7537 cazuri COVID-19 în Moldova
3379 – cazuri active
3884 – cazuri vindecate
274 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 28 mai 2020 ora 09:32


 Daca nu putem lungi viata, hai s-o facem lata..Google Page Rank

 Daca nu putem lungi viata, hai s-o facem lata.. Daca nu putem lungi viata, hai s-o facem lata..


Despre viata asa cum e. Trairi si experiente personale, sfaturi si indrumari, calatorii, bucatarie, lifestyle, fotografie, nunta,lifefamily. In cateva cuvinte tot ce inseamna viata, om, experiente.
RSS posts

Personale


Comenteaza





"Alo, da, eu sunt Andrei!" .
— Alo, da, eu sunt Andrei!După câteva secunde, în timp ce, probabil persoana de la telefon îi spunea ceva, Andrei raspunde, cu un zâmbet măgulitor pe buze:— Scumpo, ajung în 20 de minute, sunt pe drum. Mi—am luat liber special pentru tine. Te pup.Și închise telefonul. Își cufundă privirea în lectură, însa după vreo două rânduri zâmbi. Își aduse aminte de faza de dinaintea apelului. “Trebuie să fii îndrăzneață ca să ai curajul să zici asta unui necunoscut. Hmm, îmi place genul ăsta de nebunie și nici urâtă nu era cu părul ăla bucălat...“.Autobuzul 23 a oprit în stație, iar Andrei a coborât și a luat—o pe o străduță în jos.Mirosea a primăvară, deși zăpada scârțâia sub picioare."- Iarna se lasă dusă greu." se gândi, Andrei. Trecu pe lângă o florărie, luă un buchețel de ghiocei și plecă spre casă.Răsuci cheia în broască, deschise ușa și intră.- Lucy, ești acasă?- Vin imediat, se auzi o voce obosită din baie.Andrei s-au dus la bucătărie, a pus vinul pe masă și cutia împachetată frumos cu fundă de cadou roșie.Lucy își făcu apariția în bucătărie.- Surpriză!- Ce sărbătorim?- E 1 martie, scumpo!Lucy, deschise cutia, iar in cutie un parfum nou, cu ambalaj roz. Lucy ridică o sprânceană.- Really? Era suficient niste ghiocei.- Hei, morocănoaso, că tot veni vorba... Îi întinse buchețelul de ghiocei.Un zâmbet palid a apărut pe chipul ei, dar ochii au sclipit de bucurie. A luat buchețelul, l-a mirosit și l-a pus într-un pahar cu apă. Apoi a desfăcut cutia de parfum.-Stiu că ți-a plăcut când l-ai mirosit în magazin.- Da, are arome plăcute de primăvară. Este proaspăt, cu arome de piersica, pepene galben și măr, dar nu poți uita mirosul de iasomie și trandafir. Este probabil, unul dintre cele mai feminine și revigorante parfumuri. Spring Flower de la Creed, bucură simțurile olfactive.- Te simți bine? Pari cam obosita.- Sunt bine, cred că e astenia de primăvară. Mulțumesc, scumpule. Și îi sări în brațe.Povestea parfumată cu semnătura mea pentru aniversarea a 7 ani a Poveștii parfumate. Mi-a revenit muza un pic. Recunoașteți personajele?
Parfum de iarnă la început de primăvară.
Creație, artă, muză, scris sunt chestii care sunt depozitate undeva, într-un loc necunoscut, de prea mult timp. Acum, două perechi de ochi, ca migdalele, mă privesc insistent zi de zi și două perechi de buze îmi zâmbesc concomitent sau pe rând. Nu am timp să am timp. Mirela Pete m-a invitat să particip la aniversarea de 7 ani a Poveștilor parfumate, cu o poveste parfumată cu semnătura, dar sincer recunosc, n-am idee cum s-o fac.E primăvară în calendare, dar iarna a decis că e momentul să-și facă apariția, după ce a fost dispărută câțiva ani. Ultima zăpadă care mi-a bucurat privirea a fost prin 2012. Prin ianuarie 2016 și-a scuturat niste perne cred și apoi, abia anul ăsta, când așteptam primăvară să înlocuiască toamna lungă, Domnia sa , Iarna cu zăpadă și ger și-a amintit că la Londra, copiii o așteaptă. Și adulții tot, dar nu și șoferii.Ger, vânt și fulgi mari. După atâta timp am simțit, în sfârșit, mirosul iernilor din copilărie, miros de ger uscat care împrospătează aerul poluat al Londrei. Proaspăt și rece.Zăpadă n-are miros? Ba da, are. Nu știu să-l descriu, pot doar să-l simt. Îl știți și voi, sunt convinsă.Englezii neobișnuiți cu acest tip de iarnă, au închis școlile și grădinițele, transportul public a funcționat la capacitate minimă, mulți angajatori au dat liber angajaților, deși zăpadă mică și gerul nu foarte puternic.Eu am profitat de venirea iernii în toiul primăverii că să îmi reamintesc mirosurile puternice din copilărie. Cum să treacă o "iarna geroasa" fără miros de coji de portocale? Sau vin fier cu scorțișoară? Vanilie și măr copt? Nop. Aroma de vin fiert cu scorțișoară a încălzit atmosfera, iar lumânările parfumate au dat un iz romantic livingului plin de jucării, mașini, tractoare, creioane, mingi și baloane. Lumânările parfumate nu concep să le aprind în sezonul cald când și așa ne invadează mirosurile de tot felul. Lumânările parfumate mi se par potrivite în sezonul rece și pentru că la 1 martie ningea ca în mijlocul iernii, în loc de miros de flori de primăvară, casa îmi mirosea a iarna în toată splendoarea ei.Ziceam că majoritatea școlilor și grădinițelor au fost închise pentru 2-3 zile, însă grădinița privată a năzdrăvanului meu, a fost deschisă pe 1 martie, fiind Ziua mondială a Cărții, copiii au mers costumați în personajul preferat. Năzdrăvanul meu a preferat compania lui Chase din Paw Patrol, dar și un mărțișor cu McQueen. Da, mărțișor, pentru că deși mirosea a iarnă, noi am decis să aducem mirosul și spiritul primăverii la Londra. Am împărțit mărțișoare, împreună cu tradițiile și legenda tipărite în engleză, educatoarelor englezoaice. Foarte impresionate, de tradiție, mi-au zis că eu am adus iarna din tara mea când m-am întors din vacanță, saptamana trecută, dar că le-am bucurat cu un suvenir drăguț cu motive populare că să-mi plătesc "greșeala".Revenind la mirosurile iernii, am preferat sa îmi scot din ascunzătoare, parfumul care îl folosesc în exclusivitate iarna. Are miros greu, cald, vanilat și lemnos. Fără urmă de flori în el. El e câștigătorul în zilele reci de iarnă. El, Casmir, de la Chopard.Știu, nu e povestea care să reprezinte semnătura mea în totalitate, însă sper că ați simțit, macar un pic, mirosurile și parfumurile care m-au încântat în aceste zile speciale de "iarnă primăvăratică".
Moldoveni, voi încotro și unde?
Di o mie di ori zîc sî reiau scrisu' pi blog șî numa Doamni ajută nu—i.Da' evenimentili di azi m—o convins.Moldoveni, și—i cu nevoastrî? Voi cu totu' aț luat—o la vali? La mini—n cap gândurili sî șiondanesc, fac tărăboi, n—au liniste. Nu cum îi posibil sî alejîț un preșădinti care v—o furat la un loc cu tartorul tartorilor, pi numele lui de botez Vladimir Plahotniuc, zîs șî Plaha? Cum? Bre, oameni buni, cu sufletul roșu șî mintea întunicatî di minșiuni, cum? Bre, moldoveni, nu v—aț săturat sî înotați în glod? Nu vreț șî voi sî merjiț în caloșăi pi cărăruș mai disfundati? Chiar așă tari vă placi sî vă bălășiț în glod.Sunt dezbrăcatî di gânduri șî dezamagitî totodata, numa' când ma gândesc la toț moldovenii mei iubiț, din străinătati, cari o mers suti, mii de km până la șei mai apropiatî secțîi di votari, or o stat, az, ceasuri întreji, la rând, ca la pâine pe vremea comunismului, numai sî votezî pentru voi șei de—ț mai ramas prin țarî. Da, ei, noi, am stat la cozi interminabile pintru a aduși schimbari la voi în casî. Șî voi și fașiți? Votați acelaș hoț pi cari l—aț mai votat? Nu învațaț din greșăli, nu? Ba o vrut la primărie șî nu i s—o prînit, acuma, iaca o vrut prezident și o șters cu chișioarili di voi, da i s—o prînit.Maladeț, Dodon, ț—ăi vazut visu'cu ochii. Și sî zic, felicitări cî ai reușît sî mințăști, pintru a nu stiu câta oară un popor, un popor așă di ușor di mințît. Ești un erou adevarat, și pot sî zîc. Vezî, data viitoare, nu mai fura așă mult, mai lasî șî la popor, ca sî aibî puteri sî treacî iernili cu sănătati șî sî ajungî sî ti votezî șî la anu' șî la mulț ani. Am înțeles, deamu' cî ni respecț pi noi șei din diasporî, cari am votat împotriva dunitali, da' nu era nevoi sî ni cocolești așă di tare cu declarațîa asta precum ca ni stimez șî cî o sî țîi cont di problemili noastri șî mai mult decât atât NOI O SÎ SÂMȚÂM ASTA. Sunî a amenințare, dar o ieu ca pi o grijî a lu' netali pintru noi cetățănii, Dap doar ai zâs cî ești prezidentul tuturor.Dragî, domne preșădinti declarat cu mult înainti di a sî fi terminat numărarea voturilor (o ninune, știu, cî ești baba vanga, tfu, sî nu ti diochi), sper din tot sufletu' meu di moldovancî sî ti culci prezident șî sî ti scoli cu o fimei dișteaptă președinte în locul dunitali.No, eu n—am președinte, președintele meu se va alege prin vot corect și liber exprimat, ceea ce nu e cazul în prezent.Dumnezeu să vă dea minte, măcar peste 4 ani, dragi moldoveni, că eu vă iubesc și vă urăsc in același timp. Votul diasporei a fost pentru voi cei din țară. Nu—l vreți, nu—i nimic, să ne auzim cu bine!
Nasul
Unde—i nasul, Ștrengar?— Nana! Și își pune degetul arătător pe vârful nasului meu.— Nasul, scumpule. Se zice NAS.— Nana. Și râde.— Degeaba te contrazici cu mine. Râd și eu. Știu cine o să aibă dreptate, dar nu mă las. Se zice NAS, îi repet.— Nana.Și mă trezesc cu degetul lui în “Nana“ meu, încercând insistent să—mi demonstreze că știe.— &€$%#:;&@€, înjur subtil în gând. Iar am uitat să—i tai unghiile.De fapt n—am uitat, dar e atât de dificil acest moment, încât îl amân până pielea mea simte pe viu că e cazul să—mi fac curaj pentru această operațiune.
5 minute
Sta in fund pe burta lu tac-so. "Aggiiii, baa, bababaaaaa!" zice si se apuca cu mana dreapta de ciorapul de pe piciorul lui micut si durduliu. Se incrunta, ridica o spranceana in fuga, clipeste de doua ori si iar incepe sa descnte ciorapul ala, pana il scoate de pe picior si il baga in gura.Tac-so ii scoate ciorapul din gura si i-o da pe girafa Sophie s-o roada in gingiile alea stirbe care se pregatesc sa-i rasara niste minuni de perle. Inca nu-i rasar, dar ele se pregatesc de zor. O ia cu amandoua manutele pufoase pe Sophie si ii baga urechile de cauciuc in gura. Se aude un marait nemultumit, flutura girafa in sus si in jos de vreo 4 ori, apoi o lasa sa cada pe pat. O priveste de la inaltimea lui in fund asezat pe burta lu' tac-so si iar ridica o spranceana.Apare ma-sa in vizor cu telefonul in mana. Casca gura mare de bucurie. Lasa sa-i curga niste saliva in coltul gurii. "Bubuuuu, immmm, grrrrrrr!" zice si se intinde spre celalat ciorap de pe celalalt picior.
Amintiri la degetul aratator
Am mii de poze in telefon. Aranjate pe foldere. Si vreo cateva sute de clipuri video. Toate cu nazdravanul. Nici un selfie cu mine. In cel mai rar caz un selfie cu mine si pufosul.

