Dacă paşii te vor purta vreodată, iubite pelerin, pe potecile frământate cu dragoste, credinţă şi suferinţă ce duc spre Mănăstirea Vărzăreşti, nu-i opri. Lasă-i să te conducă acolo, la Maica Domnului, unde vei putea sta de vorbă într-o chilie modestă cu unul dintre acei oameni ai jertfei, fără renume şi fără aureole. Vei vedea în ochii lui smeriţi şi pururi plecaţi spre pământ cerul şi vei simţi cum din inima sa se înalţă un imn de slavă către Dumnezeu. Vei fi atunci învăluit într-o lumină nematerialnică, într-o împăcare şi o bucurie, care fără cuvinte îţi vor da răspuns la cele mai grele întrebări ale existenţei. Abia atunci vei înţelege că Sfinţenia există şi este atât de aproape de noi, încât nu o putem vedea, pentru că este ascunsă în umbra smereniei, într-un colţ al mănăstirii.
Din puţinele informaţii care se deţin se ştie că Icoana Maicii Domnului a fost adusă (se presupune) de la Mănăstirea Rudi la răscrucea veacurilor XIX şi XX. Monahia Eleonora, care a venit în mănăstire în anul 1922, afirma că la intrarea sa în mănăstire Icoana se afla aici. Inscripţia de pe îmbracămintea de metal a Icoanei mărturiseşte că această icoană a fost reparată şi re-înnoită în anul 1901. O eventuală legătură a Mănăstirii Rudi cu Mănăstirea Vărzăreşti, ce ar face posibilă explicaţia acestei presupuneri, ţine de anul 1828, când Schitul Rudi devine schit de femei şi sunt aduse călugăriţele din Sărătură în număr de 25. După familiarizarea lor cu noul locaş, opt dintre acestea preferă să se transfere la Mănăstirea Vărzăreşti. (more…)