România, e țara nostră!
Azi, de 1 decembrie, mi-am amintit cu drag de primul om care mi-a vorbit despre România, străbunicul meu. Eu sunt din R. Moldova și de câțiva ani locuiesc la Iași, un oraș foarte frumos despre care voi povesti multe, dar altă dată. Cum sunt aici de cațiva ani buni, privată de rusisme zilnice am și uitat vechea durere a neamului meu, cu binele ne obișnuim repede.
Străbunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, era un om simplu, slab și firav la trup , dar cu o voință de fier, cu spirit de împotrivire și cu o sete uriașă de dreptate. Toate acestea, mai mult l-au încurcat în viață, dar a avut demnitate și minte lucidă până la final.
Nouă, strănepoților, ne zicea adesea ”România e țara noastră”, ne mai zice uneori că ”acolo e mai bine decât la noi, că aerul la munte e curat, marea e frumoasă, dar Dunărea, vai... câte ne povestea despre deltă și despre dropii...” iar noi, copii, credeam că România înseamnă raiul pe pământ. El ne făcea să o iubim și să știm că e patria noastră...
Străbunelul, născut în 1914, a făcut armata undeva prin România, apoi a cutreierat munții și văile, a iubit mult România Mare și a avut ce povesti. Când a trebuit să meargă la război, nu mai știu de ce(trebuie să o întreb pe bunica) urma să lupte de partea rușilor, dar nu a vrut, zicea că el cu bolșevicii nu merge la nici un război și nu a mers, nici de frică. Sigur că au venit acasă, l-au căutat de nenumărate ori, chiar sora lui, care îi era vecină și invidioasă că pe bărbatul ei l-au luat la război, a adus autorități să-l ridice și pe fratele său, dar nu l-au găsit. Noi știm povestea refugiului său, aș putea scrie o întreagă carte despre misterul și ingeniozitatea cu care străbunelul ascundea provizii pentru el și toți vecinii, și mai ales cum se ascundea el. Că na, soră-sa după toate trădările, mânată de foame, tot a venit să ceară de mâncare.
Trăiam în aceiași curte mare trei familii: noi - copiii cu părinții, bunicii, și străbuneii. Când intra străbunicul în casă și vedea că ne uităm la televizor, se oprea să ne zică dacă e bine sau nu, depinde la ce ne uitam. Uneori, alegerile noastre la TV erau canale rusești, unde era mult divertisment, iar noi înțelegeam rusa, astfel încât alegerile noastre când venea vorba despre emisiuni sau filme, reveneau la binecunoscuții ruși pe care îi înțelegeam și care ne plăceau, pentru că, trebuie să recunoaștem. aveau emisiuni de calitate în comparație cu Moldova noastră. Bunicul intra, privea și zicea ”Iar vă uitați la bolșevici?! schimbă undeva să văd România!”
Străbunicul(dreapta), alături bunicul, apoi tatăl meu în armată și bunica, unica sa fiică. Noi n-am apucat să-i mulțumim, eu n-am apucat sa-mi iau adio, țin minte însă mâinile lui, atât de aspre, atât de noduroase, atât de bătucite, încât nu știu dacă vreodată a simțit mângâierile mele. Mâinile lui, ca o scoarță de copac bătrân...
La mulți ani România! o spun parcă din adâncul sufletului meu, unde sunt amintiri, vise și multă dragoste.
Sursa
2013-12-01 16:11:00