Este important faptul că ne întoarcem acum la ideea şi experienţa Postului ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta. Aşa cum am spus-o deja, marea majoritate a creştinilor de astăzi neglijează acest scop al Postului şi îl privesc doar ca pe o perioadă în timpul căreia “trebuie” să-şi împlinească obligaţia religioasă - Împărtăşania “o dată pe an” - şi să se supună unor restricţii alimentare ce urmează a fi înlocuite curînd cu dezlegarea de după Paşte. Iar cînd nu numai laicatul dar şi mulţi preoţi, în acelaşi timp, au acceptat această idee simplistă şi formală despre Post, adevăratul duh al Postului aproape că a dispărut din viaţă. Reconsiderarea liturgică şi duhovnicească a Postului este una din cele mai urgente cerinţe, care nu poate fi realizată decît dacă se întemeiază pe o înţelegere reală a ritmului şi structurii liturgice a Postului.
La începutul Postului, ca un “debut” al acestuia, ca un “acordaj” înainte de “armonia” deplină, găsim Marele Canon de pocăinţă al Sfîntului Andrei Criteanul. Împărţit în patru părţi, este citit la Vecernia cea Mare, în serile primelor patru zile ale Postului. Canonul poate fi descris cel mai bine ca o plîngere de pocăinţă care ne vorbeşte despre proporţiile şi adîncimea păcatului, tulburînd sufletul cu jale, căinţă şi nădejde. Cu o măiestrie unică, Sfîntul Andrei împleteşte marile teme biblice - Adam şi Eva, Raiul şi căderea în păcat, Noe şi Potopul, David, Pămîntul făgăduinţei şi, în cele din urmă, Hristos şi Biserica - cu mărturisirea păcatului şi cu pocăinţa. (more…)