Mult stimate domn TRAIANUS,
Am fost foarte surprins sa vad umila mea scrisoare pe Publika si pe blogul Dvoastra, dar cred ca este bine sa aduc cateva precizari pentru Dvoastra, care va puneti intrebari, pentru prieteni si, mai ales, pentru dusmani (care ma cunosc destul de bine), desigur daca considerati util: - am ajuns in Occident foarte greu, in timpul lui Ceausescu, la un an si jumatate dupa o incercare nereusita de trecere a frontierei in zona Teremiei Mari.Ne’au prins, eram trei prieteni, ne’au legat si ne’au batut salbatic : cu pumnul in fata si cap, cu bocancul si patul pustii peste tot corpul. Loviturile erau atat de crunte ca simteam ca vor sa ne omoare. Ne’au torturat, pana au obosit. Cei doi graniceri si’au incalecat apoi bicicletele si ne’au fortat, cu teava pustii, sa alergam, legati, pana la garnizoana. Cand treceam prin sate, militarii faceau zgomot ca sa vada oamenii si sa prinda frica.
Ajunsi la intrarea satului de garnizoana ne’au batut iar pana n’au mai putut. Atunci i’au cerut unui soldat care ne iesise in cale sa ne bata si el si acesta a refuzat.
Cred ca era un inger … Eu nu ma mai puteam scula, m’au lovit iar si, vazandu’ma terminat, m’au lasat in seama ingerului. Dupa un timp, acest tanar blajin m’a escortat pana la bariera garnizoanei. Parca vad si acum un soldat care vine spre mine, cu o lanterna, injurandu’ma : o singura lovitura mi’a dat, in cap, in plin ochi.Cu pumnul greu si gol.
Un adevarat trasnet! Un snop de scantei! Directa m’a aruncat pe spate. Am urlat a moarte. Cu groaza mortii, am incercat sa ma tarasc, dar soldatul parea multumit de knock -out (a doua zi, am aflat ca acesta era boxer in civil, aici se antrena fara manusi).Ofiterul care m’a anchetat mi’a dat doar o pereche de palme peste obraji, dar n’am putut sa le uit niciodata.
Trei zile pe o simpla bancheta din lemn fara ingrijire medicala. A vrut Dumnezeu sa nu’mi pierd ochiul. Am ramas cu sechele. Si cu multumirea – relativa – ca am avut curajul sa incerc sa trec granita in acea perioada. Ne’au plimbat apoi prin Timisoara ca sa ne admire oamenii : aveam haina plina de sânge si ochiul negru.Sora mea cea mare, Teodora, a vrut sa vina la Paris, unde ma gaseam acum cu maica noastra mult iubita. Pe mama au lasat’o sa vina sperand sa ma potoleasca, participam la manifestatii impotriva regimului comunist, dar pe sora mea au nenorocit’o : intr’o zi, securitatea a spart usa apartamentului si, sub ochii ingroziti ai fetitei sale, au dus’o la spitalul 9 unde au distrus’o cu injectii si electrosocuri. La iesirea din acel infern, sora nu mai era buna de nimic. Francezii i’au dat o viza foarte greu, dupa multe staruinte, Franta avea relatii bune cu Ceausescu si oricum functionarii de la vize aveau viata lor, mult mai pretioasa decat a unor sclavi care incercau sa scape din ghearele “stapanilor” …
Teodora n’a mai iesit niciodata din teroarea provocata de specialistii comunisti : a trait peste 20 de ani, cu noi, cu groaza ca va fi prinsa si ucisa de securisti.Traia cu un ziar in fata ochilor, in casa, sau cand mergea pe strada. Un psihiatru francez mi’a confirmat ca electosocurile au distrus’o, mai tare decat produsele chimice.
Am vazut la Televiziunea Româna un fost detinut politic care marturisea aceeasi teroare dupa ce fusese internat la psihiatrie. Surioara mea scumpa s’a bucurat cateva luni de soarele din sudul Frantei, unde ne instalasem la sfatul medicilor. Incepuse sa faca mici progrese si sa mearga mult prin livezi, speram o ameliorare pe termen lung. Dar frica tot o stapanea : or sa ma omoare si pe urma va vor omorî si pe voi, ne repeta adesea. In iulie 2010, sora noastra a iesit din casa si nu s’a mai intors, cum se intorcea altadata. Am cautat’o peste tot, cu toate mijloacele imaginabile.Am explorat tot sectorul, cu o multime de oameni. Nici un indiciu. Un jandarm ne’a spus ca, poate, a fost rapita, se mai intâmpla astfel de cazuri.
