- LA RĂSCRUCE DE DRUMURI - CAP.I PARTEA VII
CAPITOLUL I Cele unsprezece case ale copilăriei mele
Partea VII
Vreau la mama

***
A doua zi am părăsit România, de mână cu tatăl meu și cu mama în gând. De acum în colo avea să locuiesc în nordul R.Moldova, în orașul Soroca, în cea de-a opta casă a copilăriei mele. Soroca e valoroasă prin monumentele sale, dar până în prezent îmi provoacă dezgust și mi-e greu să spun că e un oraș frumos, deși așa și este, pentru că am legate de el amintiri urâte. De orașe, oameni, mirosuri, cântece, ne leagă oamenii, pentru că pe toate astea le asociem cu ei.
Eram mică, încă nu împlinisem opt ani. Nu înțelegeam ce se întâmplă, unde mă duce tata, de ce am fost despărțită de mama, unde mă aflu, de ce mama nu vine..? Întrebările se învârteau în capul meu, dar nu găseau nici răspuns, nici curaj să se materializeze pe buzele mele. Dintr-o dată, în fața mea a apărut o clădire cu nouă etaje, care în noaptea întunecoasă în care am cunoscut-o, îmi părea atât de înaltă, foarte sumbră și rece.
Am urcat la etajul doi. Am intrat într-unul din cele patru apartamente de pe etaj. Tata a deschis cele două uși de la intrare și am pășit pe o bucată de mușama. Din camera care se afla în fața ușii de la intrare, a ieșit o femeie cu un pisoiaș roșcat în brațe. Era noua achiziție în materie de căsnici a tatălui meu. „Bună”, mi-a zis ea în rusă. I-am răspuns și eu „Bună seara” în limba mamei mele, în limba jocurilor mele, a integramelor pe care le rezolvam și a multiplelor poezii învățate la școală, în limba în care am fost până atunci o copilă fericită.
Apoi privirea mea a coborât către roșcățenia dulce din brațele acelei femei, era atât de mic și avea urechile atât de neproporționale corpului, păreau pentru el uriașe. Deși iubesc animalele enorm, ținând cont de tot ce se întâmplase cu o zi înainte, nu m-am prea putut bucura de prezența acelei mici creaturi pe care apoi am îndrăgit-o atât de mult.
Am intrat în camera din care ieșise femeia cu pisoiul în brațe, m-am așezat pe unul din cele două fotolii care aveau așternute pe ele ceva din categoria țoalelor și care mereu cădeau când te așezai. Dacă aș găsi cuvinte să descriu tot ce simțeam, dar mă tem nu e cu putință. Stăteam zgribulită în acel fotoliu și mă uitam în jur, încercam să studiez fețele care m-au întâlnit, să înțeleg de ce am ajuns acolo, de ce trebuie să le văd, de ce mama m-a dat tatălui meu, de ce sunt aici, unde e ea, de ce nu sunt cu ea, ce se întâmplă? Ce vorbesc acești oameni?
Închid acum ochii și retrăiesc acele momente pe care le răscolesc în memoria mea. De parcă aș sta ghemuită în același fotoliu și îi văd în detalii tapiseria și îi pipăi textura. Mă simt o fetiță ghemuită în colțul multiplelor întrebări, într-o casă străină, într-o lume nouă. Poate ceea ce scriu nu vă provoacă vreo vibrație lăuntrică, dar eu mă simt de parcă am rupt o bucată din mine și am pus-o aici, pe această pagină și aștept să se umple cu ceva acest gol care a rămas în mine. De ani buni tot aștept...
Noua soție a tatălui meu, avea două fete dintr-o căsătorie anterioară. Una cu un an și jumătate, iar alta cu șapte ani mai mare decât mine. Ele, mă priveau ca pe un extraterestru probabil. Eu mai mică, ghemuită într-un colț, vorbeam o altă limbă, eu românește, ele rusește. Deși asta nu era pentru prima dată când le-am întâlnit. O dată le-am văzut acasă la mătușa mea, după cum am mai spus, atunci când tata mă luase la țară și altă dată la nunta verișorului meu, unde tata împreună cu noua lui iubită erau nunii cei mari. Era în perioada când locuiam la doamna Alexandra, nu avem nici bani de pâine, iar el era naș mare, de pe banii mamei.
Noaptea ce a a urmat a fost cea mai oribilă noapte din viața mea, precum și cele care au venit după, până am început să mă adaptez noilor condiții, doar ca să supraviețuiesc. Sentimentele mele nu mai știu dacă au supraviețuit, cel puțin intacte nu au rămas, eram prea vulnerabilă ca să le pot apăra. Nu am avut destulă maturitate să le „încui” în debara din interiorul meu și să le țin acolo până când va veni ziua în care nu ar mai fi fost periculos să le eliberez.
Probabil mâncasem ceva și venise ora de culcare. În salon, unde erau cele două fotolii, dormea tatăl meu cu soția lui, pe mine m-au culcat în cea de-a doua cameră, pe care o numeau pentru copii. În aceeași cameră dormeau și surorile mele vitrege, ambele pe un divan, eu pe un pat din placaj, extrem de incomod și tare. Patul era sub un geam de la care venea aer rece, deși fusese încleiat cu vată conform unui „ritual” anual. M-a culcat în acel pat rece, au stins lumina, iar o dată cu ea și speranțele mele. După câteva minute grele de încărcătură emoțională acumulată timp de două zile, am început să plâng și să strig în șoaptă „Mama, vreau la mama. Unde e mama?”. Reacția „surorilor” mele nu s-a lăsat mult așteptată. Credeți că au aprins lumina, au început să mă întrebe de ce plâng și să mă liniștească? Pe dracu. Mai întâi au lansat „împușcătura de avertizare”. „Nu boci, noi vrem să dormim, închide gura”. „Nastea, închide gura și nu boci că ne deranjezi”. Și eu, copil neascultător... Apoi cea mai mare dintre ele s-a ridicat din pat, a mers în camera părinților și s-a plâns că fac gălăgie „Ea schiorlăie și nu ne lasă să dormim”. Tata a intrat înfuriat și a țipat la mine „Închide gura!”. Eu nu am înțeles. „Închide botul și dormi odată, noi vrem să dormim”. Eu și mai tare. „Închide-ți boul cela odată că nu știu ce-ți fac”. „Vreau la mama!” și plângeam din ce în ce mai tare. „Vrei la mă-ta? O să-ți dau eu acuș și mă-tă și tot!”. A dat plapuma la o parte și m-a luat la bătaie de mă frigeau fesele. „Ori închizi botul, ori te omor. Închide-te și lasă lumea să doarmă!” Și înfuriat lovea în mine ca într-o pernă plină de praf. Lovea și lovea până când am înțeles că dacă vreau să înceteze, trebuie să tac, oricât de dureros nu mi-ar fi fost.
A aruncat plapuma spre mine și a zis „Nu mă mai fă să mai vin o dată”. A stins lumina și a ieșit din cameră. „Surorile” mele chicoteau mulțumite, iar cea mai mare mi-a zis „Ți-am zis eu să taci și să dormi”. Eu m-am revoltat „Vreau la mama!”. Dacă nu închizi gura mă duc să îi spun tatăl tău. Am tăcut, și așa mă usturau fesele. Până am adormit, am strigat în gând „VREAU LA MAMA!”
Citește aici partea VI!
Sursa
2013-11-19 22:55:00