Cine-l trage de limbă pe domnul Băsescu e mister, însă retorica dânsului e contraproductivă chiar și pentru un unionist. Potrivit ultimei declarații a președintelui României, reîntregirea țării este proiectul prioritar cu numărul 3 (după aderarea la UE și NATO). Ei na, fiecare pasăre pre limba ei, dar pre limba domnului Președinte piere un vis, ceea ce-i mai nasol.

A existat o joncțiune istorică la destrămarea URSS când unirea cu România fusese un proiect fezabil, dar acum nu mai e. Ce să-i faci? De ce am frânat atunci e o altă problemă. Timiditatea și ezitările unei guvernări post-ceaușiste căreia încă nu-i venea să creadă că cerul e albastru și că există viață dincolo de Prut a fost factorul determinant. Dacă umblam atunci pe la sondaje, am fi descoperit, probabil, că 62% din moldoveni doresc unirea cu România, în timp ce doar 10-15% români sunt gata să deschidă larg brațele. E și uman, și firesc. Unde să deschizi, mă’ frate, brațele, dacă ești încă copleșit de schimbările care tocmai au avut loc, iar în imaginarul colectiv al românului spălat minuțios pe creier de propaganda ceaușistă, Basarabia e un fel de Siberie Apropiată, iar basarabeanul – un rusofon cu fierbător. Studenții basarabeni au introdus în vocabularul „limbei noastre” cuvântul pizdeț producând un impact intelectual sesizabil, dar nu tocmai pozitiv. Abia mai târziu au învățat românii să aprecieze suavitatea lui Pavel Stratan care „be’ puțîn câte puțîn”.

În fine… acuma ce să zicem de basarabeni? Când sunt românii gata copți, hop că noi nu mai suntem. Mi-a plăcut ce-a zis un ucrainean despre integrarea europeană: dacă ai într-o mână o înghețată, iar în cealaltă – un răhățel, e logic să alegi înghețata fără ca să stai mult pe gânduri. E logic dar nu pentru toată lumea. Nu putem face abstracție de faptul că în Republica Moldova doar 44% ar alege înghețata, în timp ce 43,7% ar alege răhățelul. Suntem o societate dezintegrată și domnul “Președinte al Românilor de Pretutindeni” nu poate ignora această tristă realitate. Pentru urechile unora mesajul va fi interpretat în felul următor: integrarea europeană nu e decât o capcană pentru naivii de la guvernare care astfel vând țara românilor. Și aici nu e bine, căci românofobul comun se înregimentează în mod automat în calitate de eurosceptic. Fără ca să fie cazul. Dar, cel puțin cu această ocazie am aflat că Artur Reșetnikov e cetățean român. (Și eu, din păcate, nu-s.)

La o adică, existența guvernelor și frontierelor nu ne împiedică să fim ceea ce suntem. Putem susține echipele românești la Cupa Campionilor fără ca să ni se aplice ștampilă în pașaport. Sperăm că în curând vom putea trage la București fără a face în prealabil coadă la Consulatul României (cu excepția lui Reșetnikov). Vom face lansări de carte și producții cinematografice comune. Vom cumpăra gaz de la Iași. Vom turna vin în pahare românești. E musai să ne unim din punct de vedere politic?

Pentru mine există un singur argument în favoarea unirii. Cu toate deficiențele pe care la mai au încă, instituțiile politice și economice din România (guvernare, sistem judiciar, societate civilă, democrație, capital) sunt mai avansate decât cele din Republica Moldova. Și chiar dacă la anumite capitole le suflăm în ceafă fraților români, există în Republica Moldova sentimentul ăsta de insecuritate, că “amuș-amuș” lunecăm din nou în râpa comunistă și devenim peste noapte euro-asiatici.

Dar asta așa… doar în calitate de argument. Dacă e ca proiectul unionist să devină realitate apoi calea cea mai sigură e următoarea:

  1. Aderarea la Uniunea Vamală;
  2. Modificarea sistemului electoral prin numirea Președintelui pe viață (à la Lukașenka, Nazarbaiev, Putin/Medvedev);
  3. Deportarea a 500 mii moldoveni în Habarovsk;
  4. Revoluție
  5. Unire.

Deci nu e mai bine să ne ținem de frați?