Oameni simpli despre lucruri complicate. Punem creierul în mişcare.

Interviurile noastre încearcă să urmărească în ce mod politicile elaborate în instituţiile de stat afectează acţiunile zilnice ale unui cetăţean.

Cînd vreau să descriu următorul intervievat, în gînd îmi vine cuvîntul „operativ”. Întrebările mele declanşau răspunsuri practic instantaneu, de parcă ştia întrebările din timp. Probabil e ceva firesc pentru un neurochirug care activează în trei instituţii, două de stat şi una privată. E obişnuit să pună creierul în mişcare la sensul propriu.

Prenume: Dan

Nume: Lîsîi

Vîrstă: 39 de ani

Ocupaţie: neurochirurg şi cercetător ştiinţific la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie. Parţial ca Neurochirurg la secţia de traumatologie a Spitalului Feroviar Central. Neurochirurg la „Repromed”.

Studii: Facultatea de Medicină a Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, rezidenţiat la Limoges, Franţa şi specializarea la Lille în neurochirurgie stereotactică şi tratamentul durerii. Revenit în ţară a scris teza despre tumori rezistente la tratament.

A copilărit: la Chişinău

Cînd era mic visa să devină: avea multe vise. Dar nu a fost o surpriză că a devenit medic pentru că ambii părinţi erau medici.

Filme preferate: a privit recent sau mai puţin recent un film românesc

Care e salariul mediu al unui medic şi cum arată orarul dumneavoastră?

Salariul e într-atît de mic încît mă uit pe contul de card o dată la 3-4 luni, ca să văd dacă este ceva pe acolo. Lucrînd la jumătate de salariu, în jur de o mie de lei, cel mult se poate ridica la două mii. Orarul nu e fix. La 8 sau 8 şi-un sfert avem şedinţă, după care sunt aşa numetele staff-uri, staffuri de interese medicale – staffuri tumorale, morfopatologice – o dată, de două ori pe săptămînă. Ora de plecare variază. Intru în sala de operaţii la ora două şi pot să ies la şase, şapte, mai rar la opt seara. Chiar dacă uneori pot pleca mai devreme, mai degrabă stau peste orele de lucru, decît „să chiulesc”. Cu siguranţă lucrez mai mult decît 9 ore pe zi. Mai sunt şi apelurile seara tîrziu sau dimineaţa, din partea pacienţilor, care deja devin o normă.

Este diferenţă de calitate între instituţiile private şi cele de stat?

Sigur. Atitudinea faţă de pacient e diferită, într-un spirit mai etic, să-i spun aşa. Spitalele private îşi permit servicii cu o plată mai mare decît la cele de stat, care din păcate nu pot să le dicteze. Din punct de vedere al specialiştilor cred că e la fel. Majoritatea medicilor din instituţiile de stat iau mită, cu siguranţă. Ei sunt practic obligaţi să ia mită. Acest fenomen e  de neconceput atunci cînd se oferă un salariu decent. În instituţia privată, din moment ce ai o plată, e transparent şi se afişează costul, pacientul acceptă dacă e pe buzunarul lui şi se elimină toate dubiile.

Ce este sufletul?

Foarte bună întrebare. Nu prea am timp să mă gîndesc la asta.

Din ce surse se face finanţarea unei instituţii medico-sanitare de stat?

Prima finanţare este din partea Companiei Naţionale de Asigurări a Moldovei. Fiecare act medical e cotat de CNAM la un preţ. Dacă ai îndeplinit sarcinile din spatele acestui act medical, ţi se rambursează acest preţ. A doua sursă de venit sunt pacienţii ce beneficiază de servicii contra plată, de obicei, cei fără poliţă, sau care plătesc un supra-plus. Aici e marea diferenţă, instituţia privată îşi determină singură acest supra-plus, pe cînd preţurile la serviciile contra plată în cea de stat sunt foarte mici, nu acoperă cheltuielile. Un spital public nu e la fel de rentabil ca unul privat. Mai sunt şi alte surse, care sunt mai dificil de cunoscut, pentru că depind de politici ale guvernului, ministeriale – cînd se debursează o sumă de bani pentru ridicarea performanţei spitalului, în scopul achiziţionărilor tehnico-materiale, dar ele sunt instabile.

Unde trebuie direcţionate resursele pentru baza tehnico-materială?

În aparataj performant, instrumente de operaţii. Paradoxal, avem o mare diferenţă dintre necesarul de aparate şi cum se achiziţionează ele. Vreo 10-15 ani în urmă, multe spitale aveau un utilaj supraperformant, care nu putea fi utilizat. Nu are rost să procuri un utilaj care nu va fi rentabilizat. În loc să cumperi un Rolls Royce pentru a te plimba prin sat, mai bine cumperi 3 camioane şi faci un lucru mai util pentru societate.

