Deja de cîteva ori animalele aflate în proprieta­tea unor săteni mi-au dis­- trus semănăturile. Ce pre­vede legislaţia pentru ase­menea fapte şi ce trebuie să întreprind pentru a pu­ne punct acestor nelegiuiri? Alexei Ţurcanu, avocat Proprietarii animalelor trebuie să fie conştienţi de faptul că ei ar putea fi traşi la răspundere administrativă pentru daunele aduse de  animalele lor unor plantaţii. Conform art. 102 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, pentru o ase­menea încălcare se prevede o amendă de pînă la 200 de lei cu obligaţia de a repara prejudiciile materiale. Dacă animalele distrug semănăturile sistematic, amenda poate fi pînă la 400 de lei. Proprietarii de terenuri, cărora li s-au adus strică-ciuni, trebuie să se adreseze poliţiei care e obligată să întocmească un proces-verbal şi să-l prezinte instanţei de judecată. Mărimea pagubei materiale poate fi stabilită de un specialist (un agronom, de exemplu), care apreciază şi volumul daunei, şi pier­derea roadei. Cel mai indicat însă ar fi să se încerce să se rezolve problema pe cale amiabilă, ca să nu se ajungă la judecată. Uneori, se întîmplă că, din cauza unei găini care a intrat în grădina vecinului, să se strice relaţiile între aceştia pe ani buni de zile. Nu e bine.