Natalia Morari – de la agent dublu la gastarbeiter

„La școală era olimpică la fizică, dar s-a dus la sociologie, a supărat decanii facultăţii de la Moscova, pentru că era „prea activă”. A fost dublu agent ai CIA și FSB, și acum s-a retras să facă un local nou în Chișinău”. Tocmai ţi-am prezentat biografia comprimată a Nataliei Morari, din perspectiva bârfelor de prin târg (bine, asta cu olimpică la fizică e adevărat). La drept vorbind, am avut un prânz foarte motivaţional, în acea zi, cu Natalia. De mult nu am mai văzut atâta dorinţă, speranţă, nerăbdare și vise toate la un loc, toate pentru o afacere de suflet (chiar dacă sună oximoronic, pentru unii din voi) „tot ceea ce faci cu suflet, iese cu suflet”.

De unde până unde te-ai făcut restauratoare?

Of, dar nu sunt, am prima lecţie din clasa întâi abia. De jumătate de an nu mă mai despart de acest vis. E unica și cea mai mare sursă a mea de inspiraţie pentru moment,  în niciun caz o nouă profesie. Vreau să creez o platformă unde concentraţia de oameni creativi și talentaţi să depășească orice normă legală din Republica Moldova. În astfel de locuri se nasc lucruri mari. Locuri în care cândva prin Paris sau Berlin se aduna intelectualitatea și năștea măreţii, acum se adună lumea creativă și face alte noi lucruri frumoase. Localuri bune avem cât încape să le numeri pe degetele unei mâni. Visez ca și în orașul meu într-o seară de vineri lumea să facă bar hopping. Să creăm o hartă de localuri bune pentru oameni buni.

Mare forfotă cu localul Nataliei Morari, potolește spiritele, despre ce e vorba?

Cam vreo 3 ani în urmă, împreună cu prietena/partenera mea Svetlana ne-am fixat un target – până la 30 de ani ai noștri să avem propria afacere, ăsta este pragul nostru psihologic. Ne-am așezat să punem totul pe hârtie în toamna lui 2012 . Umblam buimace prin Chișinău căutând casa perfectă. În ianuarie am văzut casa. În februarie am bătut palma cu proprietarul. În martie am început lucrările de reparaţie. Și eu credeam că prin iulie o să beau cafea pe noua noastră terasă. Sper totuși să fie noiembrie, anul acesta, luna în care ne vom alege cu propriul local, afacere deci (râde).

Să înţeleg că această casă vorbește de la sine?

Casa care va găzdui localul nostru ne-a primit cu o fasadă răblăgită și un interior intim, cu sobe, și o atmosferă foarte primitoare. A fost dragoste la prima vedere.

Ideea localului care e?

Mergem pe conceptul de cafenea-restaurant. O să avem un meniu mic, dar gustos, pregătit de un bucătar talentat. O să fie antiglamour, simplu, pentru oameni care fac anturajul ei înșiși. O cafenea de atmosferă. Promitem să aducem și muzică jazz, blues, nu vom încerca să facem concerte rock, asta sigur, localul nu predispune după spaţiu, plus mai sunt și vecini pe care nu vrem să-i șocăm din prima, poate pe parcurs. Nu-ţi mai dau detalii. Dar va fi un local care implică publicul: dacă vrei, poţi fi chelner pentru două ore, poţi face playlistul sau meniul, poţi participa oricum îţi dorești.

Cum se împart la voi în echipă responsabilităţile?

Partenera mea Svetlana, mai degrabă o bună prietenă a mea (din 29 de ani ai mei pe ea o cunosc de 28 și 2 luni, pentru că atunci când noi aveam 10 luni abia, am fost date la aceeași creșă), este un manager foarte bun, eu sunt cu inspiratul și adusul oamenilor la clacă, ea vine din business și ea știe că timpul costă, și ea e cea care taie din speranţele mele „maxim 3 lei, Natalia!”.

Citisem undeva că prima ta investigaţie a fost despre piaţa ilegală a gastarbeiterilor din Moscova, uite acum ne aflăm în noul local activ muncit de gastarbeiterilor „pubilci “ (mai mult sau mai puţin) locali.

Asta se explică foarte ușor, fiind studentă la Moscova, mergeam destul de des  pe ruta Moscova-Chișinău-Moscova, și pentru că nu aveam bani de bilet în clasa I la vagon de dormit, călătoream în vagon cușetă, unde mergeau toţi gastarbeiterii noștri. Am auzit atâtea istorii că îmi ajungea nu numai pentru investigaţia mea jurnalistică, dar și drept inspiraţie pentru afacerea proprie, eventual.

Cum ai adunat lumea asta la muncă?

„Natalia a anunţat un soi de clacă pentru noul local, si impactul a fost peste asteptari. Au venit oameni care nu au treabă cu procesul de construcţie sau reparaţie. În final, a fost un minievent cu muncă și socializare, cafea și vopsea.”