Ce abilităţi fizice trebuie să-şi menţină în formă un chirurg?

Un chirurg trebuie să aibă condiţie fizică bună. Intervenţiile de 3-5 ore presupun o rezistenţă la efort susţinut. Cu cît mai multe sporturi practici cu atît mai bine. În Franţa am practicat arte marţiale. Acum fac înot,merg la sală de forţă, mai fac un pic de grădinărit pe acasă.

Recent s-a lansat pe piaţa de asigurări, asigurarea de malpraxis, consideraţi necesar acest produs? Cum are loc achiziţionarea, se asigură instituţia, sau fiecare medic în parte?

Absolut necesar. Încă nu am obţinut informaţii despre proces, dar cred că ar fi bine ca atît instituţia, cît fiecare lucrător în parte să fie asiguraţi, pentru că sunt multe cazuri (poate chiar majoritatea) cînd nu este responsabil doctorul , cînd nu i se oferă condiţiile necesare de bună practică. Cred că o să fie cerere şi sper să fie revoluţionată relaţia dintre medic şi pacient. Pînă şi astăzi, există ideea că fiecare doctor este imun la orice atac din exterior, iar pacientul nu poate reclama daunele ce i-au fost făcute. Cu siguranţă, medicul nu este Dumnezeu, sunt multe cazuri de eşec, de aceea, pacientul trebuie în primul rînd să ştie riscurile şi în al doilea rînd, alegînd medicul, el trebuie să cunoască un pic istoria lui, cîte cazuri fericite şi nefericite a avut. Marea problemă a instituţiilor noaste e că noi nu avem evaluarea calităţii practicii medicale, atît pe instituţie, cît şi individual.

Ce s-ar putea întreprinde pentru a evalua medicii?

E foarte sensibil, nu ştiu dacă că poţi să-i pui un rating de notorietate unui medic. În primul rînd, cea mai bună publicitate a unui medic este pacientul. Chiar şi în acest caz opinia lui e foarte subiectivă. Există şi o altă autoritate – medicii. E nevoie de a crea o autoritate – recent chiar a fost instituit Colegiul Medicilor, la iniţiativa domnului Hotineanu (cum există în Franţa de exemplu Ordinul Medicilor) –  care să se poată autosesiza în diferite cazuri de malpraxis şi să fie o evaluare din partea medicală. Unica evaluare care există acum e pe spitale şi vine din partea CNAM.  E nonsens, pentru că ea oferind finanţare, se crează conflict de interese – dacă nu vreau să-i dau banul, spun că nu lucrează bine.  CNAM-ul nu sunt specialişti în domeniul dat. O fi avînd ei practici şi medici, dar nu sunt specialişti. Trebuie să fie creat în fiecare ramură un comitet de lucru, capabil să evalueze greşelile instituţiei. În Franţa şi alte ţări tot e dificil să alegi spitalul, dar acolo există un rating anual, organizat de agenţii neafiliate unui minister şi afli că secţia de cardiologie e foarte performantă în instituţia din Toulouse. În ultimii 5-10 ani toată lumea ştie că acolo această secţie e extrem de puternică. Pacientul dacă are curaj şi resurse se îndreaptă acolo.

Ce părere aveţi despre eutanasie?

Consider că este necesară, deoarece există cazuri disperate, în care pacientul suferă, pentru care medicina nu poate oferi soluţii de vindecare, ci doar de paliere a durerii, cazuri în care e cunoscut finalul. Pentru a curma aceaste dureri insuportabile la dorinţa pacientului, e normal să existe o jurisdicţie foarte reglementată pentru eutanasiere.

Cît poate petrece o persoană în comă, cine o întreţine şi cînd se decide încheierea terapiei prin care e menţinut în viaţă?

Noţiunea de comă e foarte variată, în cuvinte mai simple ar fi: lipsa comunicării cu mediul exterior. Uneori e foarte greu să stabileşti un contact. Chiar dacă pacientul se află într-un fel de stare vegetativă, noi spunem că se află într-o formă de comă. În alte ţări, pacienţii uneori îşi pot reveni după 1-2 ani. Din păcate serviciul nostru medical nu este într-atît de performant sau extensiv ca să menţină funcţiile vitale şi a permite să se afle în comă un timp îndelungat. La noi asta e practic imposibil. Dacă acolo sunt ani, la noi asta ţine de luni.

Cît de frecvente sunt afecţiunile sistemului nervos cauzate de violenţă ? Dacă pacientul are urme vizibile de asemenea traume, medicii sunt obligaţi să le raporteze?

Noi avem de a face cu cazuri vasculare, mai puţin cele traumatologice, care sunt direcţionate la urgenţă. Oricare caz traumatic este raportat, nici nu de medic, ci de asistenta de internare.

Cu ce ţări colaboraţi în domeniul cercetărilor ştiinţifice, cum se stabilesc aceste relaţii?

