Paradoxuri moldo-universale



Se spune că în a doua jumătate a secolului trecut, pentru a obține recolte mai mari pe aceeași suprafață de teren, guvernul Chinei, bazându-se pe ideile unor specialiști sovietici în frunte cu Trofim Lâsenko, a impus o serie de noi metode agricole. Potrivit teoriei lui Lâsenko, plantele din aceeași specie nu concurează între ele pentru resursele solului, prin urmare ar putea fi semănate cât mai des.
Zis și făcut.
Pentru că Lâsenko le-a oferit cheia succesului garantat, chinezii au mărit substanțial densitatea plantelor, această schimbare fiind urmată însă, la foarte scurt timp, de marea foamete din China din anii 1958 – 1961.
La noi, la moldoveni, zicala-teorie „Desul umple fesul, rarul umple carul” s-a dovedit a fi mult mai eficientă decât teoria lui Lâsenko bazată pe studii științifice și observații îndelungate. Nu-i așa? „Cât mai rar, cât mai rar”, ne-au învățat părinții. De la independență încoace, concetățenii noștri, toți cu sânge de agricultor prin vene, fără să uite de povața înaintașilor, continuă să semene rar plantele. De fapt, foarte rar. Atât de rar, încât au rămas terenurile pârloagă.
De când țăranul nostru a devenit proprietar de pământuri, hambarele i s-au golit, butoaiele i s-au dogit… Mulți își aduc aminte cu nostalgie de colhozurile de altădată, deoarece aveau de unde fura sau, să-i spun așa, mai creștinește, ca să nu cadă sub incidența păcatului biblic, aveau de unde lua pe ascuns. Țin bine minte cum nenumărați colhoznici se duceau dimineața la câmp cu mâinile în șolduri, iar seara, în șir indian, reveneau acasă cu câte un sac plin ochi pe umăr. Am auzit zvonuri că unora dintre ei li se rupseseră spinările în mai multe locuri, dar așa cum erau ei, îndoiți și scorojiți, continuau să fure.
În deal la Korolenco sau prin alte morgi din țară, medicii îi recunosc de la o poștă pe răposații care au furat de la colhoz. Cică spatele lor sunt îndoite ori spre stânga, ori spre dreapta. Se spune că la sudul Moldovei ar fi un medic atât de profesionist încât, dacă aruncă o privire mai atentă asupra spinării răposatului, servindu-se bineînțeles de lupă, îți poate spune cu o precizie incredibilă, nu numai câți saci a furat bietul om în timpul vieții, ci și cu ce erau plini aceștia.
Un tip din satul meu s-a spălat numai de două ori în viața sa. Când s-a născut și când a murit. De fiecare dată, după cum era și normal, l-au spălat alții. În timpul dintre cele două scăldători, acesta s-a ținut doar de furat. Atât de absorbit era de „munca” sa, încât nici să se tundă nu avea timp. Într-o primăvară, cu soare călduț, l-am întâlnit pe drum. Era foarte grăbit. Cică se ducea pe câmp (cu mâinile în șolduri). Stând de vorbă cu el, observ dintr-odată, printre firele-i încâlcite și unsuroase de păr din cap, niște frunzulițe verzi. Încremenisem. „Incredibil! Așa ceva nu se poate”, îmi spuse-i eu. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Sunt sigur că nici nu voi mai vedea. Să-ți crească în cap fire de grâu și de porumb, este prea de tot. Și era abia primăvară devreme. Până în luna mai cine știe încă câte soiuri de plante aveau să răsară pe capul lui?!
În popor asta s-ar numi, cred eu, culmea agriculturii.
To be continued…Subscribe to Blogul unui romancier basarabean

Sursa
2013-10-28 06:37:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:42:42METAMORFOZE ȘI (NE)LINIȘTI —» Leo Butnaru
19:07:21Primarul de Burlacu e din nou agresiv —» Curaj.TV | Media alternativă
17:01:45„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie 💫 —» Sandu GRECU
05:36:29BACOVIA LICEAN... —» Leo Butnaru
14:27:38Moldoveanul care l-a bătut pe Figo. Secu-unicul: 29 de meciuri căpitan al URSS la fotbal. L-a vrut Bayern Munchen 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
12:47:29SCRIITORI - VICTIME ALE GULAGULUI —» Leo Butnaru
04:44:42DESPRE ȘAH ȘI NU NUMAI —» Leo Butnaru
18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:01:51Un simplu Mulțumim, GEOTERMAL 🙏 —» Sandu GRECU
14:35:22„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” —» BPR Ungheni's Blog
05:37:05RELAȚIA TA CU ALTER EGO —» Leo Butnaru
05:36:33RECITIND, REGÂNDIND ECLEZIASTUL —» Leo Butnaru
13:24:12Pocăința lui Ion Șoltoianu. O viață ca un scenariu de film. Despre pușcărie, politică și sport. Atenție, Rizea! 💥🔥🔝 —» Sandu GRECU
10:46:57Moldova, pe turnul emblematic al Vienei —» Fine Wine
10:24:00Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori ☘️ —» Sandu GRECU
17:03:37PLUS LA PRECEDENTELE 11 —» Leo Butnaru
12:54:55PRINTRE LAUREAȚI —» Leo Butnaru
07:22:51Grand Gold pentru The Governor Saperavi Forte —» Fine Wine
13:52:30Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere” ✨ —» Sandu GRECU
11:43:14Ambasada Chinei nu are loc de Falun Dafa?! —» Curaj.TV | Media alternativă
10:35:26Equinox lansează două vinuri noi —» Fine Wine
15:33:45Cine a trăit aici înainte de daci? Ce dezvăluie ADN-ul —» Curaj.TV | Media alternativă
12:39:32Mă simt un mesager al culturii moldovenești… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:16:54Federația Moldovenească de Fotbal a creat Fondul destinat susținerii Centrelor de Pregătire a Copiilor și Juniorilor din Republica Moldova 💲 —» Sandu GRECU