Sinteza ședinței Parlamentului din 24 octombrie 2013

30 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru elaborare de politici, pentru participare în Programele UE și consolidare instituțională

Republica Moldova urmează să beneficieze de un suport financiar în valoare de 30 milioane euro din partea partenerilor săi de dezvoltare în cadrul Programului Cadru de suport al acordurilor curente și viitoare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană . Documentul a fost semnat la Bruxelles, la 14 iunie 2013, iar astăzi deputații au votat în ambele lecturi un proiect de lege privind ratificarea acestuia.

Scopul programului este oferirea suportului în elaborarea și revizuirea politicilor naționale, legislației primare și secundare în domeniul reformei administrației publice, justiției și afaceri interne, creării Zonei Economice de  Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Prezentul Acord implică și angajamente financiare din partea Republicii Moldova. Astfel, în cazul proiectelor de investiție în infrastructura instituțională, țara noastră va trebui să asigure 20% din contribuție.

Opoziția comunistă s-a pronunțat împotriva acestui document, declarînd că banii europeni vor fi cheltuiți pentru plata serviciilor experților europeni și de ei nu va beneficia ,ca atare, Republica Moldova.

„Avem o practică de cîțiva ani să plătim din bani publici consilieri de nivel înalt din Uniunea Europeană, care consolidează individual miniștri și pe Prim-ministru. Avem vreun rezultat concret în acest sens? Care sînt rezultatele acestor consilieri? Plătim bani foarte mulți pentru serviciile lor, dar nu ni se spune nimic despre experiența bună a acestor  experți.”, a declarat Oxana Domentii, deputat PCRM.

În replică, viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, care a prezentat respectivul proiect legislativ în Plenul Parlamentului, a declarat că potrivit prevederilor Acordului,  Republica Moldova are dreptul să angajeze și experți locali.

„Munca unor consilieri nu poate fi cuantificată pentru a da un răspuns, ce să vă mulțumească. Dacă vom ajunge la concluzia că acești consilieri nu ne sînt necesari, nu sîntem obligați să-i angajăm. Înainte de a invita un expert din străinătate, se solicită opinia instituției , ce urmează a fi consiliată…În Acord este prevăzută nu doar  posibilitatea angajării experților din șările UE, dar și din țările beneficiare, adică din Republica Moldova”, a conchis Eșanu.

 

Facilități, privilegii și imunități persoanelor implicate în contracararea crimei organizate

În ultimul deceniu numărul grupărilor și organizațiilor internaționale criminale își diversifică modalitățile de acționare ilegală. Crima organizată va rămîne o preocupare prioritară a societății europene și în viitor, Astfel, crearea  Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii a fost un pas important în procesul de contracarare a acestui flagel. Declarațiile au fost făcute de către viceministrul de Interne, S.Diaconu , în timp ce prezenta proiiectul de lege cu privire la ratificarea Protocolului privind privilegiile și imunitățile Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, ce a fost adoptat la București la 24 noiembrie, 2010 și semnat de Republica Moldova la 15 februarie 2013.

Protocolul dat are scopul de a facilita activitatea centrului și a funcționarilor acestuia, oferind o serie de privilegii și imunități (scutiri de taxe și impozite, facilități vamale, imunitate de jurisdicție).

Documentul a fost votat astăzi în ambele lecturi.

 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor are un nou statut juridic

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor nu va mai activa în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ci în subordinea directă a Guvernului.

„Analiza primelor luni de activitate ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a scos la iveală unele deficiențe în funcționarea mecanismului de coordonare și luare a deciziilor în procesul de exercitare de către acestea a atribuțiilor funcționale. Una dintre cauzele constate a fost lipsa unei  autonomi reale a instituției”, se spune în nota informativă la proiectul respectiv de lege.

Inițiativa legislativă a Guvernului prevede modificarea a cinci legi, în care sînt specificate competențele Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, și unde era prevăzut că agenția respectivă era în subordinea Ministerului Agriculturii și a articolelor prin care se reglementa competența ministrului de a adopta anumite acte.

 

Certificate de naștere de tip nou:  La împlinirea vîrstei de 16 ani tinerii vor avea dreptul să-și identifice naționalitatea

Certificatele de naștere nu vor mai conține rubrica „apartenența etnică”  sau naționalitatea părinților copilului, iar naționalitatea sau apartenența etnică a copilului se va înscrie la cerere acestuia, în baza declarațeiei pe propria răspundere, după împlinirea vîrstei de 16 ani.   Prevedererile se conțin în proiectul de lege privind modificarea Legii privind actele de stare civilă, ce a fost dezbătut astăzi în prima lectură în Plenul Parlamentului.

„Certificatul de naștere are menirea să probeze naștererea unei persoane de către persoane concrete și să furnizeze date aferente faptului juridic al nașterii și înregistrăriii destat.  Astfel, prezența informației privind apartenența la o națiune sau grup  etnic a părinților în actul de naștere al copilului nu-și găsește justificarea”, se spune în nota informativă la prezentul proiect legislativ.

Pentru realizare prevederilor Legii va fi nevoie de circa 4500 mii formulare  de certificate de tip nou.

 

Fără dublă impozitare la importul autovehicolelor mixte (destinate transportului de mărfuri și de pasageri)

Dubla impozitare care se opera pînă acum la importul mijloacelor de transport mixte se va elimina, odată cu intrarea în vigoare a unui proiect legislativ privind modificarea șli completarea Legii Codului Fiscal.

La ora actuală „la importul unui autovehicol mixt cota taxei se calcula prin însumarea cotei taxei corespunzătoare autovehicolului destinat transportului de pasageri și a cotei corespunzătoare celui destinat transportului de mărfuri, pornind de la categoria autovehicolului și caracteristicile tehnice, specificate în certificatul de înmatriculare”.