În cazul meu cu Franţa. Teza mea e făcută jumi-juma pe unele experimente de acolo. Colegii meu colaborează cu Japonia, cu Germania şi Anglia. Colaborarea se iniţiază personal, de medic.

Studenţii au ocazia să facă rezidenţiat peste hotare?

Da, din propria iniţiativă. Pentru aceasta trebuie să dea examene de admitere.

Unde emigrează de obicei personalul medical, există vreo tendinţă? Cu ce dificultăţi se ciocnesc?

Paradoxal e că pe an producem vreo 4-5 neurochirurgi, la facultatea de medicină. Colegii mei sunt în Franţa, Germania, cîţiva în Spania şi cîţiva în SUA, dar paremi-se în state nu activează. Marea dificultate e că ei nu sunt pe post de titulari, ci de interimari şi sunt deci plătiţi mai prost. Bineînţeles că trebuie să treacă toate etapele de echivalare a diplomei. În orice caz merită, pentru că în 3-6 ani ai un salariu decent.

Dacă decid să se întoarcă, se reintegrează cu uşurinţă?

E foarte complicat. Cazul meu poate a fost fericit deoarece am început un pic aici şi am revenit într-un mediu un pic cunoscut. Am avut şi mai multe criterii de impunere pentru că am venit cu nişte tehnici mai noi. Marea problemă e că la noi medicina nu e reglementată, nu se ştie la ce uşă trebuie să baţi. Nu se ştie de ce sunt trimis la un spital, în timp ce eu prefer o altă instituţie. Cum vine pacientul la noi? Întreabă pe prima, a doua, a patra cunoştinţă. Într-un fel e bine că este un sistem de orientare, dar e prea multă incertitudine. Medicii care emigrează nu revin.

Colaboraţi cu specialişti din zonele rurale? Care sunt problemele cu care se confruntă aceştia?

Da, cu medici de familie, cu neurologi. Sunt relaţii colegiale, dacă interesele noastre s-au intersectat în cazul unui pacient, deja ei ne pot trimite alţi pacieţi. Ei ştiu mai bine dificultăţile lor. Probabil cred că au problema imposibilitatăţii de a programa strict pacienţii.

Ce se întîmplă cu deşeurile biologice, chimice?

Are loc decontaminarea lor cu soluţii speciale, în instituţie. Sunt stocate în containere ermetizate, iar apoi transportate pentru incinerare.

Credeţi că asigurarea medicală trebuie să fie voluntară sau obligatorie? Sau să existe tipuri de asigurare în funcţie de veniturile populaţiei?

O asigurare obligatorie, cu o cotă reglementată în funcţie de venituri. Ar fi normal să existe ca în cazurile maşinilor, asigurare complementară. Ar trebui să i se ofereo oarecare mobilitate pacientului, el să-şi aleagă pe care o preferă din aceste asigurări. La ora actuală, CNAM e un monopol, ea dictînd nişte preţuri uneori aberante.

Dacă e un caz de urgenţă într-o localitate fără spital, iar pacientul trebuie transportat la Chişinău, instituţiile dispun de elicopter?

Nu. Probabil nici structuri pentru aterizarea acestora la spital.

Cum influenţează infrastructura drumurilor şi mecanismul de transport al pacienţilor asupra acordării de asistenţă medicală la un nivel înalt?

Contează mult drumurile şi calitatea ambulanţelor. A transporta un pacient în stare gravă, asigurîndu-i funcţiile vitale face o mare diferenţă. Foarte puţine ambulaţe sunt dotate cu echipament de menţinere a respiraţiei şi dispun de personal urgentist calificat. Echipa de urgentişti a unei ambulaţe din Franţa e compusă de obicei din anesteziologi. În cazuri grave ei intervin cu echipament la faţa locului şi intubează imediat pacientul. N-am văzut pacienţi intubaţi să vină cu ambulanţa Doi, încercaţi să transportaţi un pacient în plină viteză prin oraş. Cred că poliţia nu-şi îndeplineşte rolul de reglementare

Profesorii universitari combină educaţia cu practica de medic?

Nu pot să generalizez. Cred că un profesor adevărat trebuie să le combine. În cazul neurochirurgiei şi a instituţiei date aceasta se face.

Cîte lucrări ştiinţifice publicaţi pe an?

Nu poţi fi prolific în publicare, dacă nu ai timp şi condiţii. Calitatea cercetărilor noastre e atît de proastă, încît nu ne permitem să ieşim pe plan internaţional. Avem foarte puţine studii publicate în exterior.

Cine alocă resurse pentru cercetare?

