Astăzi în cadrul unei întruniri a Bloggerilor care Apără Drepturile Omului am discutat despre personaele Hiv pozitiv. Pentru a ne oferi mai multă informație despre această problemă au fost invitați persoane ce au tangențe cu acest domeniu. Astfel, Roman Botnari care este educator la Centrul Social care lucrează cu persoanele infectate cu HIV. DSCN9637.JPG
El ne-a vorbit că domeniul de activitate al centrului se rezumă la a oferi consiliere juridică, psihologică și de asemenea kinoterapeutică. Centrul este dotat cu sală de calculatoare, bucătărie, sufragerie care de asemenea stau la dispoziția beneficiarilor.
Beneficiarii centrului sunt persoane trimise de la Cabinetul de testare sau de la organizațiile conexe cum ar fi Viața Nouă și Credința. Aici noi îi ajutăm să se obișnuiască cu noul statut și să se învețe să trăiască mai departe. De asemenea oferă consiliere psihologică și membrilor familiilor acestora. Dar Roman ne-a explicat că foarte mulți preferă să rămână în anonimat și ascund diagnoza de familie, prieteni... Acest fapt se întâmplă din cauza fricii de a nu fi marginalizați, neînțeleși și pentru a nu fi judecați.
Centrul lucrează și în domeniul informării dar și a modalităților de prevenire în localități prin diverse proiecte și societate.
Pentru a cunoaște mai multă informație am discutat și cu Alexandru care a mărturisit că este HIV pozitiv de 12 ani, dar are familie, copii și duce o viață normală. Alexandru ne spune că nu înțelege de ce această boală este considerată boala sec XXI cînd sunt boli la fel de grave cum este hepatita sau tuberculoza... Ajungând la tema discriminării Alexandru ne spune că cele mai multe cazuri de discriminare a persoanelor hiv pozitive se întâlnesc în instituțiile medicale, ceea ce e alogic, fiindcă anume aceste sunt instituțiile și persoanele care ar trebui să fie informate, să ajute și să ne redee speranța de a trăi.ghghgshdg.jpg

Alexandru ne mai mărturisește că a trecut peste depresia de a afla că este hiv pozitiv datorită familie care l-a sprijinit și persoanelor care fiind informate l-au ajutat. Acum și el lucrează într-o organizație care ajută astfel de persoane și la necesitate povestește despre viața sa pentru a încuraja dar și a anula stereotipurile. Referindu-ne la discriminare și la dreptul persoanelor de a rămâne în anonimat Alexandru ne spune că medicii de exemplu ca și alți lucrători din sfera serviciilor ar trebuie să aibă o atitudine responsabilă și să fie echipați. Astfel, indiferent de pacient și de bolile acestuia să aibă aceeași atitudine. Acest lucru se referă și la persoanele care lucrează în domeniul serviciilor de exemplu cosmetologice, manichiură...
Pentru a mai cunoaște mai multe detalii am discutat și Olga Rainoveanu care lucrează la Asociația Credința dar și este membru Gender-Doc M și Amnestey International. Olga lucrează cu reprezentanții comunității LGBT care reprezintă un grup cu risc sporit de infectare.  De asemenea este un grup vulnerabil căruia îi vine mai greu să accepte și să trăiască cu acestă stigmă de a fi infectat HIV. Ea ne spune că deseori băieții care sunt infectați dar și fiind homosexuali afirmă că mai ușor este să se sinucidă decât să trăiască cu două stigme în același timp.
Căci dacă cunoaștem mai multe detalii despre persoanele HIV pozitive înțelegem că ele sunt persoane care necesită ajutorul nostru. Ele trebuie înțelese, acceptate și să avem un comportament adecvat. Fiindcă viața e complexă sunt situații și destine diverse.
Pentru a afla dacă sunteți infectați cu HIV vă puteți testa gratuit și anonim la Spitalul Deratologic și de Boli Comunicabile.