Aș putea afirma cu certitudine că perioada de astăzi este TIMPUL RARISIMULUI.
În prezent lucrurile simple au devenit atât de rare încât ți se par cu duble sensuri. Lucrurile simple par mai complicate acum decât cu un veac înainte. Cele mai obișnuite situații s-au transformat în interpretări greșite sau, cine știe, poate mai adevărate decât adevărul propriu-zis.
Timpul când vezi câțiva copii jucându-se afară, crezi că aceștia nu au calculator acasă.
Dacă mergi pe stradă și întâlnești îndrăgostiți prin parc cu flori, te gândești că aceștia sunt la prima întâlnire.
Dacă cineva, o persoană publică, face un act de binefacere, atunci zici că acesta e PR.
Am ajuns la timpurile când cineva dacă te ajută, parcă știi că acea persoană vrea ceva de la tine.
foto: Olga SternițchiDacă cineva postează o fotografie cu iubitul/ iubita pe o rețea de socializare, atunci persoana în cauză vrea să o facă geloasă/gelos pe fosta/fostu.O trăim și pe asta când o fată sau un băiat citește în transportul public, atunci cu siguranță ea/el o face doar ca să impresioneze pe cineva sau că este un ,,deștept” ce nu poate să citească acasă.
Și lista este fără sfârșit, dar nu scriu mai departe, mă gândesc că cineva poate să continue.
foto: Olga SternițchiNu știu de ce se întâmplă toate astfel. Să fie oare logica de-a nu crede pe nimeni până nu vezi. Poate da, poate nu. Sau lucrurile firești au încetat să fie realizate? Citim atât de rar, încât ne pare o modă nouă să fii cu o carte în mâini. Oare am uitat cum e să dărui și să primești flori, încât s-a transformat într-un moft femenin obiceiul? Vedem atât de rar copii pe stradă fără telefoane mobile, laptop-uri, i-pod-uri, încât ne mirăm de cei care au ieșit cu mingea afară?
Nu e nimeni vinovat de cele care se întâmplă. Vinovăția stă doar în ceea ce credem, vedem, auzim, simțim, doar că nimic din asta cu adevărat nu este văzut, auzit și simțit. Trăim timpul când nu mai credem nimic, nu auzim, nu simțim.
Am ajuns la destinația finală, cea care poartă pecetea unui vis fără aripi- Stația Absurdului Social.
Cu respect, Olga Sternițchi