Am invitat mult mai puţini, am rămas surprinsă să văd atâta lume. Ba mai grav e că de pe facebook lumea a  aflat că a fost clacă și s-au supărat unii că nu i-am chemat. Dar mai fac eu o clacă și îi adun și pe ceilalţi.  Mă bucur că am parte de prieteni care să vină să lipească gratis tapetele, sau de prieteni care sunt gata să facă mobilă în avans. Oameni care sunt gata să sară în ajutor când văd o iniţiativă bună. Și paralel – o concentraţie debilă de oameni care …of, cum să zic să fiu corectă?! Oameni care nu au idee ce însemnă asta iniţiativă privată și de ce-mi arde de asta acum. Am avut marea „fericire” să avem de a face cu inspecţia sanitară, primăria, Moldova Gaz, Apă Canal, ministerul Culturii, muuuulte alte instituţii. Unele au lucrat repede și eficient, altele ne-au tot ţinut la cozi. Atâtea chestii noi am aflat de când mă ocup de cafenea, de exemplu: ca să poţi instala în sala localului niște scaune aduse din Belarus ai nevoie de o sumedenie de certificate, că e scaun scaunul și e lemn lemnul. Am ajuns să înţeleg pe propria piele că în ţara aceasta totul funcţionează împotriva ta. Să nu dea Domnul să îţi reușească ceva. Mă bucur că trăiesc această școală – dacă până acum ascultam naivă rapoartele miniștrilor despre reformă (speranţa totuși moare ultima), acum știu că schimbarea ţine de noi toţi. Nedorinţa și indiferenţa ne omoară.

Zicea gura târgului că ești agent dublu (CIA și/sau FSB): noul local este doar un paravan?

Sunt multe agenţii secrete din care fac parte și mă mândresc cu asta, plus la toate mai am și un local prin pile (râde). Am deja imunitate la toate etichetele. Prostiile astea de fiecare dată dor, dar am învăţat să trec peste. Slavă Domnului că am ajuns să pun preţ pe părerea  celor câţiva oameni la care ţin cu adevărat și care chiar contează. Coco Chanel spunea ”Scuip pe ceea ce gândiţi dvs despre mine. Eu nu mă gândesc chiar deloc la dvs”; nu am bază să o spun cu atâta aroganţă cum a zis-o ea, dar subscriu la aceste cuvinte. Mereu vor fi oameni pe care nu o să pot să-i împac, fie pentru că am accent, fie pentru că sunt o „rusoaică borâtă”, ce să mai vorbim! motive serioase și întemeiate. Chestia asta mi se trage de când eram studentă și lipeam stikere ”Свoбоду Хoдарковскому” – atunci eram mâna Washingtonului, nu știu am regresat sau progresat – acum sunt mâna Moscovei.

Localul ăsta este o formă de pensionare, de la viaţa ta de revoluţionară?

Tu știi foarte bine cum se creează imaginile pe la noi și cum se fac miturile, aproape indistructibile. Nu mă identific deloc cu acestă imagine. Nu sunt deloc omul care ar sări în foc pentru niște valori false sau vagi. Localul nu e pensionare. E necesitatea de a avea un plan de rezervă. Ţine de cum se face jurnalism în Moldova. Să faci jurnalism politic în Moldova este foarte greu, cu cât mai aproape de campanie cu atât mai tare se complică situaţia de pe aici. Am nevoia să știu că am unde să plec dacă plec. Am plecat deja de două ori în neunde, a fost greu și nu vreau să repet experienţa. Eu trebuie să câștig bani, sunt obișnuită cu un oarecare confort deja, bine că m-am învăţat să fac economii. Lucrez de când eram studentă și asta vreau să continui să fac. Plus că mai sunt și oameni apropiaţi pe care îi susţin, inclusiv financiar. Eu trebuie să câștig bani. Sunt un control freak. Poate pentru că am avut o copilărie grea, și știu cum e asta să mănânci o lună numai fasole. Cafeneaua mi se pare un plan de rezervă ideal.

Vorbind de pensionare, să știi că mi se întâmplă ceva straniu, în weekend am mers în Istanbul, de unde, ca să vezi, nu mi-am cumpărat nicio rochie, am mers intenţionat la un târg să iau feţe de masă pentru local, eu mă transform în ceva ce nu sunt eu.

Date statistice?

- 60 de rulouri de tapete

- 9 cutii de vopsea

- 106  scaune

Câte?!

Stai așa, noi le-am luat când speram că vom reuși să deschidem terasa. Așa că dacă cineva vrea scaune, sunaţi-mă, eu m-am răzgândit, la anul o să vreau altele pe terasă. Le vând, ieftin! Și mai am un anunţ important de făcut: se vând două canapele din fier forjat, 2500 lei bucata, foarte ieftin – 5000 de lei două canapele,  bune de tot!

Apropo, plasticul se vinde mai bine decât lemnul, așadar, localurile din plastic și neon sau cu plastic, numește asta cum vrei, au un număr mai mare de clienţi. Pentru că suntem provinciali și e greu când vii dintr-o epocă când erau două modele de papuci și două tipuri de croială de rochie pentru o ţară întreagă. Vrem să ieșim în evidenţă, prin kitschuri și  lucruri tipice.

Reiterez anunţul cu canapele și scaunele – aviz amatorilor – sunt atipice!

text » Anastasia Taburceanu

foto » Alexandr Stratan

vestimentaţie» Küpper’s Store

str-la Teatrului 6,

tel.: (+373 22) 792 22 266

makeup» Rodica Cheptine

 salon» DIVA

str.: Petru Movilă 23/3

tel.: (+373 22) 23 75 99

• Share this on Facebook
• Tweet This!
• Share this on del.icio.us
• Add this to Google Bookmarks
• Email this to a friend?