Vă place
Nu vă dați în vânt după Portnoy’s Complaint” (1969) - cunoaștem. Vă arătați excedați de limbajul obscen, voi, niște puriști; de tematică, așa ceva nu există, doar Ceilalți se masturbează. Umorul lui Roth vi se pare mai mult decât îndoielnic. Revolta împotriva "Înaltei seriozități". Evreul antisemit! Nu se glumește cu lucrurile astea, ele tratându-se după rețetă, la spitalele de specialitate. Câtă lipsă de bun gust, nu! Câtă frivolitate, nu! Ce lume bolnavă, nu?Ei bine, nu! Dacă romanul lui Roth vă pare indigerabil, nu vă amăgiți că n-ați fi și voi tot niște indigerabili, deopotrivă - cei care-l respingeți sau îl devorați cu poftă. Cuconet literar - dacă voi vă scobiți în nas doar între pereții băii, doar nu credeți că diferența dintre voi și cei care se scobesc așteptând verdele la semafor este foarte mare. Dacă familia onanistului rothian e disfuncțională, ce vă închipuiți, că sub maniile spilcuite, de porci educați, ale taților voștri sau sub răbdarea tăcută a mamelor voastre se ascunde o familie model?
Dar ce voiam eu să scriu astăzi nu se referă la obiceiurile voastre de lectori pudici, văduviți de umor. Voiam să scriu că, evident, romanul Complexul lui Portnoy este ceva ce numai romancierul Philip Roth ar fi putut fi scrie. Cine l-a aprofundat pe Roth, ca mine, știe la ce mă refer. Dar pot depune mărturie în sensul ăsta și puținii cititori care sunt înzestrați cu acea intuiție de a ghici un scriitor mare chiar din paginile unei nuvele nu în întregime reușite.
Sursa
2013-10-19 15:21:00