că pot fi înfiat de-un Cer cu lună,

Căzînd la pieptu-i ca o turturea.

 

Smerită catedrală, mama mea.

Flautul  mării preoțește-n tine

Și-un neam de pescăruși la clavecine

Îți intonează visul într-o stea.

 

Smerită catedrală, mama mea.

Tămăduiri tăcerile îmi lasă

Pe amintirea ta, tot mai frumoasă,

Ce-o mîngîie Iisus  cu mîna Sa,

 

Cîntîndu-ți: ”Leanco, Leanco, de sub Cer,

N-auzi cum freamăt ca un palmier???”

7 august 2014