Vitamina C (acidul ascorbic)
Această vitamină are o importanţă vitală pentru organism. Ea intervine în procesele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic agent reducător din ţesuturi. Intervine în metabolismul proteinelor. Participă la metabolismul glucidelor(bolnavii carenţaţi în vitamina C au tendinţa spre hiperglicemie), al lipidelor, frânează sinteza colesterolului, reduce nivelul acestuia în sânge, combate ateroscleroza. Este indispensabilă proceselor de creştere. Insuficienţa sa se repercutează negativ asupra sintezei colagenului(proteina de bază necesară formării ţesutului din piele, ligamente, tendoane, oase şi dinţi).vitamina C are acţiune antitoxică şi antiinfecţioasă. În tratamentul de protecţie faţă de diferite boli nu trebuie să se depăşească 200mg vitamină C pe zi.
Vitamina C este un puternic antioxidant natural. Ca şi vitamina E, previne formarea carcinogenilor prin reacţiile de peroxigenilor. Vitamina C este recomandată ca factor profilactic pentru cei care lucrează în condiţii de toxicitate. Ea asigură o bună protecţie faţă de radiaţiile ionizante şi ultraviolete.
Vitamina C are un rol protector în bolile cardiovasculare. Reacţiile inflamatorii sânt accentuate de insuficienţa vitaminei C. Această vitamină are şi efect antialergic.
Există interacţiuni între vitamina C, unde elementele minerale, alte vitamine, hormoni, enzime, etc. Vitamina C facilitează absorbţia fierului(are, deci, efect antianemic), şi fixarea calciului în ţesutul osos. Magneziul ajută la utilizarea vitaminei C de către organism. Cuprul şi alte metale grele contribuie la inactivarea vitaminei C. Vitamina A şi C îţi stimulează reciproc activitatea.
Vitamina C influenţează favorabil acţiunea vitaminei B. Vitamina P potenţează acţiunea vitaminei C. Vitaminele E şi C se protejează reciproc faţă de acţiunea oxidanţilor. O combinare optimă a vitaminelor C şi E poate mări capacitatea de detoxifierea a ficatului.
Hipovitaminoza C apare, de regulă, spre sfârşitul iernii, când alimentaţia este bogată în produse animale, derivate cerealiere, zaharuri, etc., dar săracă în fructe şi legume proaspete. Ea se mai constată după bolile febrile şi tulburările digestive. Se manifestă prin oboseală, scăderea capacităţii de efort, a rezistenţei la îmbolnăvirii virotice şi microbiene, sângerarea gingiilor, etc.
Carenţa vitaminică C se întâlneşte la sugarii şi copiii mici hrăniţi unilateral cu lapte şi făinoase, fără introducerea la timp a sucurilor de fructe şi de legume, a merelor rase, a supelor şi piureului. Ea produce întârzieri în creştere, prin încetinirea formării ţesutului osos şi a dinţilor, lipsa poftei de mâncare, rezistenţă scăzută la infecţii, etc. Semnele de insuficienţă dispar printr-un aport alimentar de vitamină C corespunzător, dar reapar repede dacă aportul se micşorează din nou.
Scorbutul este o policarenţă în care dominantă este avitominoza C. În condiţiile actuale de viaţă, este rar întâlnită. O alimentaţie cu suficientă vitamină C previne şi vindecă scorbutul.
Fumătorii şi diabeticii prezintă frecvent o subcarenţă în vitamina C.
Utilizarea aspirinei timp îndelungat provoacă o excreţie sporită a vitaminei C prin urină, care poate solda cu o carenţă a acestei vitamine în organism. Insuficienţa de vitamină C mai poate fi produsă de alcoolul în exces, de anticonvulsivante, tetracicline, anticoncepţionale orale, etc. Specialiştii consideră că nu se poate produce hipervitaminoză C, deoarece excesul se elimină prin urină.
Necesarul de vitamină C pentru un adult este de 75-90mg/zi, fiind mai mare la femeile gravide sau care alăptează.
Vitamina C este uşor distrusă prin fierbere. Se degradează în prezenţa oxigenului şi a substanţelor alcaline. În fructele congelate, vitamina C se menţine cu atât mai bine, cu cât temperatura de congelare este mai scăzută(-200C). La o fierbere timp de 15 minute, vitamina C din fructe se distruge în proporţie de circa 25%, iar în 90 minute de 75%. Adăugarea de sare de bucătărie în apa din vasul în care se fierb legumele şi fructele micşorează procentul de distrugere a vitaminei C.
În produsele conservate cu zahăr(dulceaţă, gem, sirop, etc.), care au vâscozitate ridicată, vitamina C se păstrează mai bine deoarece difuzia oxigenului se face mai lent. Dintre zaharuri, acţiunea maximă de stabilizare o are levuloza(fructoza), maltoza, zaharoza şi glucoza. Amidonul asigură o bună păstrare a vitaminei C.
Dintre fructe, cele mai bogate în vitamină C sânt: cătină albă, măceşe, coacăze negre, scoruşe, căpşune, lămâie, portocalele, dudele, agrişele, etc. Fructele citrice, datorită conţinutului ridicat în acid citric, păstrează vitamina C în cantitate mare pe o perioadă lungă.
Coaja(pieliţa) şi stratul periferic al pulpei fructelor conţin mai mult acid ascorbic(vitamină C) decât porţiunea centrală. De regulă, fructele mici şi intens colorate sânt mai bogate în acid ascorbic, deoarece suprafaţa lor este mai mare, în raport cu greutatea. Este cunoscut că antocianii(pigmenţii roşii din pieliţa fructelor), care au rol protector asupra vitaminei C, se formează numai în prezenţa luminii. De aceea, cu cât fructele au mai multă lumină în cursul dezvoltării lor, cu atât sânt mai bogate în acid ascorbic. Fructele recoltate din expusă la soare a aceluiaşi pom conţin de 11/2-2 ori mai mult acid ascorbic decât cele culese din partea umbrită a coroanei. Pierderea de vitamină C sânt de 15-80% în condiţiile de depozitare.
