de-a v-aţi ascunselea
Îmi e foarte greu să nu apelez la vulgar și la superlativ atunci cînd oamenii mă roagă să li te descriu. Tu ai un fel al tău de a exista. Ce e frumos în tine este faptul refugiului.
Tu ai frica asta de constant și boala asta de a fugi. Problema e că nu poți simți cînd te dor picioarele și, deci, nu te poți opri. Eu încă sper că te vei opri în fața ochilor mei și o să mă saluți zîmbind. Nu simplu, crispat, ție simplu nu-ți stă bine.
Știi, zăpada reflectă lumina felinarelor. Îmi place mult tenta roșietică a întunericului dintre pereți. Eu nu mă pot opri nici măcar cînd dorm, ba chiar devine mai rău.
Eu toată ziua mă gîndesc despre cît de poetic a trecut o bătrînică strada şi cît de mult dinamism a fost în gestul şoferului care a trecut la roşu. Pentru mine voi nu sînteţi oameni, pentru mine voi sînteţi personaje.
Eu mă ascund în cărţi. Azi soarele nu a apus, nu, azi străzile pur şi simplu au fost în culori de sepia pentru cîteva ore, apoi soarele s-a culcat, împreună cu familia lui, iar soţia sa lucrează în schimbul de noapte şi are un nume tîmpit Luna şi el vrea să divorţeze, dar nu ştie cum s-o anunţe ca să nu-i frîngă inima.
Iacaşa chestii se învîrt la mine în cap, în timp ce tu încerci să-mi explici de ce raţionalul e raţional şi realitatea e realitate.
Eu nu vreau să trăiesc în realitatea ta. Eu am realitatea mea cu Luna, cu pisici şi dinamism în treceri la roşu.
Mie mi-e frică să nu cad şi să-mi zdrobesc visele şi creierii de asfalt pentru că afară nu mai ninge, dar eu încă sper şi cred că ninge.
Eu vreau ca anul ăsta să mă suni pe 27, nu pe 26, aşa ar fi mai frumos.
Sursa
2013-12-13 22:02:00