Din astea mii, majoritatea au dubluri sau zeci de dubluri. Poze aproape identice, dar care, mi se pare mie, ca sunt tare diferite. In una are ochii mai mari, in cealalta gura mai zambitoare, in cealalta saliva in coltul gurii il face asa de dragalas, in alta tine mana asa frumos, in alta se uita fix in obiectiv.Vreau sa mai sterg, dar nu pot alege din astea nici una care sa merite sa apas butonul delete. In toate e atat de simpatic, atat de firav, de bland, de zambitor, cu ochii aia ca doua luni pline si cu gura larg deschisa cand rade, de parca imi intra soarele in casa.Intr-o zi ma uitam la un bodysuit cu care a fost imbracat prima data dupa ce s-a nascut. E atat de micut acum, parca e de papusa, insa cand ma uit in poze, observ ca acel bodysuit ii era mare cand s-a nascut. Si n-as fi crezut ca ii era asa de mare daca nu aveam pozele ca dovada.Pentru asta sunt pozele, pentru amintiri. Pentru a observa cat am crescut, cum am evoluat (ne-am maturizat, am imbatranit) de la un an la altul, in cazul nazdravanului, de la o saptamana la alta.Mi-as fi dorit sa am o poza cu mine bebelus, sa vad cum aratam atunci, cum crestea tineretea in mine. Prima poza o am la 4 ani. Fratele meu e mai norocos, are o poza alb-negru de la 3 luni. Fotografii erau rari pe atunci, iar parintii nu aveau butonul make a picture la degetul aratator.Cand o sa ma opresc sa-i mai fac poze? Nu stiu. Probabil niciodata. O sa mai am memorie in telefon? Cu siguranta, pentru ca se produc carduri cu memorie tot mai mare. In urma cu vreo cativa ani, un card de 1 gb era mana cereasca. Acum unul de 64 de gb nici vorba sa-mi ajunga. Si cum ar putea, daca eu simt ca vreau sa-i surprind fiecare emotie, fiecare gest, fiecare moment al cresterii sale.
Cadoul de la Mosul, era sa fac infarct
Ce cadou iti doresti de Craciun? Pe mine ma omoara intrebarea asta, habar n-am. Primul lucru care imi vine in minte sunt carti. Romane, de bucatarie, stiintifice, oricare. Chit ca nu le citesc pe toate, sa fie acolo. Poate o vacanta? Eh, da, mosul stie ce-mi doresc, totusi anul asta merge si un masaj la domiciliu, nazdravanul e prea mic ca sa-si lase parintii intr-o vacanta bine-meritata. Haine? Hmm, gusturile sunt diferite si e posibil s-o dai sau s-o dau in bara. Poate doar o pijama pufoasa or poate una sexy? Variante sunt. Biju? Eu nu prea port. Si daca port, argintul e de preferat. Tehnologie? Da da, merge, dar cam am tot ce-mi trebuie. Nu sunt fan "afoane" si "smartsunguri" si nici tablete. Anul trecut am primit un Nikon D3100, iar anul asta un Kindle in avans pentru ca am fost cuminte. E mai mult decat suficient. Uite, chiar acum cand scriam, m-am gandit ca mi-ar placea sa primesc ustensile de bucatarie, gen un mixer vertical din ala de face toata munca, numai pui ingredientele si stai si-l privesti. Deh, am imbatranit or poate doar am devenit mama si mi s-a trezit brusc instinctul de bucatareala.Cu toate astea am scris si eu o scrisoare Mosului, da una imaginara, cu rugamintea disperata de a avea macar 6 ore neintrerupte de somn. N-am mari pretentii, macar sase. Ei bine, se pare ca Mosulica m-a auzit si mi le-a daruit. Ieri seara. Nazdravanul meu a dormit 7 ore continuu. Eu nu m-am mai trezit la chemarea lui ci inainte de a se fi trezit el. Ma uit la ceas, e 6 fara zece. Waaaa, pe bune? Si nazdravanul nu s-a trezit de pe la 11pm. Ciulesc urechile sa aud ce face. Nu-l aud. Ma ridic in capul oaselor si ascult mai atent. Nu se aude respiratia lui. Uf, inima incepe sa-mi bata cu putere. El doarme in camera de alaturi, de care ne desparte doar usa, usa e intredeschisa, tocmai ca sa-l aud. Camera noastra e slab luminata de o lampa, in camera lui intuneric.Eram marcata de un reportaj despre doi bebelusi decedati in somn, medicii spunand ca s-au inecat cu propria voma, parintii ziceau ca e din cauza vaccinului primit cu o zi inainte. Gandurile mele deja erau negre, imi auzeam cu bate inima.Ma strecor pe usa si ma aplec peste patut. Prin semi intuneric il vad cum doarme imprastiat ca de obicei, dar tot nu-l aud. Imi pun urechea foarte aproape de fata lui si atunci, in sfarsit, il aud respirand usor. Dupa aproape doua saptamani de sforait si smiorcait de la muci, parca prea linistit respira. Un fir de par de al meu ii gadila urechea si in acel moment isi intoarce capul spre mine, reaspira adanc si doarme mai departe. Ma indrept de sale si imi vine sa rad. Mi-a trebuit cadou de la Mosul, n-a ca l-am primit.Ma strecor inapoi in dormitor si nu reusesc sa ma cufund in perna moale ca si il aud ca ma striga cu un ciripit linistit ca sa nu trezeasca toata casa, doar pe muma-sa. Ma frec la ochi si ma ridic. Gata cu somnul. Nazdravanul e lihnit.
Craciun cu aroma de bebelus
Anul asta Craciunul meu miroase a bebelus, insa parfumul Craciunului din copilarie strabate pana la mine prin amintirile dosite in cotloanele mintii. Mi-e dor de acel iz de acasa cu parintii dragi alaturi. Mi-e dor sa topai prin ninsoare, sa prind fulgii cu limba, sa fac fac ingerasi in zapada, sa ma dau cu sania din cel mai inalt deal, iar cand imi ingheata nasul sa fug acasa, sa ma ascund in dosul sobei fierbinti, privind la nesfarsit cum clipocesc luminitele colorate in bradul viu, cum imprastie lumina steau din varf, iar la tv sa ruleze "Singur acasa", or "Ironia sudibi ili s liohkim parom" (comedie ruseasca de Craciun). Sa miroase a scortisoara, a coji de portocala, a lemn ars si cetina de brad, iar aroma de cozonac pufos, bors scazut si friptura de porc sa-mi mangaie simtul olfactiv.Povestea mea de Craciun incepe cu arome. Aromele de Craciun sunt inconfundabile si imposibil de uitat. Eu le pastrez foarte vii in memorie. Nu stiu ce arome o sa-si aminteasca nazdravanul meu cu miros de vanilie. Acum, sunt in proces de fabricat amintiri pentru el. E primul Craciun in 3, e primul pentru el. Nu stie el prea multe acum, dar studiaza intens luminitele si globurile colorate din brad. N-o sa-si aminteasca nici mirosuri, nici culori din primul lui Craciun, insa cu siguranta o sa se admire in poze. Cand o fi mai mare.Vreau sa fabric amintiri pentru el, la fel cum ai mei parinti au creat pentru mine. Si acum il vad pe tata cum aseaza un brad intr-o galeata de nisip, iar eu fug de colo colo, nerabdatoare sa pun jucariile pe crengi, o vad si pe mama cum sporovaieste de zor langa plita, iar eu ma lingusesc pe langa ea ca sa primesc ceva de gustat, un biscuite, o parjoala.Nu stiu ce amintiri o sa reusesc eu sa fabric, insa o sa incep cu mirosurile de mancare pentru ca astea sunt cel mai usor de amintit. N-o sa stau prea mult la bucatarie pentru ca nazdravanul, cu siguranta, o sa-si adjudece majoritatea timpului meu, iar bunatatile care dau miros Craciunului sunt mai mult pentru parintii lui, iar el doar o sa guste din toate prin lapticul care il papa cu atata placere. Dar o sa incep de pe acum, iar cand o fi mai mare sa devin experta la facut cozonaci pufosi, dulci si aromati ca ai mamei.Povestea de Craciun de anul asta n-o sa aiba spiritul sarbatorilor de acasa, insa o sa fie plina de amintiri, zambete pufoase, rostogoliri si gangureli, pulpite dolofane cu miros de vanilie si fericire maxima.Craciun fericit dragilor, oriunde v-ati afla, cu parfum de bucurie, liniste sufleteasca si aroma de viata lunga!
Craciun de poveste cu zambete pufoase
M-am apucat sa rasfoiesc sutele, daca nu miile de poze ale nazdravanului cu ochi de migdala. Nu-s decat aproape 5 luni de cand imi miroase a vanilie cand il iau in brate si totusi mi se pare ca era asa de micut la inceputul celor aproape 5 luni. De fapt nu mi se pare, caci el chiar era micut, nascut cu 3 saptamani mai devreme, alb-roz si somnoros. Micut de incapea in doua palme cu degete desfacute ale lui taica-sau si mai usor decat poseta mea in care incape doar portofelul, cheile si telefonul.Ma asteptam sa-l vad vanat sau rosu si direct cu un plans isteric. Ei bine, nu. Era atat de luminos la fata, alb-rozaliu, curat, cu un chip de inger ca din filmele pentru copii, cu un "niii" moale de-ti mangaia auzul si cu ochii mereu inchisi de somn. In primele doua saptamani, imi puneam alarma sa ma trezeasca ca sa-l hranesc, el prefera sa doarma, ziua si noaptea.Contrar la ceea ce ma asteptam, adica nopti nedormite si supraoboseala, eu de fapt ma bucuram de zambetele lui cu toata fata si de grimasele care aratau atatea stari. Creste si e tot mai pufos, cu privire inteleapta si curioasa, cu caracter puternic.Doamne cat de mare s-a facut acum, vorba maica-mii, "creste ca pe drojdii", ca o paine de casa, pufoasa si gustoasa. Doarme toata noaptea, iar ziua imi descarca bateriile pana ajung la rosu.Intinde manutele, ii place pe verticala, trage de lucruri si le baga in gura, ii place sa studieze lumea din jur, prefera sa suga pumnisorul lui decat orice jucarie pentru gingii, ne rade, ne arunca grimase haioase, ne striga, ne gangureste mult si tine adevarate discursuri in fata pumnisorul lui or a jucariilor de deasupra patutului. Uneori rade cu hohote, ii place sa se balaceasca in cada cu apa, se impinge, incearca sa-si ridice capul, cateodata sta asa haios cu mainile pe genunchi, ii curg bolfitele pe piept, pulpite-i pufoase si pumnisorii rotunzi imi dau fiori in spate, iar dupa ce se satura de supt, ma priveste bland si vesel, isi ascunde nasul dupa san apoi iar zambeste dulce. Parca mi-ar multumi in joaca. Ma topesc de drag.Creste si vreau sa creasca, abia astept momentul cand o sa inceapa sa mearga, sa ne vorbeasca, sa ne arunce in aer cu intrebari si perle de copil. Si totusi vreau sa ramana asa pufos, dulce, mic, zambitor. Contradictoriu stiu, dar cat de curand or sa se termine zilele de bebeluseala si o sa-mi fie dor, la fel cum imi e dor de perioada sarcinii.Desi timpul meu pentru mine s-a limitat drastic la 2 minute la wc si 5 minute la dus, n-as schimba starea asta de fericire pe nici o alta de dinaintea venirii lui.Anul acesta Craciunul va fi mult mai plin, mai frumos, mai aromat, mai vesel, mai plin de amintiri. Amintiri in 3. Cu un an in urma traiam emotiile testului pozitiv, cu maini tremurande si lacrimi in ochi, acum am mainile pline de un dolofan cu obraji pufosi, inima plina de fericire si aceleasi lacrimi in ochi de emotie la fiecare noua aptitudine pe care o dezvolta puiul de om.Vom avea un Craciun de poveste, ceea ce va doresc si voua! Multe persoane dragi alaturi si multe zambete fericite. Sarbatori fericite!
Creste prea repede...
"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste". Fraza asta am auzit-o de atatea ori. Eu am facut tocmai invers. Ziua doarmea pe pieptul meu, in bratele mele, iar noaptea, uneori in brate, alteori in cos, iar alteori intre mine si taica-su. Il tineam lipit de mine ca-mi era drag, ca simteam ca el ma vrea aproape, ca in bratele mele se simte in siguranta, iubit si fericit. El mai mult de atat nici nu avea nevoie.Sa nu-l iau in brate pentru ca mai tarziu o sa-mi fie greu, ca n-o sa doarma decat in brate sau pe pieptul meu. Uite ca au trecut 3 luni si aproape jumate si mie inca imi place sa-l tin in brate, imi place sa doarma la mine pe piept. Dar stiti ce, el nu mai vrea sa doarma la mine pe piept, de vreo luna deja. Si asa mi-e dor de el cand se contopea cu mine, cand cu manutele lui pufoase ma cuprindea, cand burta lui plina de colici se linistea lipindu-se de a mea, iar obrazul meu ii simtea caldura crestetului lui. El a crescut (inca nu mult) si deja nu mai vrea. Noptile le doarme in patutul lui si ma trezeste doar odata sau de doua ori sa-si aline foamea sau setea, or si una si alta, or poate ca sa ma simta pe mine. 5-10 minute. Atat. Si doarme mai departe. Iar mie mi-e dor sa ma trezeasca mai des, sa-mi zambeasca mai des noaptea si sa adormim amandoi visand frumos. Ziua se joaca singurel, cu manutele lui (deocamdata e la faza cu studiul manutelor si atingerea obiectelor), iar cand trec pe langa patut sa-l observ, el ma fixeaza si isi imprastie zambetul stirb pe toata fata. Ma umple de bucurie si emotie. De cateva zile, ziua, adoarme in patut, singur. E suficient sa-l mangai pe frunte si adoarme linistit. Eu raman multe minute, sa-l privesc si sa zambesc de grimasele pe care si in somn le are.A inceput sa devina independent. Iar eu... mie mi-e asa dor de mine cu el in brate. Stiu, n-o sa renunte la brate definitiv, dar nici nu vreau, insa atat de tare ma bucur ca n-am ascultat de acele sfaturi. El creste si in curand (cativa ani sunt irelevanti, timpul e irelevant cand vine vorba de pruncul tau) bratele mele o sa le foloseasca decat uneori, rareori, prea putine ori.Vreau sa creasca, dar vreau sa ramana si asa, pufos, inocent, zambaret, cu fata expresiva si ochii mari, intrebatori, curiosi, veseli, sa nu-si ascunda ceea ce simte, sa planga, sa ceara, sa indrazneasca, sa rada sincer, cu toata fata.E o minune. Si creste. Creste prea repede...
Draga minune cu ochi de migdala,
ma uit cum dormi si simt cum din mine creste fericirea. Esti perfect. Esti frumos cand dormi, esti frumos cand te trezesti, esti incredibil de frumos cand razi si-ti apare si o gropita in falcuta stanga, dar la fel de incredibil esti si atunci cand plangi, moale si suav. Te-as asculta o viata.Esti perfect asa, cu pulpitele tale pufoase, esti minunat cu burtica si sunculitele " a la Michelin". Nu conteaza ca hainele iti sunt mari sau mici, nu conteaza ca nu sunt asortate. Esti perfect.Nu conteaza ca intr-o noapte pur si simplu nu vrei sa dormi, eu sunt plina de oboseala, e suficient sa-ti pui un zambet stirb pe gura si ma topesc ca ceara langa foc.La inceput m-ai privit. Poate ca nici nu m-ai privit, dar mie mi s-a parut ca ma privesti cu dragoste. Apoi te-ai lipit de mine si nu te-ai mai dezlipit. In bratele mele, la pieptul meu te simteai in siguranta. Si inca te simti. Iti place in bratele mele. Adormi imediat ce te simti cuprins de ele..Si iar mai privit, intens. Mi-ai zambit intr-un colt de gura si pentru prima data m-am simtit iubita de tine. Evoluiezi in fiecare zi. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou. De curand ai inceput sa te uiti la manutele tale si sa te miri cum poti misca obiecte cu ele. In fiecare zi dialogul nostru este tot mai lung si mai clar. "Aga"-ul tau este atat de dulce. Esti vesel si pufos de imi vine sa te pup toata ziua, in fiecare zi, asta daca nu ar trebui sa te mai las si sa dormi.Nu stiu daca realizezi ceea ce esti, ceea ce esti pentru mine, probabil inca nu, insa cu timpul vei intelege pentru ca eu iti voi arata, voi fi foarte explicita. Nu te voi lasa sa citesti dragostea mea pentru tine printre randuri, ci iti voi spune si iti voi arata prin gesturi. Sa nu ma intrebi cat de mult te iubesc pentru ca nu stiu raspunsul, stiu doar ca n-are limite si n-as putea sa o compar cu ceva pe lumea asta, in universul asta.Te privesc inca o data si nu-mi vine sa cred cum tu, o minune de om, poti schimba o viata, cum m-ai schimbat pe mine. Cea mai mare frica a mea era sa mi se lase in grija un bebelus mai mult de o ora. Cu tine stau de 3 luni, zi de zi, noapte de noapte si nu ma mai satur. Bine, cateodata mi-e dor de viata mea de dinainte de tine, insa e suficient sa nu te vad 15 minute si simt ca imi lipsesti. Realizez atunci ca, in viata mea de dinainte de tine, lipseai tu. Nu stiu de ce nu te-am facut mai devreme. Ba da, stiu. De frica ca n-o sa ma descurc cu tine asa de mic.Esti minunat sa stii, sa nu uit niciodata asta.De 3 luni, eu si tatal tau, invatam sa ne bucuram de fiecare gest al tau, de fiecare zambet stirb al tau. Chipul tau, care schimba o mie de expresii pe minut, ne face, pe mine si pe tatal tau, cei mai norocosi oameni de pe pamant, norocosi ca te avem pe tine, exact asa cum esti. Si eu vroiam o fata... Inca vreau, dar pe tine nu te-as schimba cu nimic si nimeni. Pentru ca esti minunat asa cum esti. Sa stii asta, sa nu uiti asta niciodata.La multi ani minune!
In Moldova doar cei nevinovati platesc...
Am citit o poveste zilele astea, o poveste cu final tragic, o poveste reala. Ma roade tristetia si neputinta. In timp ce campaniile electorale isi trambiteaza listele cu noile schimbari promise pentru tara, povesti triste isi consuma existenta.

