Zilele trecute mass-media scrisă și electronică din Republica Moldova, dar şi din România, a relatat despre acţiunea de convertire a unor tineri din raionul Floreşti în octombrei şi pioneri - adică adevăraţi patrioţi ai ţării – de parcă ceilalţi ar fi duşmanii ţării. Picanteria în sine nu este una nouă. De aproape un deceniu, an de an, la Floreşti se produc asemenea manifestări. Desigur, nu numai la Floreşti, dar şi în întreg fieful electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Pentru mine ştirea respectivă nu a avut o semnificaţie considerabilă. Într-un fel am devenit imun la astfel de procese şi acţiuni. De ce? Am amintiri picante despre această gamă de activităţi, întâmplate prin anii 1998/1999. Amintiri din adolescență Eram în clasa a XII-a şi pe atunci eram mare „deiateli” ONG-istic la nivel local pe la Floreşti. Tovarăşul Procopie Şura mă mai ţine minte (de multe ori vroia să mă critice pentru aspiraţiile mele democratice şi anti-timuroviste, însă se abţinea din cauza că fiul său mi-a fost coleg în Clubul de Dezbateri). Asociaţia pe care o coordonam avea sediu la etajul I al Centrului de Creaţie al Copiilor din Floreşti (fosta clădire a Comitetului Raional de Partid). Preocupările mele la acel moment se focalizau pe consolidarea sectorul nonguvernamental de tineret din Republica Moldova (participam la procesul de renaştere a CNTM-ului). În luna iunie 1999 Comitetul de Partid din Floreşti a organizat o întâlnire judeţeană (la acel moment judeţele au devenit funcţionabile) la care a participat şi actualul preşedinte Vladimir Voronin. Pentru a face întâlnirea fastuoasă şi memorabilă, comitetul de organizare a adunat o masă de oameni, cam 50 la număr, care trebuia sa-l întâmpine pe onorabilul viitor preşedinte. Au adunat pensionari şi fel de fel de muncitori. Feţele unora le vedeai pe la toate manifestările politice ale vremii – indiferent de partid şi de om politic care dădea târcoale pe la Floreşti. Însă, le lipsea cu desăvârşire câteva specimene tinere – asta aşa pentru integritatea categoriilor generaţionale. În ziua cu pricina, aveam o activitate planificată: pregătiri pentru un joc de dezbateri. Deci, în sediul asociaţiei şi clubului de dezbateri se aflau mai mulţi tineri, elevi de gimnaziu şi de liceu. Nu toţi colegii venise-ră. Iniţial am crezut că au uitat, sau au avut o altă treabă mai importanta. Noi ne-am făcut treaba şi fără ei. După ce am finalizat activitatea planificată, ne-am pornit spre casele noastre. Colegii şi colegele au luat-o înainte, iar eu urma sa îi ajung. Când să cobor, parterul Centrului era supra-aglomerat de persoanele care-l aşteptau cu osârdie pe viitorul preşedinte. Printre pensionari se întrezăresc şi câteva feţe tinere cunoscute, care tocmai lipsise de la activitatea noastră. Însă, şocul a fost că pe umerii acelor persoane era înnodată o cravată roşie. Iniţial am încremenit, după care am început să caut explicaţii. Însă, în doi timpi şi în două mişcări, a apărut cineva din comitetul organizatoric şi m-a bruscat verbal - zicându-mi să-mi văd de treaba mea. În timp ce eu primeam poveţe, apare în trombă şi Vladimir Voronin. După ce acesta intrare rapidă toată lumea din hol s-a luat buluc după el în sală. Aşa că am rămas de unul singur în hol, şocat de cele văzute şi înghiţind noduri. A căuta explicaţii la acel moment se dovedea a fi o ispravă nefezabilă – deoarece mă pregăteam pentru admiterea la universitate. După câteva zile, am aflat ce s-a întâmplat în realitate cu acele adolescente şi de nu au venit la activitatea noastră, dar au fost onorate cu participarea la întâlnirea cu viitorul preşedinte. În timp ce veneau spre sediul asociaţiei, la parterul Centrului au fost oprite de rudele acestora – pensionare şi activiste înflăcărate de partid. Penuria de tineri era presantă, astfel că s-au apucat să ademenească propriile rude în ceea ce urma să denumească mai târziu preşedintele Voronin ca „prostituţie politică”. Iată cum colegele mele mai mici s-au trezit în vâltoarea vizitei şi încă onorate cu cravate pionereşti. Onoare nu alta! Ele şi-au cerut scuze pentru cele întâmplate şi mi-au recunoscut că nu le-a făcut plăcere să poarte cravate pionereşti. Durabilitatea pionersimului De atunci şi până acum, an de an la Floreşti se petrec astfel de episoade. Însă, de mai mulţi ani lucrurile s-au oficializat: există organizaţii de octombrei şi pioneri. În cadrul acestora se petrec diverse activităţi patriotice – însă cam îndepărtate de viziunea timurovistă. Ceea ce s-a întâmplat recent în tabăra de la Cuhureştii de Sus, este o practică destul de comună pentru toate organizaţiile locale ale PCRM. Ştiaţi că există o normă anuală de înrolare, iar unii directori de şcoli şi licee participă la procesul de „convingere” a tinerilor de a face parte din astfel de structuri? Ştiaţi oare că „stahanovismul” în activităţile de tineret constituie un principiu fundamental de activitate? Ştiaţi oare că pionerii şi consomoliştii sunt avantajaţi în procesul de admitere în instituţiile de învăţământ superior? - (există liste preferenţiale stabilite de comitetele locale de partid). Iată acestea sunt picanterii utile de analizat, nu fapte banale prin care unii se delectează că revine pionerismul la modă. Pionerismul în Republica Moldova este la modă încă de prin anul 2000. Practic, unii dintre aceşti copii şi tineri sunt constrânşi să adere la astfel de organizaţii tocmai ca să se asigure că vor avea un viitor în viaţă. În concluzie, „prostituţia politică” reprezintă această practică de constrângere pe care puterea o exercită asupra tinerilor, indiferent de grup etnic, preferinţe şi aspiraţii.Sursa pozei: http://www.dtv.md/