Serbarea de Anul Nou la școală 2013-2014

În data de 27 decembrie, în incinta Liceului Teoretic Recea, s-a organizat serbarea de Anul Nou, la care au participat clasele a 12-a, a 11-a și, deoarece clasa a 10-a nu este, clasele a 9-a „A” și a 9-a „B” au participat.

A fost o serbare minunată, cu veselie și voie bună. Chiar dacă nu am avut zăpadă, oricum sufletele noastre erau în pas cu sărbătoarea.

Gazda acestei serbări a fost clasa a 12-a, dirigintă dna Raisa Sîrghii. Ei au început serbarea cu un dans moldovenesc.

După care a urmat un scenariu în care s-au prezentat tradițiile moldovenilor, dar și ale altor popoare. Au dansat, au cîntat și au prezentat cîteva scenete comice.

Clasa

Clasa a 12-a

Hora

Hora

Prezentatorii

Prezentatorii împreună cu diriginta

Moșul

Moșul și mătușa Măriuca

„La

„La oglindă”

Dans

Dans

Glume

Glume

La

La lecția de engleză

O

O scenetă hazlie

Dans

Dans țigănesc

Sceneta

Sceneta „Soacra cu trei nurori”

Clasa mea, după părerea mea, s-a prezentat bine. Noi am început cu un mesaj de felicitare pentru toți cei prezenți, dicurs ținunt de șeful clasei- Ceremuș Denis.

Mesaj

Mesaj de felicitare din partea clasei a 9-a „A”

Apoi am prezentat sceneta „Cu două picături de bunătate mai mult”.

IMG_0809

IMG_0813

După care am cîntat două colinde, prima în română- „Larg deschideți poarta” și a doua în limba rusă- „Торжествуйте”. Și în final am prezentat sceneta „Garcea la stomatolog”.

IMG_0819

După clasa noastră au urmat clasele a 9-a „B” și a 11-a.

Cîteva poze cu noi, fetele din clasa a 9-a „A”.

IMG_0705

IMG_0710

Eu

Eu



Sursa
2013-12-28 12:21:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru