Să cheltuieşti pentru un congres de 2 bani 18 milioane lei, în cel mai sărac stat european, trebuie să fii, cel puţin, idiot!

Recent, în cel mai sărac stat european, a avut loc un congres ordinar de partid, la care a fost ales, conform Hunimediei hiperagramate, un nou preşedinte, care  însă e…acelaşi de-un veac.

Foarte corupt, foarte imoral, adică pervers, minciunos notoriu şi dictator, Gabar cel filat a strîns, cică pentru congres, din toate structurile de stat ce şi le-a subordonat din 2009 doar…18 milioane lei, dintre care 5 milioane 400 mii lei idiotul le-a irosit pe mîncare, băutură, femei, tabacioc, artişti şi artiste de curte, comentatori, bloggeri, analişti, prezentatori şi restul  presei cu viza de reşedinţă în  buzunarele lui.

Celelalte 12 milioane 600 mii lei Gabar şi le-a depozitat în Elveţia, la Lucarno, acestea  fiind transportate cu avionul lui privat, din motive politice înregistrat pe numele ibovnicului său, Elan cel Şor.

Aşa ceva nici comuniştii nu făcuseră în 2001-2009.

18 milioane lei, cheltuite pentru doar 2 ore de propagandă stupidă în cel mai sărac şi corupt stat european, unde se  moare de foame, de durere şi deznădejde, şi unde Sărăcia există în casele tuturor, numai nu în ale lui Gabar cel filat!!!

Filat de ştiţi voi cine.

Lumea rea mai zice că fiecărui delegat din cele 4 mii cinci sute de făpturi omeneşti prezente la congres i s-a mai strecurat între documentele din mapa de lucru şi cîte 3 mii lei.

Drept recunoştinţă personală de la regele contrabandei liberal-democrate pentru că  nu s-au dezis nici în al 12-lea ceas de Gabar cel filat, această ciumă politică a mileniului 3 la moldoeuropeni.

3 mii lei drept recunoştinţă pentru marele act de eroism că nu s-au lepădat de satan cel cu chip plîngăreţ şi că-l venerează, scrîşnind printre dinţi, ÎNAINTE.

NU ÎNAPOI, ci din crimă în crimă păşind DOAR ÎNAINTE!

SPRE  MORMÎNT!

coroana

 



Sursa
2013-12-11 09:14:50



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru
15:08:49RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR —» Leo Butnaru
07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika
07:07:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
11:53:58Sudul nu servește TVA —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:13:00DESTINUL CĂRȚILOR —» Leo Butnaru
04:41:00LACONIC YES-EU —» Leo Butnaru