Ma uit la puiul meu de om si nu-mi mai imaginez viata fara zambetul lui stirb. Ma uit la el si imi vine sa plang numai la gandul de al pierde. Ma uit la el si realizez ca nu exista durere mai mare decat sa-ti pierzi copilul. Nu cred sa existe durere mai mare.In urma cu niste luni, adica prin mai, o fetita de 5 ani, sanatoasa si vesela, face febra de 38 si ceva, vomita continuu. Mama merge la medicul de familie care ii prescrie nurofen. A doua zi copilei continua sa-i fie rau, asa ca mama merge la spital. Fetita este, evident, deshidratata si cere sa bea apa, plange in continuu. Medicul ii interzice mamei sa-i dea apa ca sa nu mai vomite, dar nici nu incearca sa-i puna perfuzii pentru hidratare. Ceea ce ii dau sunt calmante ca s-o linisteasca si s-o adoarma. Cand se trezeste, copila cere apa iar si iar i se refuza. Apoi intra in convulsii care nu sunt tratate corect si minunea de fetita intra in coma. Din mai si pana in octombrie ea a fost mentinuta in viata artificial, doar inima refuza sa moara. Intre timp parintii au cautat ajutor si raspunsuri si la alte spitale din capitala, chiar si in afara tarii. Peste tot i s-au cerut analizele fetitei, analize care, din pacate, lipseau din dosarul fetitei. Medicii care au "ajutat-o" sa ajunga in aceasta stare n-au binevoit sa puna analizele la dosar ci au pus un diagnostic, cel mai probabil gresit, au pus stampila si semnatura si cam atat. Fetita nu era tranportabila, iar aparatele de la spital s-au defectat subit, asa ca parintii n-au putut sa ceara parerea altor medici. Saptamana trecuta mama a cerut disperata ajutor oamenilor care ar putea ajuta cu informatii despre existenta in tara a unor aparate mobile de facut analize. Lumea a inceput sa se mobilizeze, adresand scrisori diferitor organizatii care ar fi putut ajuta.Mama mai avea un dram de speranta, speranta care a murit saptamana asta. Ingerasului asta mic cica i-a cedat inima, a facut stop cardiac. Fix acum cand cazul devenea tot mai cunoscut. Coincidenta sau ghinion?Eu am spus pe scurt povestea, probabil ea are multe file care trebuie rasfoite.Ce nu inteleg eu este cum poate un medic sa refuze hidratarea in caz de febra si voma? Cum de exista pe lumea asta medici a caror interes e doar sa le strecori ceva in buzunar si nu vindecarea unui suflet nevinovat. Cat de hain sa fii, incat sa nu-ti pese ca un copil de numai 5 ani moare, moare din vina ta si tu nu vrei sa faci nimic. Ce fel de om esti? Ce fel de medic esti? Cand te-ai facut medic ai promis sa ajuti oamenii, oare ai vorbit serios?Nu prea se vede. Ce vina are un pui de om de 5 ani, atat de inocent? Oare se vor sesiza autoritatile sa cerceteze cazul? Va fi pedepsit cineva pentru moartea unui suflet nevinovat si pentru suferinta pe care o traiesc parintii? Nu cred. In Moldova doar cei nevinovati platesc.E trist, este atat de trist ceea ce se intampla in spitalele din tara asta, incat, acum ca am si eu un copil, ma gandesc de doua ori daca sa ma mai intorc sa locuiesc acolo. Mi-e frica pentru pruncul meu, mi-e frica ca vreodata ar putea incapea pe mana unui astfel de medic care numai medic nu poate fi numit.Si ca si curiozitate, spitalul se numeste Centrul Mamei si al Copilului.
"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste"
Dupa mai bine de 3 luni, e prima data cand incerc sa scriu vreo postare, sa-mi eliberez mintea, sa ma adun. Nu ca n-am avut timp, ca nici acum n-am daca pun la socoteala ca in acest moment, scriu cu o mana, stau la orizontala, cu nazdravanul lipit de burta mea, cu capul lui pe pieptul meu, cu mainile lui incolacite strans in jurul meu. E moale si bleg de la somn si de la caldura care o ia de la mine, Se mai strange, se mai cocoseaza, mai scanceste in somn, de durere evident, ca inca il supara colicele, dar e mai relaxat si doarme mai profund, asa pe piept la mine. Asa doarme uneori inca de cand l-am cunoscut prima data, intr-o zi de august. In pofida a zeci de sfaturi pe care le-am primit sa nu tin copilul in brate, ca se obisnuieste si apoi ma va manipula, Am auzit de de atatea ori fraza din titlu, incat am inceput s-o ghicesc pe buzele celor care vor s-o repete, inainte de a pronunta prima silaba. Chiar prefer sa ma manipuleze bucata asta de om care e a mea si e din mine, decat ceilalti care vin cu sfaturi binevoitoare.Nu inteleg si nu am inteles niciodata de ce ar trebui sa ofer cu doza sau sa cenzurez si sa limitez afectiunea pe care i-o port mostenitorului asta pufos si "manipulator". Noua luni a stat in burta mea, mi-a ascultat bataile inimii, zgomotul intestinelor, vocea care ii vorbea si mana care il mangaia atunci cand prin ghionturile lui imi arata interactiune. In alea noua luni asa s-a obisnuit, iar in acea zi de sase a sfarsitului de vara a fost zmuls din lumea lui perfecta si aruncat intr-una dura, in care trebuie sa se adapteze si cu mancarea care-i provoaca colici si cu temperatura schimbatoare de afara si cu durerile fizice care le mai are, cu frustrarile, plictiselile si nevoia de atentie. In asa caz de ce sa-l las singur, atunci cand prin simplul grai al plansului imi da de stire ca ceva il deranjeaza. Eu nu simt ca ma manipuleaza si cauta brate, eu simt un bot de om mic, care cauta alinare, iubire si siguranta.Nu pot si nu vreau sa stau la program cand il iau in brate, cand ii ofer pupaturi pe obrajii pufosi. Nici nu-mi imaginez cum ar fi ca la o anumita ora sa-l pup si dupa aia sa-i zic ca s-au terminat, sa-si astepte ora de pupaturi. Cum ar fi? or sa ma uit in ochii lui margelati si expresivi, sa vreau sa-l strang in brate, dar sa n-o fac ca sa nu cumva, doamne fereste, sa se obisnuiasca asa, sa-i vad fata  incrancenata de durere si sa-l las sa sufere singur si nealinat la el in patut. Il iau in brate ca mi-e drag, ca atunci cand l-am vrut, m-am gandit si la durerea de spate si la lipsa timpului. Il iau in brate, nu pentru ca ma foloseste ci pentru ca vreau sa-i arat dragostea mea, ca vreau sa ma bucur de zambetul lui strengar pe care mi-l ofera din ce in ce mai des si pe care, abia acum incepe sa invete a-l agata de gurita stirba. Il iau in brate ca sa-i alin durerea, sa stie ca eu sunt acolo sa-l ajut, sa-l sustin, sa-i ofer siguranta. Nu pentru ca sunt sclava lui ci pentru ca-l iubesc.Si daca toate astea inseamna manipulare si sclavie, atunci da, ma las manipulata cu placere, vreau sa fiu sclava lui atat cat pot, caci nu mi-l imaginez la 20 de ani cerand in brate si tita, Cel mult ii vom oferi, atunci ca si acum, doua perechi de brate, ale mele si ale lui taica-sau, care sa-l imbratiseze atunci cand are o reusita sau dimpotriva, un esec.
O postare despre ce-mi trece prin cap
In fiecare zi deschid blogul cu gandul sa scriu ceva. Capul meu huruie de atatea ganduri si idei, insa nici una nu se lasa asternuta pe hartie, ma rog, pe pagina de web.As putea sa scriu despre oricine si orice, insa degetele mele nu prea vor sa mangaie tastatura in modul cel mai fericit incat sa-mi descarc creerul. Cred ca hormonii de sarcina sunt de vina, asta ca sa nu ma gasesc pe mine vinovata.E atat de nasol sa te trezesti dintr-un vis, cosmar chiar, care pare atat de real si dupa ce ai deschis ochii si realizezi ca a fost vis, lacrimile sa curga siroaie, sa te gandesti la daca ar fi fost si la speranta ca nu se va intampla, incat iti strica ziua si cauti o cale sa te descarci. Nici macar scrisul nu ma ajuta.

