Jocul de-a uniunea

Eșichierul politic al Republicii Moldova aduce din ce în ce mai mult cu hărțile din manualele școlare unde cu săgetuțe și stegulețe se așterneau forțele beligerante. Roșii versus albi. Roșii versus negri. Roșii versus albaștri. Vorba școlerului: „Când am aflat ce mătălnicii au făcut rușii, parcă am început oleacă să țin și cu nemții.” Ca să nu fie cu supărare, voi adăuga imediat că școlerul e și antifascist, și anticomunist. Iar rușii nu erau întotdeauna roșii.

Pică bine acest cuvânt: eșichier. Aduce a eșec. Ceea ce nu e departe de realitate.

De pildă, vecinii. Nu ăștea, frații, ci ăilalți, de la răsărit – ucrainenii. Au eșuat pe calea integrării europene. Au cedat presiunilor Fratelui mai Mare. Au îngropat ambiția în nisip și au șuierat de adio prin orificiul dorsal. Au declarat că e o chestie temporară. Dar ei știu foarte bine că nu e nimic mai permanent decât ceea ce e declarat temporar. Judecând la rece, picajul Ucrainei în pragul reuniunii de la Vilnius conține o lecție pentru europeni: a nu se amesteca politicul cu politica. Din punct de vedere al politicii, admitem că ucrainienii ar fi rezistat pressingului din partea Kremlinului. Dar din punct de vedere al politicului? Să cedezi în favoarea oponenților politici nu e specific pentru mentalitatea orientală. Gândul lui Yanukovich: frați – frați, dar Timoșenko rămâne la răcoare. Căci se apropie alegerile și atunci cine știe. Poate greșesc… Dar e comod să cedezi presiunilor, salvându-ți în același timp fotoliul. Plus că și modeul euroasiatic e cu un soi de „valori” – de pildă, fotoliul pe viață. Putin. Lukașenka. Nazarbaiev.

Și e păcat, căci o Ucraină europeană ar fi fost un vecin perfect pentru Republica Moldova. Plus că ar fi făcut și vectorul nostru ceva mai de neclintit.

Dar să revenim la oile noastre.

Acasă asistăm la o amalgamare forțată de noțiuni. Coaliția de guvernare înseamă Europa, opoziția înseamnă Uniunea Vamală. Vrei în Europa, votezi Alianța; vrei în URSS – votezi comuniștii. Comod și pentru unii și pentru alții. Cu cât mai adânc este impregnată în mentalitatea alegătorului această dihotomie falsă, cu atât mai comod pentru toți. Politicul & Politica.

În acest context, este foarte captivant jocul socialiștilor. Convertindu-se pe neprins de veste în euroasiatici, aceștea vin cu următorul mesaj: „V-ați dezamăgit de guvernarea actuală? Poftim în Uniunea Vamală.” De parcă alte opțiuni ar fi de-a dreptul iraționale. Cel puțin din punct de vedere teoretic, e corect să pretindem un mesaj de genul: „V-ați dezamăgit în guvernarea actuală? Noi facem integrarea europeană pe bune.” Căci ar fi naiv să credem că cei care s-au dezamăgit în partidele aflate la guvernare, au făcut-o din cauza vectorului european. Ba bine că nu. Dezamăgirea se produce pe seama faptului că integrarea europeană se face mai mult în vorbe decât în fapte. Raideri, corupție, privatizări opace, tradiție și mister.

Dar, din păcate, asta e realitatea. Liberalii, democrații și liberal-democrații sunt singurele forțe politice care umblă cu steagul integrării europene. Astfel, încât rămânem a fi ceea ce suntem – ostatecii visului de a deveni o țară normală.

Alte opțiuni deocamdată nu-s.


Sursa
2013-11-21 20:20:25



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă