La 23 decembrie domnul Alexe Rău, directorul general al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova împlineşte frumoasa vârstă de 60 de ani. Să-i spunem „La Multi Ani!” alături de Elena Tîrziman, directorul general al Bibliotecii Naționale a României şi domnul Iurie Colesnic, Maestru al Literaturii.
Multă sănătate, noroc şi bucurii
La ceas aniversar… gânduri din partea unei prietene din Biblioteca Națională a României
“60 de ani nu este neaparat o vârsta de bilanţ pentru ca încă multe energii creatoare, proiecte şi planuri de viitor îşi aşteaptă împlinirea. Totuşi este o vârstă frumoasă care poate decodifica o persoană ajunsă personalitate. Dl. Alexei Rău şi-a dedicat viaţa fascinantei lumi a cărţii, iar prin munca sa asiduă a contribuit fundamental la dezvoltarea Biblioteconomiei şi Ştiinţei Informării. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 7 ani la o manifestare internaţională a directorilor de biblioteci naţionale. Prima impresia a fost a unui om deosebit de jovial, deschis, prietenos şi deosebit de interesat de profesia de bibliotecar şi de tot ce e nou în domeniu şi mai ales, tot ce ar fi potrivit şi s-ar putea aplica în biblioteca sa din Chişinău. Şi această primă impresie a devenit de fapt, impresia generală care mi se pare ca îl caracterizează cel mai bine. Am avut privilegiul să descopăr un adevărat profesionist, interesat de soarta tuturor bibliotecilor din spaţiul basarabean nu doar de soarta bibliotecii pe care o conduce; un bibliotecar autentic care se buncură de tot ce se întâmplă frumos şi benefic în profesie şi care încearcă fireştile amărăciuni când sunt neînţelegeri sau neîmpliniri. Am cunoscut un teoretician practicant, un formator al domeniului biblioteconomic şi un conducător de instituţie care nu vorbeşte din cărţi ci din experienţă şi care încearcă să facă toate lucrurile cât mai bine cu putinţă.Am cunoscut un om cu vastă cultură, cu lecturi din cele mai diverse, cu îndrăzneala de a asterne pe hâtrie propriile gânduri pentru a le transforma în literatură, un om deloc străin de dimensiunea sacră a fiinţei umane. Şi am mai cunoscut un Român autentic, legat de tradiţii şi pentru care tot ce este mai bun şi mai frumos fie are rădăcini în cultura sau tradiţia românescă fie vine din spaţiul românesc şi pentru care, istoria ne joacă vremelnic feste pentru a ne impiedica să fim impreună cum este firesc.
Îi respect şi admir pasiunea pentru carte şi biblioteci şi îi doresc domnului Alexei Rău, la ceas aniversar, multă sănătate, bucurii, viaţă lungă, frumoasă şi liniştită și să fie același neprețuit Bibliotecar, același drag Prieten, același Om!”
Conf.univ.dr. Elena Tîrziman – Director General, Biblioteca Națională a României
PAZNIC DE FAR ÎNTR-UN OCEAN AL CĂRȚII
Personalitate polivalentă, Alexe Rău ajunge în timp ceia ce s-ar numi pe adevăratelea Paznic de Far.
Adică: devotament rar întâlnit pentru perpetuarea cărții. Filozof al universului cărții. Poet nativ cu un registru larg de la poezia tradițională la cea de avangardă. Eseist cu un simț deosebit al detaliului și neobosit observator al fluxului vieții cotidiene. Erudit care fără rost nu-și etalează cunoștințele. Alcătuitor și tălmăcitor al legislației, căci bibliotecile din Republica Moldova activează în baza legii formulate de el.
Personalitate cu o voință de invidiat, la cinczeci și ceva de ani a învățat limba engleză ca să poată comunica nestingherit, deși cunoaște foarte bine limba franceză.
Venerează pe un singur om, pe Mama lui, care i-a fost povață, păvază și model spiritual.
Om cum mai rar se înâlnește, contrast total cu numele pe care-l poartă.
Pornit la drum din fragedă adolescență, din Larga Bricenilor, pornit la drum din îndemnul inimii tinere de a căuta un rost pentru viitor și-a găsit golflul unde să ancoreze – pasiunea pentru lectură și a gravitat toată viața sa în jurul cărții și în jurul Bibliotecii Naționale.
A încercat să îmbine dragostea pentru carte cu impulsul firesc de a crea cartea, de a o concepe și a o scri din pagină nouă.
Și aici a fost cheia devotamentului față de poezie.
Cele câteva plachete de versuri au venit mult mai târziu. Căci primele lui poezii le-a prezentat la 16 ani în cenaclul de la ziarul Tinerimea Moldovei. Cărțile de poezie au venit târziu în primul rând din cauza respectului diosebit, pioșeniei față de cuvântul scris. Căci așa era tendința acelor ani, așa o atitudine o cultivau scriitorii deja afirmați. Să scrii cu inima, cu sufletul , cu mintea, dar nu din simpla pornire de a înșira niște cuvinte sau din simplul orgoliu de a-ți vede numele tipărit într-o pagină de ziar sau revistă.
Dar poezia s-a devedit a fi neîncăpătoare pentru multe din gândurile care-l frământau. Și aici a venit colacul de salvare al eseului. Gen literar flexibil și foarte democratic, căci poate îngloba în sine și pagini de jurnal și reflectări la marginea abstractului. Și cele câteva titluri de carte pe care le-a semnat semnalează și conturează aria preocupărilor lui. Omul și sufletul lui. Lupta minții cu sufletul. Dragostea și ura. Și multe alte teme fundamentale care s-au înșirat firesc în aria frământărilor lui Alexe Rău.
Însă nici eseul n-a putut satisface pasiunea lui pentru cunoașterea de sine. Căci acesta este poetul, eseistul, este omul care scrie cu sine și despre sine. Și atunci a venit aplecarea firească spre filozofie. Căci numai în ea, în compania marilor gânditori puteai găsi răspunsuri certe la problemele care îl frământau de la cele existențiale la cele universale. Platon și Kant sau întâlnit pe paginile lui cu Ștefan Lupașcu sau chiar cu filozofi din ultima generație afirmată ca cea a lui Mircea Eliade sau Emil Cioran. Lucrând cu el împreună la ciclul de emisiuni Univers Filozofic am rămas profund marcat de faptul, cu câtă dibăcie se mișcă printre filozifii din diferite timpuri și cât de aproape și cunoscute îi sunt diversele epoci prin care a trecut omenirea în traectoria evoluției sale. Argumentele pe care le utilizează într-o discuție filozofică par să unească două poluri –Trecut și Viitor.
O senzație de uimitoare legătură a temelor veșnice cu viața cotidiană. O discuție ca o traducere a unor sensuri pierdute ori chiar ascunse pentru cei neinițiați.
Și omul acesta pentru care Socrate era un exemplu aproape viu a făcut muncă de funcționar cercetând legislația altor țări ca să poată întocmi o Lege a bibliotecilor, o nouă structură pentru Biblioteca Națională, o altă oportunitate pentru bibliotecile municipale și publice așa încât bibliotecarul din cel mai modest sat să se simtă important și ocrotit. Este un efort enorm, dar care poate fi apreciat doar de cei care conștientizeză ce sacrificiu solicită implementarea lui.
Zilnic rătăcește printre noi, iese în față și ne vorbește cu multă erudiție și convingere la vernisările unor expoziții sau la conferințele științifice, are siguranța unui om care în realtate este un Paznic de Far în oceaul necuprins al Cărții…
Iurie Colesnic, Maestru al Literaturii
