(Discuții interceptate de CNA. De acum 1 an si ceva…)
Eu—Plecati in SUA?Ea—-Nuuuuu. NE ZASLUJILA!))))))) Eu—Nici eu! Ea—Atunci e bine!)))) Eu—Mai bine nici ca exista! Ea—Regretele nu sunt chiar atat de mari!))) Citesc cu multa placere pamfletele Dvs! Si riiiiid! Eu—- Ar fi fost o rara, poate chiar unica posibilitate, de a-i invesnici pe membrii delegatiei noastre intr-un…pamflet. Pierderea oricum e a lor! Ea—-Nu sunt foarte sigura ca si-ar dori foarte mult o asemenea invesnicire, dar in rest – perfect de acord!))))) 30 august 2012 12:58 Eu—De aia nici nu m-au inrolat! Plang si scriu, plang si scriu… Si scriu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Za cito? Ea—-Za talant!)) Eu—Scuzati, gresit-ati adresa, eu sunt om pragmatic, nu ma ocup cu prostii… Ea—Doamne, si eu care credeam…))))))))))) Eu—-Crede si nu cerceta. Oricum e pe cont propriu. Da’ eu vorbesc serios, da’ Dvs radeti de mine. Chiar maine revin in PLDM! Altetea Sa, Timoti I, a cetit? Ea—Da sa stiti ca acest lucru afecteaza mai putin sentimentele (de cititoare cu acte in regula a creatiilor dvs) pe care le nutresc fata de domnia voastra. Nu stiu, e departe – pe alt continent acum. Eu—Dapu internetul in ziua de azi face minuni! Ea—Asa e, da n-am stire, vorba cronicarului!… 5 septembrie 2012 10:45 Eu—Adica e vinovat Ghena?Unul din personajele mele? Ea—Da!!! Si Ceburashka!!))))DAAAA! Dvs intrigati la maximum cu aluziile alea de o finete rarisima))) Da cine-i consilierul Nastase care o curteaza pe domnisoara cu nume de instrument muzical? Ca mi se desface capul de atatea zagadci!))))) Eu—Sunt, cel putin, 4 solutii:1. Intrebati instrumentul muzical. 2. Intrebati-o pe Anhela, colega ei. 3. Intrebati-l pe edilul schimbarii … 4. Verificati listele membrilor unui Consiliu de oras… Mult succes! 7 septembrie 2012 10:30 Eu—Buna! Inca n-au sosit “fiii si fiicele risipitoare?” Ea—Salut! Inca nu. Eu—Multam, de aia nu ploua demult… 7 septembrie 2012 15:55 Eu—Saru’ mana pentru …ciupeala! 16 octombrie 2012 11:36
Eu—–…Si uite-asa, nu ma ciupeste nimeni. Va trebui sa va dedic un pamflet. Pe maine!
Ea—Unul tare frumos, va rog! Precum e si protagonista!))))
Eu–Dogovorilisi.
17 octombrie 2012 11:54
Eu—OOOOOO, de cand n-ati mai dat pe la noi…La multi …si fericiti…Ani!
Ea—LA MULTI ANI !
Eu—CREDEAM CA SUNTETI MAI MULT DECAT SUPARATA.
Ea——Adica?
Eu–N-ATI MAI DAT NICI UN SEMN DE LA SERIALUL MEU DESPRE VLADUT SI ANHELA HONTA…
Ea—-)))))))))))))))))))))))))))))
Vai de mine! Si noi cu nevoile noastre!)) Nicio suparare!
Eu—Nici nu va inchipuiti cat de ferice sunt ca am mai clarificat o …dilema.
4 februarie 2013 12:54
——————————————————————-
P.S. De cînd a devenit vajnic șef în Guvern, prietena mea nici nu-mi scrie, nici nu-mi răspunde la telefon. Nici “nu mai nutrește vreun sentiment măcar pentru domnia mea”.
O fi spre bine sau spre rău?—n-am de unde să știu. Și întrebarea aceasta îmi șterpelește tot timpul.))))
De aia azi am luat de i-am incrustat un mesaj așa de dulce și misterios undeva.
“DRAGA DOAMNA X,
OARE, DE CE ATATA TACERE M-A VISCOLIT DINSPRE GUVERN?
OMITETI, VA ROG, VIRGULA DE LA INCEPUTUL PROPOZITIEI ANTERIOARE.
VIRGULA, DACA NU STIATI, SUNT CHIAR EU”.
… Da, da, eu, cel carele mă plimbam cu ea, ținînd-o strîns de talie, prin Parcul celor 101 trandafiri de-ai lui Gabar.
Mă plimbam mai mult serile, atunci cînd soțul ei era plecat la partid sau în diminețile, cînd domnul X era hiperactiv în Parlament.
Scria poezii, scriam poezii, ni le citeam și ni le dedicam, fericiți ca niște îndrăgostiți luLeancă unul de celălalt. Cu toate acestea, nu mă lăsa decît să-i sărut mîinile. Dădeam să-i ating crinul gurii și ea imediat îmi spunea: “Te rog, ai răbdare, încă nu e timpul, strașnic mă tem de urmări”.
Trăgeam un picuț cu ochiul stîng spre sînul ei drept și ea îmi șoptea la urechea dinspre partid: ” Încă mă tem de urmări, dragul meu.”
Soțul ei era om politic recunoscut pe Bîc. Și pe Dîmbovița. Și nu știa că doamna lui mă iubea, dar și eu o iubeam fără teamă de niște…urmări.
Pe care le simt din plin acum, cînd ea m-a uitat ca pe-o frunză căzută-n cărare.
Și nu-mi mai rămîne nimic altceva de făcut decît să mă plimb cu Tăcerea ei, ținînd-o strîns de talie, prin Parcul celor 101 trandafiri de-ai lui Gabar.
Și să mă-ngrop între cărți.
Ca s-o Neuit.