Vitamina C este un puternic antioxidant natural. Ca şi vitamina E, previne formarea carcinogenilor prin reacţiile de peroxigenilor. Vitamina C este recomandată ca factor profilactic pentru cei care lucrează în condiţii de toxicitate. Ea asigură o bună protecţie faţă de radiaţiile ionizante şi ultraviolete.
Vitamina C are un rol protector în bolile cardiovasculare. Reacţiile inflamatorii sânt accentuate de insuficienţa vitaminei C. Această vitamină are şi efect antialergic.
Există interacţiuni între vitamina C, unde elementele minerale, alte vitamine, hormoni, enzime, etc. Vitamina C facilitează absorbţia fierului(are, deci, efect antianemic), şi fixarea calciului în ţesutul osos. Magneziul ajută la utilizarea vitaminei C de către organism. Cuprul şi alte metale grele contribuie la inactivarea vitaminei C. Vitamina A şi C îţi stimulează reciproc activitatea.
Vitamina C influenţează favorabil acţiunea vitaminei B. Vitamina P potenţează acţiunea vitaminei C. Vitaminele E şi C se protejează reciproc faţă de acţiunea oxidanţilor. O combinare optimă a vitaminelor C şi E poate mări capacitatea de detoxifierea a ficatului.
Hipovitaminoza C apare, de regulă, spre sfârşitul iernii, când alimentaţia este bogată în produse animale, derivate cerealiere, zaharuri, etc., dar săracă în fructe şi legume proaspete. Ea se mai constată după bolile febrile şi tulburările digestive. Se manifestă prin oboseală, scăderea capacităţii de efort, a rezistenţei la îmbolnăvirii virotice şi microbiene, sângerarea gingiilor, etc.
Carenţa vitaminică C se întâlneşte la sugarii şi copiii mici hrăniţi unilateral cu lapte şi făinoase, fără introducerea la timp a sucurilor de fructe şi de legume, a merelor rase, a supelor şi piureului. Ea produce întârzieri în creştere, prin încetinirea formării ţesutului osos şi a dinţilor, lipsa poftei de mâncare, rezistenţă scăzută la infecţii, etc. Semnele de insuficienţă dispar printr-un aport alimentar de vitamină C corespunzător, dar reapar repede dacă aportul se micşorează din nou.
Scorbutul este o policarenţă în care dominantă este avitominoza C. În condiţiile actuale de viaţă, este rar întâlnită. O alimentaţie cu suficientă vitamină C previne şi vindecă scorbutul.
Fumătorii şi diabeticii prezintă frecvent o subcarenţă în vitamina C.
Utilizarea aspirinei timp îndelungat provoacă o excreţie sporită a vitaminei C prin urină, care poate solda cu o carenţă a acestei vitamine în organism. Insuficienţa de vitamină C mai poate fi produsă de alcoolul în exces, de anticonvulsivante, tetracicline, anticoncepţionale orale, etc. Specialiştii consideră că nu se poate produce hipervitaminoză C, deoarece excesul se elimină prin urină.
Necesarul de vitamină C pentru un adult este de 75-90mg/zi, fiind mai mare la femeile gravide sau care alăptează.
Vitamina C este uşor distrusă prin fierbere. Se degradează în prezenţa oxigenului şi a substanţelor alcaline. În fructele congelate, vitamina C se menţine cu atât mai bine, cu cât temperatura de congelare este mai scăzută(-200C). La o fierbere timp de 15 minute, vitamina C din fructe se distruge în proporţie de circa 25%, iar în 90 minute de 75%. Adăugarea de sare de bucătărie în apa din vasul în care se fierb legumele şi fructele micşorează procentul de distrugere a vitaminei C.
În produsele conservate cu zahăr(dulceaţă, gem, sirop, etc.), care au vâscozitate ridicată, vitamina C se păstrează mai bine deoarece difuzia oxigenului se face mai lent. Dintre zaharuri, acţiunea maximă de stabilizare o are levuloza(fructoza), maltoza, zaharoza şi glucoza. Amidonul asigură o bună păstrare a vitaminei C.
Dintre fructe, cele mai bogate în vitamină C sânt: cătină albă, măceşe, coacăze negre, scoruşe, căpşune, lămâie, portocalele, dudele, agrişele, etc. Fructele citrice, datorită conţinutului ridicat în acid citric, păstrează vitamina C în cantitate mare pe o perioadă lungă.
Coaja(pieliţa) şi stratul periferic al pulpei fructelor conţin mai mult acid ascorbic(vitamină C) decât porţiunea centrală. De regulă, fructele mici şi intens colorate sânt mai bogate în acid ascorbic, deoarece suprafaţa lor este mai mare, în raport cu greutatea. Este cunoscut că antocianii(pigmenţii roşii din pieliţa fructelor), care au rol protector asupra vitaminei C, se formează numai în prezenţa luminii. De aceea, cu cât fructele au mai multă lumină în cursul dezvoltării lor, cu atât sânt mai bogate în acid ascorbic. Fructele recoltate din expusă la soare a aceluiaşi pom conţin de 11/2-2 ori mai mult acid ascorbic decât cele culese din partea umbrită a coroanei. Pierderea de vitamină C sânt de 15-80% în condiţiile de depozitare.
Sursa
2007-10-04 00:59:37