„Blea”, a zis o dată unul dintre pilonii neamului nostru fără nume, fără limbă și fără istorie. Uite atunci s-a născut libertatea de exprimare moldovenească. Libertatea de exprimare la moldoveni e un fel de balaur cu trei capete: un cap vorbește româna (năapărat cu acceănt dă Bucurăști), alt cap îi dă cu rusa (limitându-se la „blea”-ul primordial și încă câteva înjurături din lexiconul lui Ivan Turbincă, Vasia Stati și alte personaje literare), iar al treilea cap îi dă cu moldoveneasca (un fel de salată lingvistică din mai multe ingrediente ciudate). E clar că cele trei capete nu se înţeleg deloc, ba mai mult, se tot mușcă de urechi și suflă cu napalm unul în căpăţâna altuia pentru a decide a cui limbă e mai frumoasă și merită să fie tipărită în Constituţie.