Unii zic ca n-au nevoie de o anumita zi sa sarbatoreasca iubirea. Eu zic ca, orice pe lumea asta are nevoie de o zi in care sa fie sarbatorit, pentru ca in valtoarea timpurilor pe care le traim, de cele mai multe ori, uitam. Uitam de mame si tati care ne asteapta acasa, uitam de fratii si surorile care ne-au facut copilaria mai vesela, uitam de prieteni, de rude, chiar si de iubiti/iubite, soti/sotii, copii. Uitam sa mai facem gesturi frumoase, uitam sa mai zicem Te iubesc.
Si atunci, ma intreb, de ce n-am sarbatori Ziua iubirii, dar sa fie sarbatoarea noastra, nascuta din leaganul propriului neam? De ce am avea nevoie de o sarbatoare chicioasa si imprumutata cand avem romantica si primavaratica sarbatoare proprie? Chiar si strain fiind, pe alte meleaguri, poti imparti bucuria unei sarbatori natale, cu cei de-ai locului, astfel, sa le prezinti o parte din originile tale.
Sarbatoarea de Dragobete e sarbatoarea iubirii si a naturii. Dragobete era fiul Babei Dochia. Chipes, neastamparat si navalnic, petitor si iubitor de animale, romanii l-au considerat protectorul iubirii si al celor care se intalnesc de ziua lui - 24 februarie. In aceasta zi, fetele si flacaii se adunau in fata bisericii si plecau impreuna sa caute ghiocei, vestitorii primaverii. Cu acest prilej, comunitatea afla ce cununii se pregateau peste an. Se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau nu au vazut macar o persoana de sex opus, in aceasta zi, nu-si vor gasi iubirea tot restul anului. Fetele strangeau in seara de dinainte sau in dimineata de Dragobete, ultimile ramasite de zapada, numita "zapada zanelor", o topeau si se spalau pe cap sau pe fata ca sa fie frumoase tot anul, or o foloseau pentru diferite descantece de dragoste.
Deci, haideti sa nu uitam de sarbatorile noastre. Va doresc multa iubire peste an, iar mirosul primaverii sa va insoteasca si in cele mai sumbre zile.
La mine au inflorit narcisii si vi-i aduc in dar!