In sarcina, constat ca visele au devenit atat de reale si clare incat as putea scrie scenarii de filme, in fiecare zi cate unul, de la SF, la drame, comedii si psihologice. In toata perioada de sarcina, in vise, n-am fost niciodata neputincioasa, am putut sa alerg, am putut sa ma ascund, am putut sa sar de la inaltime, sa rad, sa plang, sa vad finalul visului, sa ajut, sa inot (chiar daca eu sunt un fel de topor care da din coada in speranta ca nu se duce de tot la fundul apei), am putut sa infrunt paianjeni (chiar daca in realitate ma apuca pandaliile cand vad unul si fug la o distanta de 10 metri si arat cu degetul tremurand, spre locul unde l-am zarit in speranta ca cineva cu suflet bun o sa-l goneasca/omoare, desi saracul speriat de urletele mele se ascunde si el).Copii si nasteri n-am visat decat odata la inceputul sarcinii, parca aveam o fetita blonda cu ochi albastri si dupa acel vis am fost convinsa ca voi avea o duduie careia sa-i cumpar pampoane si rochite inflorate. Eh, daca imi vedeati chipul cand am fost la ecografia de la 20 de saptamani, unde medicul a fost foarte sigur cand a pronuntat "baby boy", ai fi zis ca mi-a inghetat zambetul pe fata. Vreo doua zile mi-au trebuit sa ma obisnuiesc cu gandul, atat de sigura eram de vis. Si acum imi mai fug ochii dupa rochite, dar nu stiu zau, daca e din cauza ca desi sunt fericita ca va fi baiat, imi doresc si fetita, or e pentru ca magazinele sunt pline de hainute de fetita, mai mult decat de baiat. Asa cam in proportie de 70 % sunt toale de fetita, vreo 10% sunt unisex si restul, ce mai ramane. Ma gandesc sa fac o revolta in acest sens. Pai ce, baiatul meu nu merita mai mult spatiu in magazin pentru eventuale dichisuri masculine, decat merita pompoanele si rozul?E adevarat, sunt satisfacuta cand in H&M si altele, un etaj intreg e destinat femeilor, iar alt etaj barbatilor copiilor si femeilor insarcinate impreuna, dar na, aici nu e despre mine, e despre nazdravanul meu, asa ca nu se pune.Si daca tot veni vorba de cumparaturi pentru nazdravan, au inceput dilemele: ce fel de carut, ce fel de scaun de masina, ce fel de cadita, ce fel de hainuta si tot o tin intr-un ce fel de, incat cred ca o sa ma apuce nasterea pana ma hotarasc.Pun pariu ca inainte era mai simplu. Tin minte si acum carutul in care s-a plimbat frate-meu, apoi eu, apoi o verisoara, apoi alta, apoi altul, iar la final statea in ploaie si soare, undeva prin spatele casei bunicii mele, era de un albastru ca cerul, cu rotile cat o minge de fotbal.Exact ca asta de mai jos dor ca era albastru integral.

Iar patut nici nu tin minte sa fi avut. Dormeam asa de bine pe lijanca la bunica (lijanca e un fel de pat din pamant si caramida, lipit de soba, care este incalzit in momentul in care se face focul in soba) si nici cada personala n-am avut si nici scaun cu masuta de mancat, nu mai vorbesc de premergator, scaun de masina si alte alea.Ei, dar sa nu deviem, ca desi am crescut frumos si sanatos si am avut o copilarie fericita, tot imi plac timpurile astea in care am de unde alege una alta. Poate e prea mare variatia, ca comerciantii (nu-i vina mea ca cuvintele formeaza cacofonii) fac pe naiba in 4, doar sa multumeasca clientul si sa-si umple buzunarul. Nu stiu cat de multumit e clientul, dar nu ma indoiesc de buzunar.No, ma opresc aici, desi n-am terminat, caci la cate ganduri ma bantuie, derivate unul din altul, mi-e ca n-o sa mai am spatiu pe blogspot.Da, stiu, n-am spus mare lucru prin postarea asta, dar macar m-am descarcat. Un pic.Asa ca va doresc weekend placut si sa ne auzim de bine!
Surprize de la autor
Ce inseamna nerabdare? Starea aceea de asteptare, de dorinta arzatoare, sa incepi sau sa termini ceva, sa mergi undeva, sa primesti ceva. In cazul meu nerabdarea se referea la a primi ceva.In urma cu ceva timp, inainte de Paste, "m-am" vorbit cu draga de Mirela sa-mi trimita niste carti pentru copii, desenate si unele chiar si scrise de ea. Eu am fost vrajita de Zanele ei, inca inainte de a fi publicata cartea si inainte de a purta inca o inima sub inima mea. Ea s-a oferit sa le adune si sa-mi faca un colet.