În practica internaţională, bugetele pentru medicină sunt gestionate de medici. Există în cadrul fiecărui spital un consiliu medical ales de către medici, care repartizează banii instituţiei pentru cercetare, pentru achiziţii. La noi totul e gestionat de o singură persoană, directorul, care e exponent politic al unei guvernări. Managerul nu poate fi un medic, pentru că poate privilegia domeniul său. Dacă-mi permiteţi, cred că şeful unei instituţii trebuie să fie un economist. Banii din afara gestionării cheltuielilor logistice, trebuie să fie administraţi de medici. Ar fi şi soluţia unui singur director pentru toate spitalele din Chişinău:  să fie unite într-un conglomerat, după modelul din Paris. Există un sistem al spitalelor din Paris AP-HP. La noi fiecare director îşi gestionează cum vrea spitalul.

Ce s-a implementat din strategia e-sănătate, ce procese s-au automatizat?

Fişele medicale sunt în format electronic, avem informaţia, evoluţia acestuia. Rămîne să avem acces şi la investigaţiile făcute în cadrul instituţiei.

Creierul uman seamănă cu un calculator? E posibil să se combine inteligenţa umană cu cea artificială?

Da seamănă. Multe reţele de calculator sunt inginerizate pe modelul uman. Nu cred că pot fi combinate. Inteligenţa umană se bazează pe un aflux de informaţii din exterior, pe cînd în calculator, noi suntem cei care introducem informaţia. Creierul e interfaţa dintre exterior şi mediul intern. Un calculator trebuie să aibă toate calităţile de recepţie – termincă, vizuală, olfactivă, spirituală etc.

Din ce se formează sentimentele? E vorba doar de reacţii chimice, impulsuri electrice între neuroni, sau există ceva superior, o forţă neînţeleasă?

Stresul sau emoţiile sunt determinate de anumite substanţe eliminate în cantităţi mai mari, de exemplu dopamina care participă în multe dereglări ale creierului. Sunt reacţii. Dacă există altă forţă, trebuie demonstrat. Aceasta nu înseamnă că suntem atei.

Ce este moartea?

Încetarea funcţiilor biologice ale organismului.

O bună parte din lucrătorii sistemului medical activează prin cumul la mai multe instituţii? O fac din motive financiare?

Şi financiar, dar şi pentru că uneori sunt obstacole în a activa într-o instituţie publică. Contează mult mediul în care activezi. Uneori sunt înclinat să operez pe cineva într-o instituţie privată doar pentru a nu-l supune stresului de internare şi atitudinii incorecte faţă de el în instituţia publică. Activez în două instituţii de stat şi una privată.

Care sunt cele mai frecvente afecţiuni ale sistemului nervos în experienţa dumneavoastră?

Patologii degenerative ale coloanei (hernii de disc, osteocondroză cu stenoze de canal), probleme de compresie a nervilor (post traumatice, hiperfuncţii).

Sunteţi fumător? Ce părere aveţi faţă de noile prevederi referitoare la controlul produselor de tutun?

Nu şi tot mai puţini din colegi fumează. Interdicţia de a fuma în spaţii publice e absolut normală. Sunt foarte intolerant faţă de fum. Este arhicunoscut că fumatul dublează saz triplează riscul de cancer de plămîni. Un coleg de-al meu francez glumea că fumătorii sunt ideali pentru societate. Un pacient fumător investeşte mult în stat prin TVA şi accize.Totodată faptul că mor relativ tineri face ca ei să nu beneficieze de pensie.

Cum are loc procesul de angajare a unui medic, cine îl intervievează?

O să încep de la capăt. Un coleg care s-a angajat recent în Anglia, în neurochirurgie, a avut întrevederi timp de 2 zile cu personalul medical, viitorii lui colegi şi cu cel universitar, inclusiv rectorul universităţii (e vorba de o clinică universitară). Viitorii lui colegi vor aprecia calitatea lui şi vor da autorizaţia de angajare. La noi, din moment ce nu e format încă un Colegiu, un corp medical, nu putem vorbi de o apreciere calitativă a competenţei. E la discreţia unei singure persoane, directorul, care nu e nici doctor, nici economist.

Medicii sunt obligaţi să ia anumite cursuri de perfecţionare, ca parte a educaţiei continue în medicină?

Nu sunt atît obligaţi, cît, atunci cînd trebuie să confirme categoria, trebuie să aibă un anumit număr de ore de perfecţionare. Sunt încurajaţi. Dacă nu le faci în ţară, poţi să le faci peste hotare, poţi participa la anumite congrese.

Ce înseamnă atestarea unui lucrător medical? Ce grade de calificare există pentru un medic?

Atestarea înseamnă în primul rînd obţinerea categoriei (a doua, prima şi superioară). De fiecare dată trebuie să acumulezi o anumită experienţă, ore de perfecţionare şi te preziţi în faţa unei comisii universitare.

The post Oameni simpli despre lucruri complicate. Punem creierul în mişcare. appeared first on Bloguvern.