tumblr_ml1akvNKLy1rwteufo1_500.jpgDezamăgirile sunt parte din viața noastră.
Fie că ele afectează mai mult sau mai puțin,ele lasă  amprente, aș zice, definitive.
Pentru persoana mea în cauză au început să apară de ceva timp încoace.
Tot azi am realizat că și dezamăgirile altei persoane apropiate, sau nu, te pot afecta mai mult sau mai puțin. Pentru că îmi pasă.
Pentru că îmi pasă întotdeauna dar nu tot timpul arăt asta.
Unii nu știu a ierta. Mulți oameni nu știu a ierta. Fie că era doar o simplă ceartă sau neînțelegere, fie că ceva mai personal.
Dacă ne punem și ego-ul la mijloc, atunci ne tranformăm în criminali. Dar mai soft.
Ucidem ceva din noi și mai mult din alții.
Nu vrem să iertăm sau să cerem iertare. A face un bine e mai greu decît a face un rău.
Mînjesc cu sînge ce am scris mai sus. Pentru că și mie îmi pasă de durerea altora. Din pricina ălor.