„Deoarece o unitate de transport mixtă, are de la uzina producătoare  un singur număr de fabricație a șasiului, a motorului, a caroseriei ea nu poate fi încadrată în două categorii diferite ale prevederilor din Codul Fiscal”, a subliniat unul dintre autorii inițiativei, deputatul  Anatolie Arhire.

Potrivit  noilor prevederi, taxa se va calcula  conform unei anexe la această lege, pornind de la categoria autovehicolului și caracteristicile tehnice ale acestuia, specifiacte în certificatul de înmatriculare.

Documentul urmează a fi înserat în Politica Bugetar-Fiscală pentru anul 2014 și dacă va fi votat în ambele lecturi va intra în vigoare din 1 ianuarie 2014.

 

Mai multă ordine și claritate în activitatea vamală – inițiativa legislativă a deputatului PD, Valeriu Gumă 

Deputatul PD, Valeriu Gumă a prezentat astăzi în Plenul Parlamentului un proiect legislativ ce prevede un șir de modificări în Legea cu privire la tariful vamal, Codul Contravențional și în Legea serviciului în organele vamale.

„Mulți agenți economici întîlnesc dificultăți la evaluarea mărfii în vamă. Mi-am propus ca să dăm dreptul agenților economici, ca în situațiile în care apar divirgențe în aprecierea valorii mărfii în vamă, să depună printr-o garanție bancară financiară diferența divergențelor costului mărfii, potrivit aprecierilor făcute de către colaboratorii vamali. Astfel,  agentul economic va primi posibilitatea să-și ridice marfa și  s-o comercializee, cu obligația ca în scurt timp să prezinte actele necesare pentru reconfirmarea valorii reale a mărfii.”, a explicat, Valeriu Guma.

Momentan,  norma legală spune că agentul economic poate solicita eliberarea mărfii în cazul apariției unor divirgențe, dar serviciul vamal nu este obligat să-i elibereze marfa.

Altă modificare propusă de deputatul PD ține de  creșterea sancțiunilor pentru cazurile de contrabandă.

„Propun să fie majorate amenzile pentru contrabandă. Totodată, propun ca în cazurile în care marfa de contrabandă nu poate fi confiscată, mărimea amenzilor să fie similare costului mărfii declarate de contrabandă.”, a menționat Guma.

Inițiativa legislativă prevede  și  modificări în Legea serviciului în organele vamale, ce ar exclude traficul de influență al colaboratorilor serviciului vamal. „Tot mai des ne întîlnim cu situațiile cînd colaboratorii vamali, fiind în relații de rudenie, afinitate sau afiliere cu fondatorii sau organele de conducere ale persoanelor juridice care dețin licență pentru activitatea de broker vamal, își exercită atribuțiile acționînd în interesul acestor persoane. Sînt niște firme create tot de vameși.”, a subliniat deputatul.

Astăzi proiectul deputatului PD, Valeriu Gumă a fost adoptat în prima lectură.

 

 

 

The post Sinteza ședinței Parlamentului din 24 octombrie 2013 appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-10-24 13:14:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:54:38Pentru copiii de la Tabăra de Vară a Alianței Franceze vara a început cu lecții —» BiblioCity
14:54:13La Tabără, la Bibliotecă vin copii talentați —» BiblioCity
14:53:49În vacanța mare? De unul singur? Oare cum ar fi? —» BiblioCity
14:53:27Orice întâlnire a copiilor cu scriitorii devine un eveniment memorabil —» BiblioCity
14:52:43Cartea cea de toate zilele. Adevărată lecție de educație patriotică și spirituală —» BiblioCity
14:52:19Copii și Cuvinte. O Vacanță Mare cu o Scriitoare Mare este o Poezie scrisă împreună —» BiblioCity
14:51:57CARTEA cu ochi de copii – cartea cu poezii. Drago Mir – DRAG LUMII NOASTRE, LUMII COPILAȘILOR —» BiblioCity
14:49:23GHICITORI PE PORTATIV. Scriitoarea Marcela Mardare și-a amintit de elevii săi de cândva —» BiblioCity
17:35:45IHTIANDRU —» Andrei LANGA. Blogul personal
11:16:32105 ani de la nașterea artistului plastic Gleb Sainciuc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:45:27EDITORIAL | Cazul „expertului” pedofil și noua mare provocare a lumii „moderne” —» Nicolae Federiuc
11:04:24DACĂ CITIȚI ÎN BULGARĂ, UN INTERVIU DIN REVISTA „FLACĂRA”, EDITATĂ DE UNIUNEA SCRIITORILOR DIN BULGARIA Leo Butnaru - Ognian Stamboliev —» Leo Butnaru
03:42:46PLOAIE —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:02:18EXTRAS DIN INTERVIU —» Leo Butnaru
03:01:20JURNALUL CA MEMORIE, 1992 —» Leo Butnaru
10:18:42Primul concediu în patru cu Ilinca și Matei (probabil ultimul în Creta) —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
16:32:16Marea strategie scurtcircuitată —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:32:49CARTEA cu ochi de copii – cartea cu poezii. Drago Mir – DRAG LUMII NOASTRE, LUMII COPILAȘILOR —» BiblioCity
04:10:45PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI / POEME —» Leo Butnaru
19:04:43PLOAIE —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:11:39Mărturii din GULAG filmate la Burlacu, Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
06:46:22Cercetașii ingenioși vara la Bibliotecă —» BiblioCity
06:25:46Amintiri despre foame și canibalism —» Curaj.TV | Media alternativă
03:30:24JURNALUL CA MEMORIE —» Leo Butnaru
15:07:39Trei reguli de știut când servim spumant! —» Fine Wine