Noi speram ca Teodora nu s’a mutat in raiul oamenilor liberi si ca s’ar putea sa fie gazduita de vreo familie sau o comunitate si tratata bine sau … rau !Socul acesta i’a provocat un teribil accident vascular cerebral maicutei noastre : mama a sase copii, cu inima cat Universul, mama s’a zguduit pana’n adancurile firii ei, care rabdase atatea greutati si nenorociri, si s’a cufundat in uitare : noua luni, buna noastra mama Leanca (Elena), nu ne’a mai recunoscut pe nici unul!
Nicio comunicare. In 2011, la sfarsitul lui aprilie, cu ajutorul Domnului, dupa o luna de plimbari la soare, mama si’a recuperat o parte din memorie, ne’am regasit mama adorata ! Am inchiriat un apartament la doi pasi de fosnetul marii ca sa’i bucuram ochii si inima. Am reusit s’o facem sa creada ca Teodora s’a dus sa traiasca undeva, in provincie, cu fiica ei. Si ca sa’i dam o sansa suplimentara mamei noastre, de viata mai insorita inca (iubea soarele), facusem planuri sa ne mutam in Brazilia.Insa in mai 2013, dupa o banala interventie medicala executata defectuos, mama adormea frumos, a treia zi de Pasti.
Acum odihneste aici, aproape de mare, strajuita de un palmier si plînsa de noi si de pescarusi. Florile toate s’au grabit sa se inmulteasca pe mormântul ei.Pasarile toate ii canta si’o bucura toata ziua. Si mama, din cer, ne trimite valuri de iubire si de impacare.
Mama ne repeta : Sa nu fiti lasi ! Sa indrazniti in viata toate lucrurile bune !…Bietul taica’meu ! N’a mai apucat sa vina la noi ! Se bucura mult ca am scapat din inchisoarea comunista, ca traim liberi. Tanar luptator pe frontul din Est, a petrecut o viata de sclav in România satanizata ca sa sfarseasca ucis de securitatea ceausista.
In 1983, dupa Craciun, a fost regasit ars, la Bucuresti, la doi ani dupa sosirea mea la Paris.
Era pedepsit tata cu moartea pentru actiunile mele sau incercau sa ma atraga in tara pentru a ma elimina mai usor ?Trag nadejde sa aflu cat mai multe despre asasinarea taticului meu scump in viitor.
Mi’am petrecut esentialul vietii in Franta intr’o inclestare permanenta cu fortele raului, luptandu’ma pentru Cruce si cele doua Patrii :România unde m’am nascut si Franta care m’a primit, si unde m’am bucurat de prezenta mamei si a celor dragi o jumatate de viata - liberi ! Ma simt acum Român din plin (prin tata ale carui oase se topesc in pamântul sfânt al primei mele patrii, alaturi de mosi si stramosi) si totodata Francez, de când mama odihneste aici, in acest pamânt sacru, intre mare si soare, si unde sper sa ma odihnesc si eu, lânga mama, când ma va chema Domnul.De’a lungul anilor, am organizat si participat la numeroase manifestatii si actiuni impotriva comunistilor (la ambasada româna, la biserica noastra unde am fost atacati de comunisti si care au falsificat alegerile, la ambasada rusa pentru grupul Ilascu (pe dl Ilascu l’am filmat si la CEDO), la Paris pentru Basarabia in aprilie 2009 etc.
Arma mea a fost camera video pe care am folosit’o multi ani si pe plan profesional (cameraman si realizator de filme pentru intreprinderi).De o viata doresc sa realizez filme pe tematica crestina si anticomunista, dar, cum stiti, acest gen de cinema este greu de produs astazi.
Ma lupt acum sa gasesc cativa parteneri in Franta pentru a achizitiona o imensa structura ce’am gasit’o si intentionez sa amenajez un centrude productie cinematografica. Filmele impregnate de poezie sunt o alta pasiune. Cred cu tarie ca exista un public pentru aceste genuri de filme si ma rog Bunului Dumnezeu sa ma ajute sa realizez cateva. Preastimate Domn, sper ca nu v’am rapit prea mult timp cu relatarea mea. PUTIN ma sperie prin megalomania lui si prin dorinta de refacere, chiar partiala, a Uniunii Sovietice. Am vazut filmul cu “incoronarea” lui dupa alegerile trucate din 2012 si m’am ingrozit : tarul asta rosu va declansa razboaie, pana va fi depus (sau rapus).Dumnezeu sa ne fereasca de macel,
Cu toata admiratia si recunostinta, Christian Martin, Le Barcares, Franța, 29 aprilie 2014 P.S. Daca vi s’ar parea utila relatarea mea pentru a trezi, poate, cativa tineri care pun pe aceeasi balanta Libertatea si banul, o puteti publica.
