O noua realizare. Si ce mandra mi-s!

Eu am un neajuns in conceptia omului meu. Cica unicul, dar nu chiar unul cu care nu se poate trai. Nu-mi place sa-mi bag mainile in faina si in deserturi. Pacoste. Nu fac prajituri. De fapt am facut de vreo patru ori. Prima data a fost cand mama ma cicalea (cu bunatate evident) ca nu stiu sa fac macar o clatita, ca soacra-mea o sa ma dea afara din casa din cauza ca nu stiu sa coc o placinta, ca barbatu-meu (nu se stia pe atunci cine va fi) o sa moara de pofta unei ciorbe cu taietei de casa. Si asa m-am apucat eu sa fac o prajitura. N-aveam internet pe atunci, dar de reviste cu retete era plina casa. Toate bune pana la a scoate tava din cuptor. Pauza. Atunci mi-am jurat ca nu mai fac in vecii vecilor prajituri. Alta data am cumparat blat de tort, l-am decorat si am facut un tort. Am fost obligata sa-l fac. Alta data, decat am scos o prajitura de la cuptor, am dat-o cu pudra si mi-am adjudecat munca. Mama n-a zis ca nu. Si ultima data am facut clatite. De fapt clatite am facut de mai multe ori, dar niciodata n-am pregatit aluatul. Anul asta, cand am fost acasa, am facut si asta. Mi-au iesit si gustoase si aratoase. Va voi arata o poza cat de curand. Da', iaca, MUFFINS sau mai pe romaneste briose, nici prin cap nu mi-a trecut ca voi incerca vreo data.

Situatia e cam asa: se intalnesc doua neveste si vorbesc despre una despre alta. Inevitabil se ajunge si la "da' tu ce mai gatesti?". Ioi, si aici incepe concurenta. "-Da' stii io i-am facut lu' barbatu-meu asta. S-a lins pe degete. -Dap' si eu i-am facut varza de bruxssel cu cascaval." Scurta pauza. "-Da' asta ce-i?" Aha, titluri pompoase, am un punct avantaj, te-am prins. Nu conteaza ca, in mintea ei, femeia, se gandeste, a iesit cam amara si nu stiu din ce cauza, insa pe buze i se strecoara o fraza mirifica care sa o faca castigatoare: "-A iesit delicioasa de barbatu-meu s-a lins pe toate cele 10 degete si daca mai avea vreo doua...". Urmeaza un "aaaaa", apoi "- eu i-am facut si clatite cu ciocolata si dulceata de gutui." In mintea celeilalte femei se aprinde o ideie. "- Uite eu sambata ma apuc sa fac muffins." Cealalta face ochii mari, resemnata ca ea o sa-i faca tot clatite. Adevarul e ca, ast'lalta nevasta este obligata sa recunoasca (in sinea ei) ca s-ar putea ca acele clatite sa fie mult mai gustoase decat muffins-urile ei, pe care nu le-a facut niciodata, dar nu se da batuta. Va incerca sa-si uimeasca barbatul cu ceva dulce.
Va imaginati cum ar fi sa stea si barbatii sa se laude cu nevestele lor: "tu stii ce desert delicios mi-a facut nevasta-mea ieri!!!" Si celalalt sa-i replice "da' tu stii ce prajitura delicioasa a descoperit nevasta-mea in Lidl." Numai ca barbatii nu mai pot ei de astfel de comparatii. Ei au alte probleme decat sa se laude cu astfel de nimicuri.

