EXISTĂ literaturi "mici” ŞI LITERATURI "MARI"?
Aurelia Borzin, Ziarul naţional: Această temă mi-a fost „inspirată” de evenimentele care au avut loc la Uniunea Scriitorilor – o serie de lansări de reviste şi cărţi, mese rotunde şi ateliere literare, având ca subiect fenomenul traducerilor: ce se traduce?, cât se traduce?, universalizarea scriitorilor basarabeni prin traduceri, traducerea literaturilor „mici” în limbile de circulaţie etc. Cred că e inadecvat să etichetăm unele culturi/literaturi ca fiind „mici”, iar altele „mari”, având drept criteriu limba. După mine, există scriitori „mari” şi „minori”, indiferent de limba în care aceştia scriu, de cultura căreia aparţin şi, evident, aceştia imprimă literaturii pe care o reprezintă aceeaşi trăsătură. Poate că nu din cauza limbii române încă nu am luat Nobelul, ci pentru că încă nu am scris „capodopera”?Leo Butnaru
În literatură lucrurile stau altfel decât în geografie, politică şi statistică, unde se vorbeşte de „state mici” ca teritoriu şi număr al populaţiei. Pentru că naţiunile care nu se remarcă prin „surplus” demografic sau forţă armată, la capitolul cultură, literatură, în genere – virtuţi creatoare, pot sta bine sau chiar excelent, fiind părţi egale, demne în interacţiune mondială cu culturile şi civilizaţiile celor mai întinse, mai populate state. Cel mai relevant exemplu la îndemână e celebrissima Irlandă, ţară cu o populaţie de 3,6 milioane de suflete, de unde au descins şi s-au răspândit în limbile lumii scriitori fabuloşi. Arta acestora a croit albiile multor fluvii impresionante în scrisul artistic de pretutindeni, inclusiv în ţări cu o populaţie de zece sau chiar de o sută de ori mai mare. Iar Albania nu are nici 3 milioane de locuitori, însă l-a dat lumii pe laureatul Premiului Nobel Ismail Kadare. Dar parcă Grecia, cu o populaţie de 11 milioane, e o ţară mare?... Dar ca literatură e uriaşă. Să ne amintim de „ţările mici”, sub aspect politic, din America Latină care au dat lumii poeţi şi prozatori fulminanţi.Eu unul nu cred că literatura română e una minoră. Astfel că, înainte de toate, trebuie să fim în concurenţă cu noi înşine. Nouă să ne demonstrăm că nu doar putem compensa, ci putem avansa, chiar putem devansa pe alţii. De ce nu? Inclusiv mai mulţi scriitori români din spaţiul pruto-nistrean sunt absolut valabili-funcţionali, ca nivel exegetic, cu oricare confrate al lor european sau de pe celelalte continente.
Maria Pilchin, critic literar
Spațiul geografic pe care îl populăm, în privința căruia Blaga construia teorii filosofice, astăzi e o matrice ce mai degrabă provoacă complexe. E frustrarea neapartenenței și a excluderii din marile procese globale. E un fapt explicabil, dar deloc comod. Așa cum evenimentele economice și politice pe care le trăim se cam întâmplă pe alături de centrul mondial, literatura pe care o scriem nu poate evita aceeași soartă.
Cine e vinovat? Și ce e de făcut? Întrebările esticului nu mai sunt productive. Un fapt e cert, frustrările și complexele încă nu au făcut o mare literatură. Problema literaturilor periferice ține de faptul că ele se tot sincronizează cu centrul, orientându-se spre marile lui teme literare. Soluția? Depășirea complexelor capodoperei originale. Astăzi se scrie bine, dacă se scrie autosuficient: ideatic, tematologic, stilistic. E nevoie de un specific literar, dar nu un construct fals, festiv, o vitrină de prezentat celorlalți. Literatura e literatură, dacă este adevărată. Așa se întâmplă și cu traducerile literare – făcute de nativi, dintr-o literatură-sursă într-o literatură-țintă. Dezavantajul ține de fricile geografice, de incompetența artistică, de sterila mimare a temelor occidentale și de traducerile proaste.
Sursa
2013-12-04 16:59:00