Nerabdarea de care va ziceam m-a doborat in acele doua saptamani cat a durat sa-mi vina coletul. Si a fost intinsa la extrem din cauza Postei romane, dar mai ales a zilelor de odihna din preajma zilei de 1 mai. Coletul, care in mod normal ajunge in maxim o saptamana din Romania in UK, de data asta a venit in doua. In perioada aia am stat aproape zilnic cu urechile ciulite si cu ochii pe geam sa vad masina Royal Mail sa apara la usa. Surpriza, insa.Mirela mi-a spus o data probabila cand va sosi coletul si a fost exact asa cum a zis, doar ca...In mintea mea, am socotit ca Posta romana lucreaza in colaborare cu posta nationala din statul in care trimite coletele, in cazul meu Royal mail-ul britanic. In ziua de joi, data estimata de Mirela, ca va sosi coletul (cel tarziu vineri), dimineata (da da, imi permit sa dorm pana la 10 cu pauza de mic dejun la 7), buimaca de somn, aud soneria de la usa, ma uit pe geam (de la geamul meu am vedere spre poarta si strada) si vad parcata in fata portii dubita de la Royal mail. Sar din pat, destul de ametita, iau un halat pe mine, cobor scarile in fuga si deschid, ca nu cumva omul sa plece fara sa-mi dea coletul. Postasul deja se indrepta spre poarta cand eu am deschis usa si l-am intors din drum nerabdatoare. In mana dreapta vad un plic mare de dimensiunea unui leptop, iar in stanga un aparat de scanat. Primul gand a fost :"Cum au incaput cartile alea intr-un plic?". N-am apucat sa fiu dezamagita, ca nenea postasul ma intreaba daca ma numesc Raj. Uf, asta nu-i al meu. Pe plic scrie Special delivery, dar nu e pentru mine. Omul vede ca nu-s creola si ma intreaba de doua ori , intr-o engleza cu puternic accent indian, daca asta e adresa si daca persoana cu numele Raj locuieste acolo. Dau din cap afirmativ, mai stalcesc si eu doua cuvinte somnoroase in engleza si semnez. Omul da sa plece, eu il chestionez. Vreau sa ma asigur ca nu mai are vreun colet pentru acea adresa. Nu, n-are.Dezamagita, ma reintorc in patul meu. Mi-am stricat somnul degeaba. Daca posta tot a venit, n-o mai astept azi, asa ca pe la pranz plec de acasa. Cand am revenit, am gasit un biletel prin care eram informata ca un colet pe numele meu ma asteapta la sediul local. Citesc, de doua ori, iar pe bilet era trecuta o firma de curierat, nicidecum Royal mail. Mi se pare ciudat, insa asa obosita cum eram (e mai usor sa cari o geanta sac de 5 kg pe umar, decat niste kg in burtica), ma duc in statie, iau autobusul si purced la locul cu pricina. Dau biletelul la receptie, insa sunt informata cu parere de rau, ca pachetul meu se plimba hai-hui prin oras si ar trebui sa soseasca dupa ora 6 pm or a doua zi. Sa mai astept doua ore nici gand. Plec. A doua zi, inainte sa plec sun la sediu sa vad daca pot sa vin sa-mi iau coletul si ma anunta ca inca nu-i la sediu. Atunci imi calc peste nerabdare si imi zic ca o sa astept pana luni.Luni dimineata, cu biletelul si pasaportul in dinti sosesc iar la ghiseu. Completez un chestionar si cand sa-mi i-au pachetul, tanti ma intreaba daca n-am un act de identitate in care sa figureze si adresa la care stau. Cred ca m-am facut intunecata la fata, de s-a oferit sa-mi dea un pahar cu apa. Apoi a inceput sa-mi enumere ce posibilitati aveam. La sfarsit imi zice ca poate am vreun extras de cont (pe care evident scrie adresa). Inchid ochii, respir adanc, numar pana la 10. Ba nu, m-am oprit pe la 7, caci mi-am amintit ca aveam pierdut prin geanta un extras de cont pe care l-am folosit la medicul de familie, ca si acolo a trebuit sa demonstrez adresa.Doamna zambeste, zambesc si eu. Ea pleaca undeva in spate si se intoarce cu o cutie. De departe am zarit ca scrie EXPEDITOR: Mirela Pete si mi-am zis usurata "Da, e al meu!".N-aveam rabdare sa-l deschid, vroiam sa-l deschid chiar acolo, dar inca o data mi-am calcat pe nerabdare si am rezistat pana acasa.Peripetii nu alta.Cand in sfarsit am reusit sa deschid coletul, miros de carte proaspat tiparita a patruns pana la mine, culori jucause si un sentiment de multumire totala. Mirela a avut grija sa-mi puna si niste surprize, plus exemplare suplimentare ale unora dintre carti, pe care o sa le fac cadou unor copii. Carti cu autograf de la autor, carti vesele si pline de culoare, pe care le-am rasfoit nerabdatoare eu, om in toata firea. Nici nu-mi imaginez cu cata bucurie ar rasfoi o astfel de carte, un copil si ce fericire i-ar starni pe chip.Multumesc Mirela.





Daca vreti sa comandati una dintre carti o puteti face aici. Zanele va asteaptaSi evident, la final mesajul autoarei m-a binedispus si m-a facut sa uit peripetiile cu primirea coletului.Te imbratisez cu drag Mirela!

Dileme de viitoare mamica - alegerea patutului.
O prima sarcina aduce cu ea o sumedenie de dileme. Unele le clarifici mai usor, altele poate niciodata. Cu toate astea, ca viitor parinte, trebuie sa fii informat.

Marea dilema, in existenta mea de viitoare mamica, este patutul, acel loc al lui, in care va petrece foarte mult timp in primele luni. O fi prea devreme sa-l achizitionam? Nu stiu, dar prefer sa fiu pregatita, decat sa las totul pe ultima suta de metri. Pare simplu, mergi la magazin si cumperi patut si saltea si gata. Nuuu, gresit. De fapt aici incep problemele. Inainte era simplu, un patut din lemn, pe care puteai sa-l mostenesti de la alte mamici, rude, prieteni, iar in magazin erau foarte putine modele ceea ce facea ca alegerea sa fie usoara.Eh, dar cum, in prezent, producatorii sunt aproape obligati sa vina cu noutati pe piata ca sa reziste in fata concurentei, au aparut o sumedenie de modele si culori, accesorii si materiale care mai bune care mai putin.Care e cel mai bun patut pentru tine si copilul tau? Uite la intrebarea asta, raspunsul vine tare anevoios si nici nu stii daca, intr-un final, faci alegerea buna.Din punct de vedere estetic, culori si forme, eu n-am absolut nici o pretentie, in conditiile in care primii ani din viata, bebelusul o sa si-i petreaca in chirie. Si ce daca camera e decorata in rosu si negru, iar patutul e maro sau alb, or si ce daca mobila e in lila si alb, iar patutul este negru. Aceste detalii sunt absolut neimportante atunci cand existenta ti-o duci intr-o casa inchiriata, unde nu ai voie sa faci modificari.O a doua problema o reprezinta alegerea materialelor din care este confectionat. Daca e un patut din lemn sau fier, ar trebui sa dam atentie vopselei sau lacului cu care sunt acoperite barele si restul. Sa nu fie toxice sau alergice. Si aici n-ar trebui sa fie o mare problema, pentru ca, conform standartelor de sanatate, companiile producatoare sunt obligate sa foloseasca materiale bune, de exemplu vopseaua trebuie sa fie pe baza de apa. Zic eu ca n-ar trebui sa fie probleme, dar uneori ele apar si in conformitate cu legea.Bun, cu partea estetica ne-am lamurit. Acum vine partea grea - modele.Ce alegem vechiul si popularul patut din lemn sau mai noul aparut patut pliant/trevel? Ei si aici existenta mea s-a impotmolit. Am incercat sa pun la liniuta avantajele si dezavantajele ca sa ma pot hotara si credeam ca va fi usor. Nu, nu este. Forumurile le-am rascolit pe toate fetele ca sa aflu pareri de la mamici. Parerile sunt impartite si uneori te baga intr-o ceata si mai densa decat erai.

sau

Sa le luam pe rand, ca poate asa ma lamuresc si eu. Incepem cu patutul cel de toate zilele, in care am crescut  parintii nostri, da si noi, primii descendenti ai generatiei Y, cum mai e numita generatia oamenilor nascuti dupa anii '80. Mda, eu inca nu m-am lamurit cei cu generatia din care cica si eu fac parte, dar asta-i alta dilema pe care o voi discuta probabil alta data.Sa revenim - patutul din lemn.Avantaje:- Stabilitate si confort - asigura sustinerea si confortul bebelusului pe toata durata somnului, asigura o pozitie corecta de somn si o dezvoltare corecta a coloanei;- Durabilitate - pot trece de la o generatie la alta, fara a fi nevoie de alte investitii la un eventual nou membru in familie sau sunt modele transformer care se pot schimba dintr-un patut de bebelus pana la 3 ani, intr-un pat obisnuit pentru un copil ce depaseste aceasta varsta;- Siguranta - materialele (lemn sau fier) sunt mult mai sigure si nu exista riscul sa se deformeze;Dezavantaje:- Risc de accidentare din cauza barelor tari si/sau colturoase, or a blocarii membrelor copilului sau a capului intre aceste bare. Exista, insa, aparatori speciale gandite pentru copiii energici care pot diminua sau inlatura acest risc, iar distanta dintre bare nu trebuie sa fie prea mare, exista niste limite recomandate sau obligatorii pentru producatori;- Spatiul care il ocupa si dificultatea de transport/mutare dintr-un loc in altul;- Pretul mai mare, insa cred ca durabilitatea unui asemenea patut diminueaza parerea ca un patut din lemn este scump;Sa trecem la avantajele si dezavantajele fratelui mai modern al patutului de lemn si anume patutul pliant sau travel:Aventaje:- Usor de montat si transportat. Poate fi folosit, atat acasa cat si in calatorii si vacante;- Varietate mare de modele si culori;- Riscul ca bebelusul sa se loveasca in partile laterale este mic datorita materialelor din care este confectionat, adica mult plastic si material textil;- Husele se pot detasa si spala- Plasa laterala a patutului, fiind transparenta, permite parintilor sa-si supravegheze odraslele de la distanta;- Poate fi folosit si ca tarc de joaca atunci cand deja poate sta in fundulet;- Costul este mai mic in conditiile in care, de cele mai multe ori are incluse o sumedenie de accesorii: masa de schimbat, vibratii si muzica de leagan, buzunare de depozitare, roti blocabile, plasa de tantari, etc.Dezavantaje:- Principalul dezavantaj este lipsa de sustinere a bebelusului. Materialele din care este facut fiind mai flexibile, nu ofera stabilitate mai ales cand copilul incepe sa stea in sezut. Salteaua montata la nivelul intermediar, adica utilizata in primele luni de viata ale copilului, nu este fixa, oscileaza in functie de miscarile copilului. Montata la nivelul inferior, necesita o saltea suplimentara (poate nu obligatorie), pentru ca cea din fabrica este prea subtire si prea aproape de podea, pentru a fi utilizata ca baza de somn. La unele patuturi pliante sustinerea se face cu benzi de vinilin sau plastic care se pot uza, curba si chiar rupe.- Materialele textile se uzeaza mai usor si nu este o investitie pe termen lung.Dupa analiza avantajelor si dezavantajelor, nu pot sa zic ca, deja, am luat o decizi concreta, insa inclin sa cred ca un patut din lemn este mai potrivit pentru copil in utilizarea zilnica, iar cel pliant ar trebui folosit doar cu varii ocazii. Desi pentru mine, care stau cu chirie, un patut pliant ar fi o varianta foarte buna si confortabila, trebuie sa ma gandesc mai mult la confortul si siguranta bebelusului. Care dintre cele doua tipuri de patut ofera confort si siguranta mai multa? O sa mai studiez piata, o sa mai caut pareri ale specialistilor ca sa ma asigur ca iau o decizie buna.
9 mai - o zi a victoriei gandacilor de colorado
9 mai, zi celebrata cu mare fast, pe deoparte ca Zi a victoriei, pe de alta parte ca Zi a Europei.

