Azi mi-am amintit de Gâligan și Călugăra, Jdojină și Ruptură - dealuri de porumb și vie de la noi din sat. De fapt, îmi amintesc des, și cu cât mai mulți ani adun, cu atât mai des îmi amintesc de copilărie.Mama ne lua la prășit, să nu dăm foc la casă ori să nu ne scape singuri la Prutețul mâlos, despre care legendele povestesc că o fi fost plin de lebede și nuferi pe vremuri. Două ore consumam în drumul dus-întors, cred că și apa o terminam înainte de ajunge la osaibă. Pe urmă aduceam de la izvoare. Pâinea mâncată pe deal părea mai bună decât acasă. Soarele frigea nemilos, ajutam la plivit, dar ne făceam timp și de pozne. În zilele celea, blestemam pe oricine o fi scornit prășitul, socoteam cât aș rezista fără mâncare și implicit urzeam tehnici de eschivare de la tras sapa.
Deci mi-am adus aminte de Jdojină, pentru că am avut de vopsit o casă, copiii urmau să-și petreacă ziua cu tata, la plajă. Când eu tencuiesc, ei merg la plajă. Nisip fierbinte, briză, zefiri, valuri azurii - Mediterana - într-un cuvânt. M-am trezit cu noaptea-n cap, am umplut lada izometrică de gustări, apă, sucuri și fructe, așteptam să se trezească, le-am servit dejunul, am urcat în mașină, tata a pus discul cu Ionel Istrati, copiii au preluat Eu numai-numai... cu accentul lor spaniol. Mihail s-a oprit din cântat și a întrebat bănuitor:
- Unde ne ducem? Iarăși la plajă?
Tăcerea noastră i-a dat de îmțeles răspunsul afirmativ, ochii i s-au împăinjenit de tristețe. M-am văzut pe mine în ochii lui, alergând desculț prin Jdojină, colbăită și făr-de-griji, cu numai treizeci de ani în urmă. Dacă i-aș povesti acum despre copilăria mea pe dealuri, întâlnind seara turme de vaci și capre, plimbându-mă pe bara de metal a căruței, mâncând fructe de pe copaci și, mai ales, despre iernile la saniuș, cu zăpadă multă, pe care el n-a călcat încă niciodată în viață, precis că m-ar invidia.