Micile magii ale vietii

Una dintre amintirile cele mai profunde a copilariei mele este amintirea serilor de toamna, in care eu sedeam in casa cea mica, in camera ce servea si de salon, si de dormitor si de atelier bunicii, care era croitoreasa, cu capul pe masina de cusut, cu urechea dreapta spre aparatul mare de radio, in care credeam ca traiesc oameni minusculi, cat un degetel, care canta si vorbesc. Luni seara, pe la 7 (ora si ziua puteau fi cu totul altele, dar eu le tin minte anume asa), cand bunicii erau in gradina cu treaba, Radio Romania difuza Teatrul Radiofonic. Tin minte si acum sunetele, cuvintele misterioase, atmosfera incarcata de dramatism a serilor cu spectacole. Uneori ascultam cu capul in maini, privind pierduta prin geam, absorbita de o lume pe care n-o cunosteam si nici n-o intelegeam bine. Voci joase de barbati, strigate de femei disperate, sunete de impuscaturi, declaratii de iubire, toate au ramas in capul meu, nedescifrate, razletite, dar atat de intime, de parca ar fi fost un vis pe care l-am visat doar eu. Aceste imagini mi-au ramas in memorie, undeva foarte adanc si sigur, pe cand altele, poate mai importante ca eveniment, au pierit. Teatrul Radiofonic de luni, la 7 seara, este unul din miturile fondatoare a personalitatii mele, la care ma intorc de cate ori ma intreb de unde vin si unde am ajuns.

Si cum in viata totul e magie, saptamana aceasta, mergand la Radio Chisinau la o intalnire cu redactorul-sef, care tinea sa multumeasca bloggerii care au contribuit in aceasta luna cu cate un text radiofonic, inmanandu-ne fiecaruia cate un mic semn de atentie, in forma unui CD cu cate un spectacol din Colectia de Aur a Teatrului Radiofonic de la Radio Romania, eu, de bucurie si emotie, mi-am impartasit amintirile legate de aceste spectacole. Domnul Dascaliuc, redactorul-sef, m-am prins in flagrant delict si mi-a spus sa nu plec pana nu fac public acest testimonial pentru editia de vineri, 1 noiembrie, ziua in care Radio Romania implineste 85 de ani.

Astfel azi, aproape de ora 11, peste 28 de ani de la originea acestei amintiri, mi-am auzit vocea la Radio Chisinau, povestind despre una dintre cele mai pretioase aminintiri a copilariei mele, aceasta preconizandu-se sa fie difuzata si la radio Romania Actualitati, pe parcursul zilei.

As vrea sa pot reda aici, in cuvinte putine si exacte, emotia pe care am trait-o. Sa-ti auzi vocea venind de acolo, de unde cadva credeai ca traiau oameni cat un degetel, care canta si vorbesc, este de nedescris. Ma revad in aceeasi camera, cu capul pe masina de cusut a bunicii, cu toate certitudinile vietii de copil la indemana, stiind ca bunica si bunicul acusica vor reveni in casa, ca ei vor fi vesnici, ca eu sunt vesnica, ca totul e exact asa cum trebuie sa fie, deoarece nu e altfel.

Cine ar fi spus atunci…

Aceasta mica contributie rediofonica, le-o dedic bunicilor mei, Teodora si Petru. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.