Cand eram mica, cu doua fundite mari in par, cu rochita rosie si sandale albe, cu un brat mare de lalele, liliac si narcisi, cu baloane colorate, mergeam la Parada de 9 mai, organizata in centrul localitatii, langa Monumentul Eroilor. Depuneam flori la monument, ascultam cantece patriotice, spuneam poezii, ofeream flori veteranilor de razboi, iar oficialii de la primarie le dadeau cate un mic cadou, de obicei banesc si cate o medalie. In fiecare an cate o medalie. Veteranii, participanti in razboi isi scoteau in fata pieptul plin de medalii si defilau mandri in fata localnicilor. Nu intelegeam mare lucru atunci, eram obligati de la scoala, dar pentru noi ce mai conta daca in ziua respectiva nu mergeam la ore.In fiecare an, veneau tot mai putini si mai putini veterani, in majoritatea localitatilor moldovenesti s-a ajuns sa nu mai vina nici unul. S-au dus unul cate unul si au ramas doar niste vagi amintiri in memoria nepotilor.Ziua Victoriei a fost sarbatorita si inca este, in multe tari din fosta Uniune Sovietica. A fost o victorie a armatei rosii impotriva fortelor naziste, victoria Uniunii Societice impotriva Germaniei hitleriste. Pana aici inteleg sarbatoarea aceasta, insa asta a fost victoria rusilor, nu a moldovenilor. Noi n-am castigat nimic, dimpotriva am avut numai pierderi. Bunicii sau strabunicii nostri au luptat obligati pentru un razboi care nu era al lor, un razboi in care dorintele de cucerire apartineau Germaniei si Rusiei. Ai nostri n-au luptat nici macar pentru libertate, pentru ca Moldova a devenit parte a Uniunii Sovietice, din care Moscova a absorbit toata bogatia rodului pamantului, munca oamenilor si sudoarea fruntii lor.

Rusia a fost si este ca un gandac de colorado, cred ca nu degeaba si panglica victoriei lor, purtata cu mare onoare in piept de 9 mai, are aceeasi culoare ca a unui gandac de colorado.Despre ce victorie este vorba cand rusii au deportat o mare parte a intelectualitatii moldovenesti, numindu-i criminali si tradatori. Aceasta forma de represiune politica nu poate sa insemne o victorie pentru moldoveni. Sute de mii de moldoveni au fost deportati in siberii, unii au reusit sa se mai intoarca acasa, majoritatea, insa, au murit pe pamanturi straine si inghetate. In locul lor au fost adusi rusi, li s-a oferit avere si a inceput rusificarea Basarabiei, iar acum, ajungi sa te mai miri de unde atatia rusofoni, doritori de a se uni cu "patria mama" Rusia. Au ramas in tara prea multi dintre cei slugarnici, saraci, care au dat capul in jos si au acceptat jugul rusesc ca fiind ceva normal si ne mai intrebam de unde atata impotrivire romanofoba si ura intre popoare.De ce sa sarbatorim o zi a victoriei cu insemnele idiologiei sovietice cand indiologia sovietica a ucis la fel de multi oameni ca si cea nazista. Una e interzisa, de ce sa nu fie interzisa si cealalta, caci ambele, in egala masura, au devenit criminale, prin represiunile care au avut loc.Nu, aceasta victorie nu ne apartine si nu vad de ce ar trebui sarbatorita, eventual ar trebui sa fie o zi a comemorarii soldatilor care si-au dat viata in razboi, caci victime au fost din toate partile sau poate o zi a reconcilierii, si nu a victoriei ca unora, prea le-a iesit victoria pe ochi.
Aniversare
Cu exact doi ani in urma, o Ea imbracata in rochie alba sirena, cu o voaleta pe partea stanga si pantofi albi decupati si un El imbracat in costum slim elegant, camasa alba, cravata subtire si pantofi negri, spuneau Da, in fata lui Dumnezeu. Zi plina de un soare arzator care frigea si la exterior, dar si in interior de emotii. Acum la exact doi ani ne-am facut un cadou, nu fiecare unul altuia ci amandoi noua sau mai bine zis pentru Nazdravanul care urmeaza sa ne inveseleasca zilele.

As fi urmat traditia de a face poze in rochie de mireasa, cu ocazia aniversarii, insa anul asta nu se poate, chiar daca, cu putin efort si ,eventual, un marsupiu atasat Micii sirene, as fi incaput, totusi, in ea.In loc sa sarbatoresc aniversarea, savurez cu bucurie  sariturile Nazdravanului in propria lui piscina, folosind ca trambulina vezica mea, iar daca fac greseala sa-i desumflu jucaria se muta de pe-un rinichi pe altul. Descurcaret din burtica are mama.
Un Paste fara oua vopsite
Cum sunt englezii astia. N-au sarbatori multe, dar alea care le au le petrec cum trebuie, adica cu zile libere. Se apropie Pastele si la ei. Anul asta Pastele catolic s-a nimerit sa fie odata cu Pastele ortodox. Minunat. N-am idee cum e sarbatorita noaptea de inviere, insa nu ma asteptam ca Vinerea Mare la ei sa fie zi libera sau cel putin cu program scurt, in care magazinele nu lucreaza (poate doar unele cu program scurt), bancile la fel si majoritatea firmelor de stat sau private or au program scurt or nu lucreaza de loc. Pentru mine conteaza aceasta zi libera doar din perspectiva ca Omul meu are o zi in plus sa se maimutareasca (deja) prin apropierea burtoiului unde salasluieste temporar cel care-i va purta numele. Eu, oricum, mi-am luat concediu meritat pana la aparitia minunei cu ochi, asa ca, zi libera sau nu, ma relaxez la fel. Astazi ne bucuram impreuna de primavara frumoasa care a poposit pe aici si nu mai pleaca si nici nu vreau sa plece. Sambata toate institutiile au program normal, adica program scurt ca sambata, iar apoi urmeaza duminica si luni, zile in care sa te tot lafaiesti sub plapuma, fara sa fii stresat ca suna ceasul prea devreme.

Vine sarbatoarea cea mare, iar eu nici ca o simt. Pastele, nu are nici un farmec sarbatorit la Londra. Joia Mare despre care vorbeam anul trecut aici, nici n-am simtit cum a trecut, fara Joimarita si fara mirosul de cozonac. Vineri, adica azi, nimic nou sub soare. Facebook-ul s-a umplut de poze cu cozonaci si oua vopsite, insa mie nici oua nu-mi vine sa vopsesc, ca oricum nu le mananc. Oua fierte mananc, oua vopsite nu. De ce nu le mananc, nu ma intrebati ca nu stiu, insa imi place sa le vad pe masa de sarbatoare. Care masa de sarbatoare? Eu si sotul intr-o camera inchiriata? In constiinta mea, masa de sarbatoare este Acasa, in familie si desi cu sotul formam o familie, in curand largita, inca nu am gasit locul pe care sa-l numesc Acasa si sa ma simt ca Acasa. Sper, in cativa ani, sa reusesc sa am un loc pe care sa-l numesc locul unde ma simt Acasa la mine. Apartamentul pe care l-am cumparat nu se pune, pentru ca el, sarmanul, inca isi asteapta locuitorii, pana atunci are pe usa un lacat mare. Si totusi, am un loc pe care il consider Acasa. Acel loc este in continuare casa parinteasca, un loc sfant si plin de amintiri. In aceste conditii, am decis pe ultima suta de metri sa luam bilete de avion si sa petrecem macar a doua zi de Paste la masa de sarbatoare, plina de bunatati pregatite de mama (mamele amandurora), impreuna cu cei mai dragi noua. N-am mai gasit bilete cu zbor direct in ajun de Paste, asa ca am luat pentru a doua zi, iar pretul lor ne-a scuturat bine contul bancar. Asta e o chestie minora in comparatie cu bucuria pe care o sa mi-o ofere imbratisarea de la mama si de la tata.Eu inca nu stiu ce voi manca in ziua de Paste, cu siguranta nu cozonac si oua vopsite, insa a doua zi o astept mai ceva ca ziua de Paste.Va doresc ca macar voi sa va bucurati mai mult de aceasta sfanta zi, sa aveti pace si liniste in suflet, iar lumina invierii sa va calauzesca pasii.Un Paste fericit sa aveti!
Cand 2 = 3
Vine o vreme cand simti nevoia unei schimbari, cand simti ca esti gata sa acceti noi provocari, desi nu te simti pregatita sa le infrunti.Viata in sine e creata din viata si atunci cand simti sub inima doua manute care cauta sa studieze imprejurimile, nimic nu pare mai placut decat atingerile lor venite din interiorul tau.