Si noroc ca nu sunt nici eu una dintre acele sotii care sa inceapa sa concureze cu o alta, la capitolul satisfactie culinara a propriului barbat. Iar gandurile de mai sus, raman doar constatari despre ce mai vad ca ma inconjoara. Si totusi, sambata m-am trezit de dimineata si am intrat in bucatarie ca sa gatesc.
Eh si ma loveste asa un gand: Cum ar fi sa fac un desert!? Dau cautare pe google, gasesc o reteta aici si ma apuc sa fac. M-au luat transpiratiile cand am bagat tava la cuptor. Am zis ca e mare minune daca iese ceva. Mare, mica, dar a iesit 12 muffins toate una si una:


Am urmat aproape exact reteta pe care v-am lasat-o mai sus. Zic aproape pentru ca pe alocuri am mai inlocuit cu ce am avut eu si am zis ca nu strica reteta:

3 oua
1 pahar de 150 de ml. cu zahar
5 picaturi de solutie de vanilie
3 linguri de masa de ulei de floarea soarelui
1,5 pahar de faina
1 plic de praf de copt Dr Oetker
o jumatate de tableta de ciocolata neagra
cateva linguri de dulceata de gutui.

Am pornit cuptorul la 190 de grade cu tot cu ventilator.
Si pentru ca mixerul a luat o pauza, am folosit mana dreapta ca sa bat ouale cu zaharul pana s-a facut o solutie cremoasa. Am adaugat uleiul, mestecand circular. Dupa ce uleiul s-a integrat in solutie, am pus faina, praful de copt, ciocolata taiata in bucati foarte mici si 4 linguri de dulceata de gutui. Am mestecat bine, pana s-a obtinut o solutie consistenta, aproximativ 1minut si jumatate.

N-am stiut ca e musai sa ai si tava speciala pana n-am cautat reteta pe net. N-aveam cum sa ajung la magazin, asa ca, eu, bucatareasa descurcareata, am pregatit o tava normala, in care au incaput exact 12 hartiute pentru muffins. Am citit pe net ca aluatul poate sa curga cand incepe sa creasca daca nu e pus in tava speciala:
tava pentru muffinshartiute pentru muffins
In formele alea trebuie sa pui hartiutele pentru muffins, desi daca n-ai hartiute cica poti sa pui aluatul direct in forme. Si daca n-ai forme, dar ai doar hartiute cum te descurci?Eu am riscat. Cred ca poti sa pui si o singura hartiuta, insa, ca sa ma asigur ca nu-mi curge aluatul din ele, am pus cate 3 hartiute, una in alta, la fiecare briosa. Asa pentru rezistenta.
Cu o lingura am umplut pe jumatate fiecare hartiuta si am bagat la cuptor. Dupa 3 minute ma uit prin geamul cuptorului si vad ca briosele mele au crescut exact cat de inalta era hartiuta. sufletul meu a crescut de 3 ori mai mult si bucuria la fel. Dupa 6 minute observ ca muffins-urile mele au o culoare foarte frumoasa, insa mi se pare ca daca le las 20 de min la cuptor, asa cum e recomandat, o sa mi se arda, asa ca scad temperatura cuptorului la 150 si opresc ventilatorul. Dupa alte 14 minute deschid cuptorul si scot tava. Imi era frica ca se lasa aluatul, dar apoi mi-am dat seama ca aluatul se lasa daca deschizi cuptorul inainte sa fie gata in interiorul prajiturii. O aroma de vanilie gustoasa imi inunda simturile olfactive. Pe net mi s-a recomandat ca atunci cand le scot din cuptor si le pun sa se raceasca, trebuie asezate pe o parte. Nu ma intrebati ca nu stiu de ce, insa am facut intocmai.
Nu le-am decorat cu nimic, desi, poate ar fi mers cu un pic de ciocolata topita.Ma simt asa de mandra de realizarea mea. Da si ce mandra mi-s.Poate o fi norocul incepatorului, dar la cat de usoara este aceasta reteta, cred ca o sa devina un fel de specialitatea casei. O sa schimb umplutura, eventual.

Uite asa un Happy Weekend am avut eu. Dupa prima briosa, omul meu era in extaz, asa ca nu s-a lasat pana nu le-a terminat. Acum, am un as in maneca daca am vreo dorinta de indeplinit. De fapt, acum, am un as in plus in maneca:)). Pe mine nu ma costa decat 30 de min in bucatarie.
Sa aveti pofta cand va uitati la realizarea mea culinara si va indemn sa incercati reteta. E atat de simpla.