În astã lume, veșnic în schimbare,
Trecînd în limuzinã sau pe jos,
Îndrãgostitã fãrã de salvare,
E bine sã mai poți zîmbi frumos.
Cînd luna pare tristã și sfioasã,
Iar zorii întîrzie-a mai veni,
E bine sã nu uiți sã fii frumoasã
Și fericitã sã încerci a fi.
De veacuri norii parcã au flebitã
Și ceasul nopții s-a oprit în loc.
Sã mai iubești ca sã poți fi iubitã
Și sã insiști, cã ai drept la noroc.
Surîsul tãu pe boltã naște soare,
Deși e timpul mohorît și șters,
Sã știi mereu, în orice-mprejurare,
Sã dai acestei lumi un înțeles.
Tu ești aleasa prințului cel mare,
De lorzi rîvnitã-n fiecare an,
Dar unduind în grații de splendoare
Sã-nveți sã-l scoți din minți pe Don Juan.
C-a fost sã-ți fim contemporani, ce bine,
La geamul tãu în hohot plînge-un lord.
El e lulea îndrãgostit de tine
Și noi suntem cu dînsul de acord.
Și te rugăm să ne rămîi duioasă,
Magnifică, superbă, ca un vers,
În lumea-n care ești cea mai frumoasă
Și fără tine n-are nici un sens.
Cuvintele-s sãrace și puține,
Superlativele sunã pe dos,
Ne închinãm ca zeii din vechime
Și cã exiști îți mulțumim frumos.