Ti-ai dorit sau nu un copil, totul incepe cu teama de a nu fi pregatita pentru aceasta provocare. Eu una, desi am luat marea decizie, impreuna cu sotul, de a ne completa viata cu o noua bucurie, nu m-am simtit pregatita decat in momentul in care botul cu ochi si manute nu a aparut pe ecranul ecografului inotand sfios. Din acel moment toata viata mea a devenit mai frumoasa, prioritatile s-au schimbat radical, iar acea teama de necunoscut desi s-a diminuat considerabil nu a disparut complet si cred ca niciodata nu va disparea, ci se va transforma. Se va transforma in siguranta ca tu ca mama poti sa fii un mic zeu pentru copilul tau.Da, eu nu m-am simtit pregatita nici acum, la varsta la care unele mame isi dau copii la scoala sau unele si mai precoce se confrunta cu inceputul problemelor adolescentine ale propriei odrasle. Si nu m-am simtit pregatita, nu din motivul ca n-as fi avut un umar de sprijit si un tata  perfect pentru copilul lui, ci pentru ca nu m-am simtit suficient de matura sa aduc pe lume o minune si sa stiu si sa pot sa am grija de ea. Credeti-ma, nici acum nu ma simt suficient de matura, insa simt ca toate astea se schimba odata cu cresterea burticii si incurajata de pe margine, simt ca o sa fiu in stare sa inteleg o fiinta care isi exprima durerile si bucuriile doar prin mimica fetei, prin sunetele nedefinite pe care le scoate si eventual plansul si rasul care le insotesc.In prima zi, cand am vazut cele doua liniute, am intrat in panica. Pana in acel moment, n-am realizat ce schimbari ma asteapta. Priveam totul in joaca. Apoi, in saptamanile care au urmat, frica si nesiguranta au pus stapanire pe mine si m-au impiedicat sa ma bucur pe deplin de acele momente. Am trecut prin diverse stari si uneori ma simteam vinovata de nesiguranta pe care o am, insa am avut noroc de doi ochi verzi, in care daca priveam ma umpleam de liniste si curaj. Vedeam bucurie in ei si imi transmiteau si mie starea. De aceea sunt absolut sigura ca un al treilea e musai sa provina de la 2(o singura cifra) si nu de la 1+1(doua cifre alaturate). Despre cazurile in care nu se poate nu pot sa vorbesc. Nu sunt in masura sa ma dau cu parerea din moment ce n-am trecut prin asemenea situatie.Matematica n-are nici o logica in familie si oricat n-ai incerca cu 1+1, daca nu exista o legatura de iubire, de respect, de intelegere, de implinire, nu va da 2, iar 3-ul nu va putea schimba situatia decat pentru moment, cel mult. 3 nu este nici un fel de bonus pentru 1+1 ci doar pentru 2. Ma las de matematica, caci niciodata n-am fost buna la aceasta materie. Unii sustin ca n-or sa lipseasca greutatile, atunci cand tot ce ai nevoie este o jumatate de ora de somn odihnitor, insa cine poate sa zica ca orice bucurie in viata se obtine usor si prin putine sacrificii?
Ce ai?
- Beib, ce ai? Azi esti atat de mofturoasa.Ea zambeste fortat si tace. El continua sa incerce diverse parfumuri de pe rafturi, in cautarea celui care sa-i placa cel mai mult. Din cand in cand, ii intinde si ei cate o hartiuta parfumata, intreband-o parerea. Ea miroase, stramba din nas si da din cap negativ.- Stiu ca ai alergie de la parfumuri si ca nu-ti plac parfumeriile, insa am venit sa alegem un parfum pentru tine. Colaboreaza. Ajuta-ma.- Beib, nu am chef azi. Alege care vrei si hai sa plecam. Tu imi stii gusturile in materie de parfumuri.- L'Eau d'Issey Fleur de Bois de la Issey Miyake nu se mai gaseste prin magazine. A fost editie limitata. Trebuie sa cautam ceva asemanator.Intr-un final a ales un parfum si in timp ce el statea la coada, la casa, ea era demult afara, asteptandu-l pe banca si respirand cu nesat aerul fara parfum.Vine si el, se aseaza langa ea, o priveste in ochi, o ia de mana si o intreaba pentru a nu stiu cata oara:- Ce ai azi? Nu te simti bine?- Beib, hai sa bem undeva un ceai.- Un ceai? Dar tu, in oras, nu bei niciodata ceai. Poate cafea?- Azi vreau ceai.....- Buna ziua, ce doriti?- Ceai de musetel aveti?- Da.- Decofeinizat?- Avem.- Unul, va rog.- Dumneavoastra domnule?- O cafea.- Atat?- Deocamdata da. Multumim.....- Beib, de cand bei ceai de musetel, mereu ziceai ca e prea aromat, prea dulce. Tu preferi negru...- Uite de azi.Pune geanta pe masa si cauta ceva in ea. Scoate de acolo un obiect de plastic alb, cu un mic ecran si i-l da lui. El se uita nedumerit.- Ce inseamna doua liniute?- Pai, ce inseamna doua liniute? Tu nu stii?- Ba stiu, doar ca...- Da aia inseamna, vei fi ta...Si n-apuca sa termine vorba, ca el se si ridica de la masa, o ridica in brate, o invarti de cateva ori si se opri brusc.- E adevarat, e pe bune?- Doar n-am luat testul de pe net cu tot cu doua liniute. Stiu ca se mai practica, dar nu fac eu din astea. Tadaaammm, vei fi taty!O mai invarti de cateva ori, apoi se asezara amandoi la masa.Ochii lui sclipeau de bucurie, ai ei erau obositi din cauza raului pe care il simtise in parfumerie.- Acum inteleg de ce esti morocanoasa, de fapt ti-e rau. Daca comand si eu ceai de musetel te simti mai bine?....- De azi voi fi taty! Ce bucurie! M-ai facut cel mai fericit om de pe pamant. cel mai fericit! Multumesc, Doamna mea!Ma alatur povestilor parfumate, azi, cu miros de ceai.
Blond de 1 martie
Sambata, de 1 martie, n-am putut sa stau in casa.Dimineata, cu ochii clipocind de somn, aud cateva batai in geam. Aratarea aia de afara era atat de frumoasa, cu pletele-i aurii. Mie imi plac mai mult brunetii, dar ala, va jur, ca era splendid, asa blond cum era. Se uita la mine cu privire ademenitoare si ma indemna sa ies afara. Parca nu l-as refuza, dar cand ma gandeam ca saracu' barbatul meu e la serviciu, mai ca as fi stat inchisa in casa de ciuda.Brusc imi amintesc ca stabilisem sa ma vad cu cineva. Reintalnire dupa 6 ani. Il rog, din ochi, pe blond sa ma insoteasca ca doar n-oi merge singura. In jumate de ora il iau de brat pe blodul meu si plecam impreuna la intalnire. Ajunsi la mall stabilesc cu blondul sa ma astepte pe undeva pe afara, ca intalnirea ce urma, era, asa, ca intre fete, iar el nu era invitat. A fost o dupa-amiaza minunata, fetele au fost extraordinare. Barfe nevinovate, povestiri, intamplari, amintiri, zambete si prajituri. Ce mai, un 1 martie, cum demult nu mai traisem. La un moment dat a trebuit sa-mi iau la revedere de la fete, desi as mai fi stat. Imi placea compania lor.Cand sa plec acasa, blondul era de negasit. N-a mai avut rabdare sa ma astepte. E adevarat, ma cam lungisem cu intalnirea la mall, timpul a trecut pe neobservate, se cam lasase seara si frigul. Ma intalnesc cu sotul in oras si plecam impreuna acasa. Cate flori am primit in ultimile luni raman si eu uimita, dar tocmai in acea zi, pauza. El stie ca de 1 martie traditia e sa-mi dea un buchetel de ghiocei, dar saracul imi jura ca in florarii n-a gasit, iar prin gradini, inclusiv a noastra, ghioceii de mult nu mai sunt. Asa am ramas eu fara ghiocei de 1 martie, dupa 8 ani de zile.Nu m-am bosumflat ca stiu ca a avut intentia, insa gandul mi-a zburat la blondul cel frumos. Cred ca de ciuda a furat ghioceii. Toata iarna, desi a fost scump la vedere, s-a simtit prezenta lui, chiar si dupa stratul gros de nori. El e de vina. El a furat ghioceiii. Cu toate astea, nu pot sa ma supar pe el pentru ca imi place cand e prin preajma, imi place sa-mi mangaie fata in fiecare dimineata si sa ma incarce cu vitamina D. Si doar el imi poate bate in geam ca eu stau la etaj si n-am balcon. Blondul asta are capacitatea sa urce cat de sus vrea, pe cand Romeo al meu intra pe usa ca tot omul normal. Ce sa caute pe balcon cand are usa si scara. E adevarat, cateodata arunca cu pietricele in geam pentru ca-si mai uita cheia acasa, dar n-are el motive sa se catere tocmai pana la geam.Romanticul meu, cu mii de raze in evantai, imi insenineaza diminetile si ma face sa zambesc cand apare la geam, obosit din cauza luptei cu norii astia britanici care nu-l lasa nicidecum sa rasfete oamenii. Iar eu ii zambesc dulce si lenevesc in pat ca o pisica, caci nu ma grabesc nicaieri.Si cu toate ca n-am primit ghioceii obisnuiti de 1 martie, ziua a fost minunata, de dimineata si pana seara, cand dupa cina, eu si Romeo am adormit dusi, el obosit dupa munca, eu dupa iesirea in oras. Ca de, cine a zis ca e usor sa te plimbi prin mall, e chiar obositor.Din pacate, blondul s-a suparat ca l-am lasat sa astepte prea mult si de doua zile nu mai apare. Incerc eu sa-l momesc weekendul viitor. N-are incotro, doamnele trebuie rasfatate de ziua lor.Va doresc o primavara insorita, plina de vioiciune si zambete! Nu numai doamnele ci si domnii.
Eu ma bucur ca m-am inselat!
Dimineata m-am trezit ca de obicei, cu gandul ca, inca mi-e somn. O zi obisnuita. Mi-am rezemat capul de perna pufoasa si mov si mi-am zis ca mai pot sa atipesc inca 5 min sau o jumate de ora sau doua ore. Azi nu lucrez, deci imi permit. Omul meu, dupa ce a dat gata ditamai bolul de ceriale cu lapte (sunt sanatoase, pline de energie si nu sunt doar pentru copii, sa stiti), si-a urcat picioarele in masina si dus a fost la lucru. Precis ar mai fi vrut sa motaie sub cearsaful caldut, dar responsabilitatile de barbat il impiedica.Azi, ca niciodata, desi inca imi era somn, nu am mai putut sa dorm, asa ca, mi-am pus leptopul in fata si am inceput sa butonez plictisita. Prima stire care imi apare in fata ochilor, atunci cand am intrat pe un site de socializare, a fost patratelul din dreapta care ne arata zilele de nastere ale prietenilor din lista. Opa, azi e ziua de nastere a vara-mii Liza. Normal ca nu am uitat, stiam fara sa vad patratelul din dreapta, ca azi e ziua ei. Doar am copilarit impreuna. La multi ani, draga mea.Apoi, azi si Clubul Condeielor Parfumate implineste tocmai 3 anisori. Ii doresc in continuare multi si roditori, plini de povesti cu arome minunate.Dupa alte motaieli, admirand lebedele de pe raul din fata geamului, imi sare in ochi ultima stire, BOMBA. Decizie istorica!Prima data am crezut ca moscova (stiu ca se scrie cu litera mare) a hotarat sa-si retraga soldatii de prin Crimeea si se retrage, lasand, in sfarsit, fiecare popor sa ia deciziile care-l privesc, sa nu se mai bage in politicile interne ale altor state sub motiv ca isi protejeaza cetatenii rusi ce locuiesc in acea tara. Eventual, daca atat de tare vrea sa-i protejeze, sa si-i ia acasa, acolo la мать родина. Ei bine, n-am avut eu parte de o asemenea bucuria, ca asta ar insemna sa incep sa-i iubesc si eu nicidecum nu inteleg cum ar fi posibil asa ceva.Ei bine, da, a fost o bucurie ceea ce am citit la Decizie istorica. Desi, nu prea obisnuiesc sa ma imbat cu apa rece, paharul asta l-am savurat pana la fund si cred ca am ametit oleaca. Asa ma simt.Parlamentul European a votat azi eliminarea vizelor pentru moldoveni. E pe bune. Am citit si am rascitit. Da, PE a votat eliminarea vizelor. Mai sunt cativa pasi de trecut, dar decizia asta, chiar ca e istorica.Va zic cu mana pe inima, ca eu n-am crezut ca se va intampla. Cand politicienii se perindau pe la televiziunile moldovenesti declarand ca asta se va intampla in 2014, eu n-am crezut. Am zis ca-i apa de ploaie vorbaraia de la tv. Eh, uite ca m-am inselat. Si ce bucurie e ca m-am inselat. Se intampla rar sa te bucuri ca te inseli, dar si cand o faci, ce te mai bucuri.Nu, n-am revenit la sentimente mai frumoase in ce ii priveste pe politicienii moldoveni si nu, nu ma incred in cinstea si onoarea lor sau in afisata dorinta de a  dori binele si prosperitate tarii, insa ma bucura faptul ca ei, atat de tare isi doresc acele fotolii caldute de la conducere, incat fac tot ce pot ca sa dea moldovenilor speranta, si-i lovesc acolo unde ii doare - libera circulatie in Europa.Bine, eu avand cetatenie romana, n-am probleme cu plimbarile prin Europa, dar ma bucur ca in asa fel mama si tata, fratele si sora, bunica si bunelul isi pot vizita rudele plecate de ani buni prin strainatate, care legal, care ilegal. Batranica de la tara, care vrea sa-si vada nepotii nascuti in Italia si pe care nu i-a vazut niciodata, n-are chef sa stea, la anii ei, in cozi interminabile la Consulatul Romaniei la Chisinau ca sa depuna la cetatenie sau sa dea la viza, or la Ambasada Italiei la Chisinau. Ea zice ca or veni ei cand or putea, dar ei nu pot sa vina si asa trec ani si ani de cand rudele nu s-au mai intalnit intre ele.Dar cel mai tare ma bucur ca vamile dintre Moldova si Romania n-o sa se mai aglomereze atat de tare (ultima data am stat 8 ore in vama Albita).Oricum, imi place hotararea luata, azi, de PE. Poate ca decizia a fost luata si pe fondul situatiei din Ucraina, ca daca Yanukovici nu facea dezordinea din Ucraina poate ca UE i-ar fi purtat cu vorba mult si bine pe moldoveni, insa asa a vrut sa arate ucrainenilor ca se poate si rusilor ca pierd. Zic si eu nu dau cu batul. Fie si asa, nu-mi pasa carui fapt i se datoreaza aceasta hotarare, eu ma bucur ca a fost luata.Asa ca fapt divers, in toata bucuria asta ma deranjeaza o chestie, una singura. Rusii din Transnistria o sa se imprieteneasca cu moldovenii, o sa ceara si ei pasapoarte moldovenesti desi pana acum nu dadeau doi bani pe ele si o sa se foloseasca si ei de acest avantaj, pe spatele moldovenilor care chiar si-au dorit calea europeana. Ei, dar cum nimic nu-i perfect, trecem cu vederea si acest neajuns, cel putin pentru moment.Stirea de azi mi-a facut ziua.
De ce Dragobete si nu Valentine's day?
De Valentine's day, am vazut zeci de postari pe bloguri, inimioare, ursuleti plictisitori si iubire comerciala au umplut feisbucu'. Dar azi nimic, aproape nimic. Rar, pe ici pe colo, cate-o poza cu mesajul "Iubeste romaneste de Dragobete" si cam atat.Unii zic ca n-au nevoie de o anumita zi sa sarbatoreasca iubirea. Eu zic ca, orice pe lumea asta are nevoie de o zi in care sa fie sarbatorit, pentru ca in valtoarea timpurilor pe care le traim, de cele mai multe ori, uitam. Uitam de mame si tati care ne asteapta acasa, uitam de fratii si surorile care ne-au facut copilaria mai vesela, uitam de prieteni, de rude, chiar si de iubiti/iubite, soti/sotii, copii. Uitam sa mai facem gesturi frumoase, uitam sa mai zicem Te iubesc.Si atunci, ma intreb, de ce n-am sarbatori Ziua iubirii, dar sa fie sarbatoarea noastra, nascuta din leaganul propriului neam? De ce am avea nevoie de o sarbatoare chicioasa si imprumutata cand avem romantica si primavaratica sarbatoare proprie? Chiar si strain fiind, pe alte meleaguri, poti imparti bucuria unei sarbatori natale, cu cei de-ai locului, astfel, sa le prezinti o parte din originile tale.Sarbatoarea de Dragobete e sarbatoarea iubirii si a naturii. Dragobete era fiul Babei Dochia. Chipes, neastamparat si navalnic, petitor si iubitor de animale, romanii l-au considerat protectorul iubirii si al celor care se intalnesc de ziua lui - 24 februarie. In aceasta zi, fetele si flacaii se adunau in fata bisericii si plecau impreuna sa caute ghiocei, vestitorii primaverii. Cu acest prilej, comunitatea afla ce cununii se pregateau peste an. Se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau nu au vazut macar o persoana de sex opus, in aceasta zi, nu-si vor gasi iubirea tot restul anului. Fetele strangeau in seara de dinainte sau in dimineata de Dragobete, ultimile ramasite de zapada, numita "zapada zanelor", o topeau si se spalau pe cap sau pe fata ca sa fie frumoase tot anul, or o foloseau pentru diferite descantece de dragoste.Deci, haideti sa nu uitam de sarbatorile noastre. Va doresc multa iubire peste an, iar mirosul primaverii sa va insoteasca si in cele mai sumbre zile.La mine au inflorit narcisii si vi-i aduc in dar!

