- Mă iertați pentru intruziune, dar ne tot întrebam cu prietenii, ce limbă vorbiți?

Româna, zicem noi, după care normal că explicăm că nu e vorba de România, ci de Republică Moldova și că româna e și „limba noastră”. Manoel, cum am aflat mai târziu că se numește, era un tip de vreo 50 de ani, poate vreo 60 – cu maltezii nu se știe niciodată. Un spirit aristocrat cum se mai întâlnește prin Malta pe ici pe colo. (Altă dată am întrebat direcția spre Mdina și un cavagliere ne-a răspuns că din păcate, din limbile străine, nu cunoaște decât italiana. Ne-a lămurit că suntem în Attard și ca să mergem spre Mdina trebuie să ieșim spre șoseaua paralelă. Destra, destra și, mai apoi, sinistra.)

Dar să revenim la Manoel. Pe lângă ampla informație despre locurile din Gozo care merită a fi vizitate (șarabura, brambabura și handrabura – că nu prea deslușeam noi cuvintele în malteză în acel moment), am aflat de la Manoel că instalația din pjazza centrală la care tocmai lucrau o mână de muncitori era asamblată cu ocazia procesiunii religioase din Xewkija preconizată pentru 18 iunie. Și noi care urma să plecăm pe 17. Dar în fine… era vorba de o poartă instalată inițial la un consiliu ecumenic care s-a produs la Valletta în 1912. Consiliul a avut niscaiva rezonanță în societatea malteză, astfel încât, după finisarea lui, cetățenii din Xewkija au hotărât să liciteze pentru acea poartă. În consecință, iată că de mai bine de 100 de ani poarta este instalată și demontată anual în piața centrală.

Fervoarea religioasă a maltezilor e un lucru pe care îl remarcă multă lume. Într-un fel, nu tre să fie de mirare. În condițiile unei identități etnice mai mult decât diluate, apartenența religioasă la catolicism este trăsătura numărul unu a maltezilor. Fără această caracteristică fundamentală, maltezii, în virtutea dialectului arab, s-ar fi dizolvat demult în oceanul musulman care-i înconjoară.

Manoel ne ține de taifas până când ni se servește mâncarea după care, cavaleros din fire, ne îndeamnă să savurăm în tihnă cina. Nu e mare lucru: fiind unicul local deschis din Xewkija, ne rezumăm la câteva felii de pizza și la o halbă de Cisk, care după lungul voiaj, e o savoare.

Sătucul – o perluță! Decorat cu beculețe multicolore ca un pom de Crăciun, toată săptămâna decurge în așteptarea fiestei. Noi ne vedem de treaba noastră turistică – plajă, escapade, vizita la Valletta, vizita la Mdina… De fiecare dată când ne întoarcem în Xewkija facem ce facem și nu nimerim stradela noastră. Odată a ieșit destul de nostim, când resemnat, ieșii eu din mașină să o caut pe jos ca să o găsesc, spre marea mea surprindere, exact în locul unde-am și parcat. Toate străzile din Xewkija sunt identice.

Mai au maltezii o mare pasiune pentru steaguri. Roș-albul național e floare la ureche. Crucea malteză e prezentă în tot felul de combinații – pe steaguri militare, religioase, civile. Dar asta așa, în semn de apropos că toate străzile-s identice…

În ultima zi a călătoriei ne e dat și nouă să gustăm din savoarea fiestei. Un teaser, nimic mai mult și totuși, într0un final vedem și noi beculețele arzând în toată splendoarea lor „medievală”.

Doi polițiști își anunță apariția la poarta vilei:

- A voastră e mașina albastră parcată la colțul străzii?

Pe naiba, tocmai acum am încurcat-o, îmi zic în gândul meu, dar bineînțeles că mă împărtăș în privința proprietății, fie ea și temporară. Îmi imaginez că e vorba de o parcare neregulamentară, dar polițiștii mă roagă respctuos să o mutăm din cauza procesiunii care urmează să parcurgă stradela în aproximativ jumătate de oră. O mutăm, ieșim și noi în piață.

În sfârșim vedem lume în Xewkija. Adolescenți îmbrăcați în tricouri heraldice, mai ceva ca la Cupa Mondială. Cruci aurii pe fundal alb-maroniu. Zâmbete pân-la urechi. Fanfara-i gata de atac. Toată lumea-i în așteptare. Și noi… în așteptarea plecării. Sărbătoarea asta nu mai e pentru noi, e pentru maltezi. Noi plecăm, ei rămân să-și ducă mai departe existența pe acest arhipelag bizar format din trei insule: Malta, Gozo și Comino. Vorbind o limbă bizară care sună a italiană și arabă deopotrivă. Văzându-și de fermele lor la care cea mai bună roadă e formată din pietrele de var. Scăldându-se în apele binecuvântate ale mării ai cărui albastru nu are un iz comercial. Sau plimbându-se ocazional pe stradele care n-au cunoscut umbra panourilor publitare.

Ei rămân, noi – plecăm. Bonswa.