Erau anii renașterii  naționale  în Basarabia.

România reînviase și ea.

Și brusc cei sătui  de Eminescu au răsuflat ușurat.

Se născuse, în sfîrșit,  noul  Eminescu, revoluționarul  poet, care scria (și publica!) prima poezie pornografică  de după căderea  regimului comunist român.

Noul  geniu era aplaudat și susținut de o șleahtă  întreagă, care nu obosea să-l mitralieze pe Eminescu, uitînd că despre cei duși  se vorbește deloc  sau numai de bine.

Aceștia se numeau Bobe, Lefter,  Balalaicu, Tapetievici, Anolescu și alți antieminescieni de profesie.

Într-un COR UNIT al RENAȘTERII, toți îl mai omorau încă o dată, și încă o dată, și încă o dată pe piticul de Eminescu, aburcîndu-l în locul acestuia pe Max Bănescu, adevăratul  geniu al tuturor românilor.

“Acum și pururea…Și-n vecii vecilor…”

Așa suna refrenul hitului lor, devenit fără  5 minute noul imn al Țării libere a  lui Max.

Ce prenume angelic:” Max”, rostea Balalaicu, aranjîndu-și frumos lipsa de har în oglindă.

Un Ciocan ușor surîdea în tăcere.

Un Leah aplauda cu genele și rostea: “Da, da, da,da, da, da”.

“Ce nume etern– Bănescu, nume ce provine de la o Bancă de spermă, evident,” continua un  alt Lefter de har.

“În el se regăsesc toți munții, toată Marea și Dunărea noastră”, glăsuia pițigăiat Tapetievici, ajuns ulterior și mai marele peste Institutul Cultural Român, de unde l-a mitraliat pe Eminescu, vorba lui, DEFINITIV!

“În tine, Max Bănescu, regăsim tot tezaurul păpat de ruși, tu ești  vistieria Patriei noastre înflorită de pornografie, care e mama noastră pe veci”, așa culmina imnul dușmanilor nimicniciei de Eminescu.

Acesta era imnul  de glorificare al noului și autenticului poet-nepereche al Neamului  Românesc, nimeni altul decît Max Bănescu.

Era publicat peste tot, la Radio și Televiziune sunau și răsunau nonstop doar creațiile sale epocale despre organele sexuale în continuă  penetrare ale celor 26 milioane de români din Țară și de pretutindeni.

 26 milioane, cel puțin,  care îl venerau pe Max ca pe Iisus.

Max, care avea să ia și locul lui Iisus într-o zi…

Eminescu era un fleac, în viziunea lor VIZUINARĂ, ca și pe timpul antumității sale, cînd poporul nu-l aplauda pe el, ci pe alde Petrino, Kugler Poni, Bodnărescu(Samson) și alți poeți uitați după moartea omului deplin al culturii noastre, care fusese Eminescu pînă la 1989.

Pînă la izbucnirea mai mult decît meteorică a  lui Max Bănescu, cel care trebuia să-i  șteargă nasul sifiliticului de Eminovici.

“Un evreu ordinar”, triluia Lefter.

“Mortul din debara”, îl completa  Tapetievici, șezînd mînă-n mînă cu Andrei  Leșu.

Și  Anolescu.

… Vreme trece, vreme vine și  de vreo cîțiva ani, paradoxal lucru,  n-a mai auzit nimeni  de Max.

De Max cel  Bănescu.

Acum, cînd poți afla orice despre oricine în internet, culeg numele de glorie: Max  și prenumele de istorie:  Bănescu, dar, culmea ipocriziei la românii ce nu știu să-și prețuiască talentele, internetul ăsta nu-mi dă nici o informație, cîtuși de mică, nici o poezie, nici  un fragment măcar, vai, chiar  nici o știre  despre noul și adevăratul  Eminescu de după revoluția  comunistului  Iliescu.

Deschid, plîngînd, toate Istoriile literaturii române, dar în nici una din ele nu este pomenit acest nume de Luceafăr modern și  MODEL demn de urmat în veșnicie.

Unde e, oare?

O mai fi viu?

O fi cumva prin exil?

Și-o fi lăsat epocalele sale manuscrise despre organele sexuale ale omenirii mereu în stare de erecție pe mîna lui Anolescu, noul  Maiorescu al secolelor 20 și 21?

Tot căutînd să dau de cineva care să-mi ofere o veste despre Eminescul  timpului nostru, alias Max Bănescu cel dispărut fără urmă, aflu abia azi, 15 ianuarie 2014, de la un om cu mare trecere la Cotroceni, că de vreo 20 de ani  Max  Bănescu  a trecut Prutul,  așa precum își rugase Antonescu  soldații la 1940, și-a schimbat numele și prenumele, s-a căsătorit cu o rusoaică, fiică de general sovietic de KGB, a devenit scriitor antiromân cu  noaptea, comentator antiromân  cu ziua, analist politic antiromân oriunde, jurnalist pro Republica Moldova, cowboy  fără cal și mare sugător de Whisky, bere, vin și cogniac la curtea tuturor conducătorilor antiromâni  de pe Bîc.

I-a cîntat 8 ani  Osana și  lui   Voronin.

Azi îl duce anevoie în brațe pe  un cneaz  fofilat, fiu adoptiv  de-al  lui Lucinski și Voronin.

Pe care fostul poet român de geniu  Max Bănescu nu-l linșează (fie și-n  vis!) ca pe  efemerul  de  Eminescu, ci doar îl consideră  “unicul lider politic național moldovenesc, care merită să cîștige alegerile parlamentare din 2014 și să guverneze în  R. Moldova  de unul singur pînă la a doua venire a Mîntuitorului Lumilor toate.”

Doamne,  rîvnește  atît de puțin…