Oameni normali!
Saptamana trecuta, intr-o pauza la serviciu am intrat pe internet sa ma uit de bilete de avion. Un prieten ucrainean m-a intrebat de ce ma uit de bilete. I-am raspuns ca vreau sa plec acasa de Paste. M-a privit ingandurat si aproape ca am vazut o pereche de lacrimi jucandu-i pe sub gene. S-a intors spre un coleg de aceeasi origine si i-a spus: "Oameni normali! Se duc cand vor acasa, vin cand vor. Petrec alaturi de cei dragi. Nu ca noi..." Apoi, aproape instantaneu, s-a intors spre mine si m-a intrebat daca am vazut la stiri ce se intampla in Kiev.

Cum sa nu vad. E trist. E atat de trist. Ma doare si mai mult cand eu, ca individ nu pot sa fac nimic sa-mi ajut acesti prieteni. Sunt si ei oameni, merita si ei sa fie fericiti ca noi toti, ceilalti. Sunt oameni!Si atunci de ce multi dintre voi ii blamati ii condamnati, si va bucurati de soarta lor? Cu ce v-au gresit? Sunt si ei oameni, spre deosebire de unii dintre voi carora le place numai sa arunce cu pietre in ceilalti fara sa se uite in gradina proprie. Ma intristeaza si mai mult atitudinea unora dintre voi care, in loc de sustinere, se bucura de raul altora, se bucura de raul unor oameni cu adevarat curajosi, care lupta pentru credinda si dorinta care o au. Nu ca unii dintre voi, ghiftuiti de bine, ascunsi in spatele unor calculatoare, stiti numai sa blamati. Cine sunteti voi ca sa ii criticati pe altii, cu ce sunteti voi mai buni decat altii care lupta pentru cauza lor?Am ramas socata, citind o sumedenie de mesaje ale unor cititori de presa romaneasca, care se bucurau de tragicile evenimente care au avut loc la Kiev. Mesaje de genul "Asa va trebuie rusnacilor, muriti cu totii si luatii si pe rusi cu voi" nu sunt scrise de oameni ci de jeguri care fac umbra pamantului degeaba. Voi, astia de criticati pe toti si le doriti moartea tuturor care nu sunt ca voi, ce ati realizat ca sa va considerati singurii demni de a trai pe acest pamant?Voi sunteti cei care stati cu mana intinsa la europeni, sa vi se dea ajutoare si dupa aceea criticati Europa ca v-a facut datori pe viata. Daca nu va place sa traiti ca oamenii normali in Europa, luati-va talpile si mergeti in Siberia ca acolo cu siguranta o sa va fie mai bine. O sa va prinda bine racoarea siberiana, o sa va racoreasca creierii imbacsiti de rautate. Duceti-va sa incercati cum e sa traiesti sub talpile rusilor. Voua poate o sa va placa, mie, cu siguranta, nu.Cand in SUA a dat furtuna de zapada si gheata, aceeasi Critici de presa, le-au dorit moarte "ignorantilor, obezilor si prostilor" de americani. Cand au fost inundatiile in Marea Britanie, tot ei au iesit la rampa, declarand moarte "rasistilor, arogantilor, jegosilor" de englezi, urandu-le sa li se inece insula. Polonezii sunt betivi, francezii sa moara si ei pentru ca nu suporta tiganii romani, "mama lor de germani" sa moara si ei, ca prea se cred smecheri. Ucrainenii de ce sa traiasca daca s-au trezit ei intr-o zi si s-au pus pe luptat in Euromaidanul lor pentru libertate si democratie?Da, v-ati gasit voi, cei mai destoinici mancatori de rahat, sa hotarati ca toata lumea trebuie sa moara si sa ramanei voi, unicii si cei mai "de seama" urmasi ai romanilor.Ar trebui sa revizuiti aceasta gandire rasista, pentru ca "Asa cum iti e buna ziua, e si multumescul", arunci cu gunoaie, gunoaie o sa primesti.Nu pot sa-mi scot din cap cuvintele acelea "Oameni normali...nu ca noi!".E trist. Atat de trist. A trebuit sa moara oameni ca sa se trezesca parlamentul sa demita presedintele? In poporul care ti-a dat puterea n-ai voi sa tragi cu arma, n-ai voie sa scuipi. Toata lumea stie ce s-a intamplat cu marii dictatori. Totul are un inceput, dar are si un sfarsit.Nu sunt ucraineanca, dar sustin oamenii! Ei sunt oameni normali, nu ca noi, niste lasi.

Generat în 0.233 secunde.