Judeţele româneşti cu cea mai fantasmagorică promovabilitate la BAC sunt chiar polii neşansei, ca să nu zic ai sărăciei lucii. O convenţie tacită, subterană, elevi-profesori, străbate anii: e un fel de întrajutorare pe bani. Profesorii sunt ajutaţi să apară pe locuri fruntaşe în statisticile nevolnicului minister al şcoalelor. Bacalaureaţii sunt sprijiniţi să plece naibii cât mai departe din locurile de baştină (citeşte richtung Iaşi, Cluj, Bucureşti, Timişoara sau Europa), oriunde altundeva, numai să nu stea acasă.
Suceava se laudă cu o promovabilitate de 98%. Situaţia de la faţa locului se cufundă întru totul în pasta sugestivă a onomasticii, parcă predestinate, şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava: Petru Carcalete. Aşa să-i rămână numele! Sub domnia sa, un colegiu de largă faimă zonală a beneficiat de 100% note de trecere pentru o întreagă generaţie de a doişpea. Te şi miri cum dracu merge totul aşa rău în ţara asta, cu atâţia gheniali pe judeţ pătrat.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI