…continuare.
Cu regret, laicizare a pelerinajului devine o realitate regretabilă, însă pe de altă parte, la polul opus al acestui fenomen întâlnim diferite forme ale fanatismului religios. Ignoranţa şi credulitatea, ca o acceptare simplă, fără discernământ şi fără rezerve a unor învăţături, este o atitudine nefirească şi păguboasă a omului leneş în cele ale vieţii morale şi spirituale. Este o formă inferioară de trăire religioasă. Practicile necanonice totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, având mai degrabă un fond păgân decât creştin, care reduc actul credinţei la un simplu rit mecanic şi magic. Folosindu-se de unele tradiţii bisericeşti adevărate, cele false le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urmă fiind un motiv serios de sminteală pentru intelectuali şi de înjosire a Ortodoxiei de către alte culte.
Înserăm câteva practici necanonice condamnate de Biserica Ortodoxă, dar folosite în unele biserici şi mănăstiri din România şi R. Moldova:
- „Deschiderea cărţii (al Psaltirii, al Sfintei Evanghelii);
- Împărţitul de părticele (merinde) luate de pe Sfântul Disc şi considerate mai sfinte decât agheasma şi anafura care se iau după o zi de post total;
- Oficierea contra cost a unor rugăciuni şi slujbe speciale pentru cei sinucigaşi, eretici morţi, avortaţi;
- Botezul unor păpuşi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortaţi care-şi primesc un nume fictiv de Ion sau Ioana;
- Săvârşirea Spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegare, fără nici un canon dat cuiva;
- Rebotezarea celor bolnavi de epilepsie, sau a copiilor pentru a alunga răul din casă;
- Călcarea oamenilor în picioare pentru a scoate diavolii din ei;
- Săritul cu Cinstitele Daruri peste oameni şi haine;
- Citirea mai deasă a Molitfelor Sf. Vasile cel Mare, chiar de câteva ori pe zi;
- Împărţirea de tămâie sau cenuşă din cadelniţă pentru a fi consumate de credincioşi prin mâncare;
- Miruitul fotografiilor;
- Deschisul bisericii dimineaţa de către unii tineri şi tinere pentru grăbirea căsătoriei;
- Punerea busuiocului sub pernă fetei ca să i se descopere ursitul în vis;
- Acceptarea şi încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii şi vise profetice şi chiar recomandarea pelerinajelor în asemenea locuri specifice;
- Dăruirea unui cucoş preotului slujitor în noapte de Înviere pentru cei morţi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi;
- Sărutarea icoanelor după Sfânta Împărtăşanie”.
În comparaţie cu alte Biserici Creştine, Biserica Ortodoxă întotdeauna punea un accent deosebit şi pe latura mistică a învăţăturii creştine. Părintele Dumitru Stăniloae remarcă că misticism este o dispoziţie a sufletului, care aşteaptă sau vede la tot pasul o minune, aleargă după vedenii şi îmbracă pe fiecare persoană mai deosebită în aureolă supranaturală. Însă aceste practici necanonice sunt formele falsului misticism care din punctul de vedere bisericesc mai degrabă fac parte din domeniul ocultismului, al magiei şi al superstiţiei. Însă, privite din latura etnografică, a tradiţiilor populare, ele merită să fie studiate pentru a înţelege mai bine evoluţia spiritualităţii populare.
va continua…
