
Ieri, 19 ianuarie 2014, la ora 13:30, în incinta restaurantului “Green Heels” de pe bd. Ștefan cel Mare, colț cu strada Mihai Eminescu, doctorul în istorie Veaceslav Stăvilă servea o apă.
La o distanță de cîțiva metri un grup de tineri rebeli, conduși de istoricul comunist Dubrovski(născut Durakov), făceau intens repetiții pentru o viitoare acțiune antiBăsescu de la Chișinău.
Se mîndreau că fac parte din Clubul Moldovenesc și urlau din toate puterile.
Jurau pe toți tkaciukcii că Republica Moldova din mîinile ocupanților români va trece cu ajutorul armelor în mîna lor, a adevăratilor patrioți și stăpîni ai acestei gubernii rusești.
Moldova sîntem noi! Români, cărați-vă peste Prut! urlau frații de idei ai lui Durakov-Dubrovski, fost deputat din Partidul condus odinioară de Matei, Moșanu, Hadîrcă, Ghimpu și alții.
Tot el, pe vremea lui Voronin fiind și vice-ministru al Educației, consilier prezidențial, director general al Î.S. Casa Presei, iar din 2009-erou al unui dosar penal, intentat de Procuratura AntiCorupție pentru delapidarea unor milioane de pe unde a tot lucrat pîn-la căderea iubitului său conducător.
Dar vorbele-s vorbe și studenții celui de și-a luat numele soției în acte, ca să nu moară prost cu totul, trebuiau să suțină examenul practic la moldovenism și iubirea de Țară.
De Patrie istorică, precum îi mai ziceau ei.
La sfîrșit, uitîndu-se în jur, ex-deputatul unionist din anii 90 a zărit o față cunoscută la o masă din depărtare și le-a făcut semn lupilor tineri să-și facă vînt într-acolo.
SIS și făcut!
Într-o clipită doctorul în istorie și bloggerul român Veaceslav Stăvilă fu înconjurat de o ceată de colindători comuniști, vorbitori mai mult de limbă rusă, dintre care îl știa doar pe P. Grigorciuk , care, recunoscîndu-l, l-a apucat de haină și i-a zis că pentru laudele aduse hitleristului de Antonescu și pentru faptul că nu are aceleași păreri despre românii fasciști, ca și deputata comunistă Șupak, acuș o va încasa.
Drept în bot o primești, unionistule! a cîntat, mieros, unul.
Ia-ți adio de la viață, suka! l-a completat altul.
Îți umflăm botul, blea, că n-ai să știi de-a cui ești. Poneal, mudac???-a urlat încă un revoluționar înroșit de mînie, cu coif de pe timpul Rusiei Kievene și seceră cu ciocan tatuate pe față.
Erau vreo 10 talibani în jurul lui Veaceslav Stăvilă.
Erau turbați și salivau de dorul unei crîncene răzbunări.
Și cînd V. Stăvilă le-a zis că nu-și schimbă nici mort părerea despre Ion Antonescu aceștia au sărit peste el, rupîndu-i scurta și scuipîndu-l în față, după care s-au făcut nevăzuți, cu tot cu liderul lor, același cameleon politic Durakov-Dubrovski.
Să înțelegem prin această acțiune huliganică de tip comunist că echipa lui Voronin, Tkaciuk, Petkov, Petrenko, Mușuk, Muntean și ceilalți au hotărît să treacă de la vorbe la fapte și de la agresiunea verbală și fizică permanentizate în Parlament și-au zis să e timpul să-i snopească în bătăi și pe ceilalți oameni ce nu împărtășesc aceleași idei cu deputata Inna Șupak?
Și cu Durakov-Dubrovski?
Și cu Grigorciuk?
Și cu tot Clubul lor Moldovenesc, care nu-i decît o bandă de criminali, pregătită să ia cu forța Puterea din mîinile Coaliției proeuropene de guvernămînt?
P.S. Ultimul a părăsit restaurantul “Green Heels” liderul spiritual al talibanilor, același doctor în istorie comunistă, tovarășul Durakov-Dubrovski.
Dar înainte de a se face și el nevăzut n-a uitat să-i mai lase în dar doctorului în istorie românească Stăvilă o privire.
Una de om mulțumit, pe deplin satisfăcut de examenul practic, pe care-l susținuse cu brio destoinicii lui învățăcei și deputați comuniști de …Mîine.
P.P.S. Poliția știe.
Chiar sunteți naivi și credeți că va fi pedepsit cineva?