Patriarhia Moscovei rupe relațiile canonice cu Patriarhia Ecumenică in semn de protest față de decizia Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului de a acorda autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. În acest sens, primul pas reprezintă decizia din 14 septembrie 2018 a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse în care se impune nepominirea Patriarhului Ecumenic la slujba Sf. Liturghii. La lucrările acestui Sinod a participat și Mitropolitul Vladimir, reprezintantul Patriarhiei Ruse în R. Moldova, care apără cu vehemență jurisdicția necanonică a Bisericii Ruse asupra teritoriul dintre Prut și Nistru. În cazul în care Biserica Ortodoxă din Ucraina va primi tomosul de autocefalie, va apărea o întrebare firească – ce soartă așteaptă Biserica Ortodoxă din Moldova? Rămâne ea în continuare în sferă de influență necanonică a Bisericii Ruse, și deci, izolată de majoritatea Bisericilor Ortodoxe, sau e timpul să recunoască adevărul canonic, național și istoric, și să iasă definitiv de sub influența imperialistă a Moscovei? După prăbușirea URSS, a venit timpul dispariției imperialismului bisericesc care s-a clădit pe anexări teritoriale abuzive. Dacă privim la această problemă din punctul de vedere canonic, situația devine destul de clară și în defavoarea Bisericii Ortodoxe Ruse. În spaţiul răsăritean, Bisericile Ortodoxe au ajuns să se organizeze în Biserici naţionale, după criterii etnice, conform canonului 34 apostolic, care prevede ca episcopii fiecărui neam să aibă Îtâistătător (cap spiritual) din neamul lor. Acest principiu canonic fundamental în conducerea Bisericii Ortodoxe s-a perpetuat de-a lungul istoriei şi este valabil şi astăzi în toate Bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Însăşi titulatura oficială a Bisericii Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă, ca de exemplu: Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă. Or, moldovenii din R. Moldova sunt români şi vorbesc limba română, chiar dacă un dialect regional al ei, dar română şi nu „moldovenească”, iar Patriarhul românilor e la Bucureşti şi toţi românii trebuie să asculte de Patriarhul Românilor, chiar dacă, din punct de vedere politic, aceasta nu le place unora. Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei, nu conform canoanelor bisericeşti, ci în urma încălcării lor, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat. Astfel, au fost încălcate: canonul 34 apostolic, canonul 8 al Sinodului III Ecumenic, care obligă ca „nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi” şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Catargina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic „episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii”. Biserica Ortodoxă Rusă este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei Biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din R. Moldova. De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte. Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale! Aşadar, o jurisdicţie canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politice, a fost şi este nulă de drept. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române este, de fapt, o restabilire a drepturilor canonice istorice şi nicidecum un atentat la suveranitatea şi independenţa R. Moldova. Mai ales că Patriarhia Română a fost cea dintâi care s-a adresat tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume ca să intervină pe lângă guvernele lumii în favoarea recunoaşterii independenţei R. Moldova. Acuzarea Patriarhiei Moscovei faţă de Patriarhia Română referitoare la reactivarea și activitatea Mitropoliei Basarabiei caracterizată de partea rusă ca „ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova” este nefondată şi denotă o ambiţie imperialistă, contrară spiritului evanghelic, şi este atât iresponsabilă, cât şi contrară atitudinii Patriarhiei Ecumenice şi altor Biserici Ortodoxe care încă din 1993 au recunoscut canonicitatea reactivării Mitropoliei Basarabiei. Prin urmare, atât R. Moldova, cât și Ucraina se află sub jurisdicția necanonică a Bisericii Ortodoxe Ruse, și această nedreptate va fi în curând reparată în Ucraina. Iar Mitropoliei Moldovei îi rămâne o sarcină existențială – de a lua o decizie istorică, de a fi partea creștinismul ortodox sau să continue activitatea în postură de schismatici. Quo vadis?!
Romeo Cemîrtan, doctor în teologie ortodoxă.
