Paradoxuri moldo-universale
Se spune că în a doua jumătate a secolului trecut, pentru a obține recolte mai mari pe aceeași suprafață de teren, guvernul Chinei, bazându-se pe ideile unor specialiști sovietici în frunte cu Trofim Lâsenko, a impus o serie de noi metode agricole. Potrivit teoriei lui Lâsenko, plantele din aceeași specie nu concurează între ele pentru resursele solului, prin urmare ar putea fi semănate cât mai des.
Zis și făcut.
Pentru că Lâsenko le-a oferit cheia succesului garantat, chinezii au mărit substanțial densitatea plantelor, această schimbare fiind urmată însă, la foarte scurt timp, de marea foamete din China din anii 1958 – 1961.
La noi, la moldoveni, zicala-teorie „Desul umple fesul, rarul umple carul” s-a dovedit a fi mult mai eficientă decât teoria lui Lâsenko bazată pe studii științifice și observații îndelungate. Nu-i așa? „Cât mai rar, cât mai rar”, ne-au învățat părinții. De la independență încoace, concetățenii noștri, toți cu sânge de agricultor prin vene, fără să uite de povața înaintașilor, continuă să semene rar plantele. De fapt, foarte rar. Atât de rar, încât au rămas terenurile pârloagă.
De când țăranul nostru a devenit proprietar de pământuri, hambarele i s-au golit, butoaiele i s-au dogit… Mulți își aduc aminte cu nostalgie de colhozurile de altădată, deoarece aveau de unde fura sau, să-i spun așa, mai creștinește, ca să nu cadă sub incidența păcatului biblic, aveau de unde lua pe ascuns. Țin bine minte cum nenumărați colhoznici se duceau dimineața la câmp cu mâinile în șolduri, iar seara, în șir indian, reveneau acasă cu câte un sac plin ochi pe umăr. Am auzit zvonuri că unora dintre ei li se rupseseră spinările în mai multe locuri, dar așa cum erau ei, îndoiți și scorojiți, continuau să fure.
În deal la Korolenco sau prin alte morgi din țară, medicii îi recunosc de la o poștă pe răposații care au furat de la colhoz. Cică spatele lor sunt îndoite ori spre stânga, ori spre dreapta. Se spune că la sudul Moldovei ar fi un medic atât de profesionist încât, dacă aruncă o privire mai atentă asupra spinării răposatului, servindu-se bineînțeles de lupă, îți poate spune cu o precizie incredibilă, nu numai câți saci a furat bietul om în timpul vieții, ci și cu ce erau plini aceștia.
Un tip din satul meu s-a spălat numai de două ori în viața sa. Când s-a născut și când a murit. De fiecare dată, după cum era și normal, l-au spălat alții. În timpul dintre cele două scăldători, acesta s-a ținut doar de furat. Atât de absorbit era de „munca” sa, încât nici să se tundă nu avea timp. Într-o primăvară, cu soare călduț, l-am întâlnit pe drum. Era foarte grăbit. Cică se ducea pe câmp (cu mâinile în șolduri). Stând de vorbă cu el, observ dintr-odată, printre firele-i încâlcite și unsuroase de păr din cap, niște frunzulițe verzi. Încremenisem. „Incredibil! Așa ceva nu se poate”, îmi spuse-i eu. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Sunt sigur că nici nu voi mai vedea. Să-ți crească în cap fire de grâu și de porumb, este prea de tot. Și era abia primăvară devreme. Până în luna mai cine știe încă câte soiuri de plante aveau să răsară pe capul lui?!
În popor asta s-ar numi, cred eu, culmea agriculturii.
To be continued…Subscribe to Blogul unui romancier basarabean
Sursa
2013-10-28 06:37:00