Icoana Maicii Domnului „Pătimitoarea” din Ucraina în satul Recea

Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor creștinilor, dar în special a celor din satul Recea, deoarece biserica are hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

În data de 19 octombrie 2013, la ora 15:30 a avut loc întîmpinarea icoanei Maicii Domnului „Pătimitoarea” din Ucraina, (satul Otcenașovca) care avea peste 100 kg și săvîrșirea unui tedeum de sănătate.

Apoi, toți creștinii, împreună cu pr. Constantin și pr. Gheorghe, care a însoțit icoana, au mers pe jos pînă la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ducînd cu mare evlavie icoana.

IMG_2105

IMG_2106

IMG_2113

IMG_2126

IMG_2131

IMG_2136

 

La biserică s-au adunat mulți creștini pentru a se închina în fața chipului Maicii Domnului, dar și pentru a asculta slujba de seară- vecernia și utrenia. Biserica a fost deschisă toată noaptea și în continuu, pînă dimineața, a fost citită „Psaltirea” și Paraclisul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Dimineața, la ora 08:00, s-au citit rugăciunile de dimineață și a fost sărvîșită Sfînta Liturghie, după care s-a citit acatistul icoanei Maicii Domnului „Pătimitoarea” și petrecerea icoanei pînă la izvorul „Mihai Eminescu”.

 



Sursa
2013-10-21 19:50:36



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU