După ce președintele veșnic al Academiei, care papă ZILNIC  din bugetul statului cîte 1 milion de lei, i-a invitat  pe filosoful Iurii Ivanovici Roșka și pe doctorul habilitat în furturi de instituții de proiectări, bănci și aeropoarte internaționale, Vladimir Vasilevici Filat,  să dea lecții academicienilor, iată că Duca n-a putut rezista ispitei și pînă la urmă și-a dat arama pe față(sau pe fețe?), spunîndu-ne cărui bandit slujește și i se-nchină oricînd, considerîndu-l conducător omnipotent al său.

Citiți mai întîi această scrisoare care pare a fi concepută de niște tipi total neșcolarizați și nicidecum de niște ditamai academicieni cu stagiu de-o viață în Academia creată în 1946 de Stalin.

Academia de Ştiinţe a Moldovei felicită conducerea Republicii Moldova cu ocazia liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni 2014-04-29 Dlui Nicolae TIMOFTI, Preşedinte al Republicii Moldova
Dlui Igor CORMAN, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova
Dlui Iurie LEANCĂ, Prim-ministru al Republicii Moldova
Dlui Vlad FILAT, Preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova

În numele întregii comunităţi ştiinţifice din Republica Moldova avem deosebita plăcere de a felicita conducerea ţării cu ocazia liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, începând cu 28 aprilie 2014. Activitatea prodigioasă pe care o desfăşoară conducerea Republicii Moldova, pe parcursul mai multor ani, apropie ţara noastră de idealul integrării economice, sociale şi politice plenare în Uniunea Europeană.

Suntem convinşi că acest eveniment marcant pentru parcursul european al Republicii Moldova va influenţa pozitiv dezvoltarea ţării noastre, deoarece va facilita mobilitatea cetățenilor Republicii Moldova şi va permite diasporei să se implice mai activ în dezvoltarea socio-economică a ţării.

Comunitatea științifică, cu suportul conducerii Republicii Moldova, a fost una dintre primele componente ale societății care s-a adaptat rapid noilor condiții și care s-a integrat cu succes încă din anul 2012 în Spațiul European de Cercetare. În consecință, cercetătorii noștri au posibilitatea să beneficieze de oportunităţile oferite de programele europene, cum ar fi Programul Cadru 7 și Programul Cadru Orizont 2020, societatea având, în acest sens, doar de câștigat.

În acest context, Academia de Ştiinţe a Moldovei, în comun cu alte instituţii din ţară, depune toate eforturile pentru susținerea politicilor și reformelor ce vizează integrarea europeană a ţării și promovarea în societatea noastră a valorilor europene.

Conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei

 

Citesc și nu-mi vine să cred ochilor.

Altă senzație decît că Academia e condusă de o echipă analfabetă, dar îndoctrinată total politic și ideologic PLDM-ului nu am.

Parcă suntem în plin totalitarism.

Și cu aceste fosile ale unor vremi demult apuse dorim să ademenim Europa?

Rămîn fără grai și abia peste cîteva minute reușesc, răspicat, să întreb:

–Așadar  cum, mama naibii cui vă are, să considerați și după un an de la demiterea lui Filat din fruntea Guvernului  pentru acte incomensurabile de corupție și șantaj politic că acest criminal în lege face parte ÎNCĂ din CONDUCEREA republicii, care vă transferă 365 de milioane de lei anual  din bugetul cel mai sărac din Europa, doar ca voi să chefuiți și să fiți remorca unui singur partid???

Exact ca pe timpul Uniunii Sovietice, cînd Academia nu ieșea din buzunarul Partidului Comunist, ca și după  2004, de cînd Duca a prins rădăcini la președinția Academiei și nu acceptă nici  defunct să fie dus de acolo.

Pe timpul lui Voronin acesta-i ducea falnic steagul satrapului Basarabiei, nerefuzînd  să candideze formal în calitate de contracandidat al celui mai urît dintre  locuitorii guberniei  la alegerile  prezidențiale din Parlament.

Acum acesta se declară vajnic anticomunist, mare român și neîntrecut European, deși uită să trimită fițuica sa concepută în birourile PLDM-ului, probabil, și Partidului Democrat, și Partidului Liberal, și Partidului Liberal Reformator, și Partidului Acțiunea Democratică.

Fiindcă toți liderii acestor partide au contribuit la obținerea regimului liber de vize prin Europa, nu doar fariseul Filat!

Corect, tovarășe-domnule  membru de guvern DUCA???

Sau, poate, credeți că cele 365 de milioane nicidecum meritate de Dvs vin din buzunarul Institutului de proiectări tehnico-științifice “IPTEH”, furat de Filat de la Academie, pe cînd acesta era doar șef al Departamentului Privatizare din Guvern?

Nu știu cu ce organ au semnat membrii anonimi din Conducerea Academiei(dac-au și semnat!), dar în caz că au făcut-o  trebuie duși imediat la un liceu spre școlarizare.

Și la biserică.

Și să-și dea demisia in corpore.

Fiindcă se cam știe: cu criminalii în serie nu e de glumit.

Că doar n-or  mai trăncăni aiurea-n tramvai  sursele noastre din vecinătatea biroului  președintelui Academiei, care  ne-au spus  că Ultimului din „conducerea R. Moldova” i s-a promis o „împărțire frățească” a ce a mai rămas din Academia de Științe a semiMoldovei.

Oare cine putea să nu-i  promită  așa ceva lui Filat?

Oare cine, stimate tovarășe  Duca?