Miros mucegai. O stea, două, trei, patru, tu, șase,șapte, opt....
În nări miros de mucegai, eu privesc în lumină. Mi s-a părut doar.
Am continuat să miros aerul putred de rece. Era ca o primăvară. Euforie, flori, zîmbet, și multe alte detalii la care nu m-am uitat, pentru că eram orbit.
Vedeam mașinile cum mișună pe lîngă noi. Eu și o lumină. Era galbenă, dar nu palidă. Era înaltă, dar nu mai înaltă decît mine.
Eram eu și ea. Gata să ne omorîm. În tăcere.
Am continuat să stau lîngă ea. Timpul se scurgea melancolic.
Apoi s-a stins. Pe neașteptate. Iar eu am plecat.
Mirosul de mucegai persista. Eram eu.