NOTĂ: Nu trăim (doar) pentru sine. Trebuie să știm că Lumea nu a început cu noi și nu va sfîrși cu noi.
Așa și Poezia. Și ea— o Creație de-a lui Dumnezeu.
Niciodată nu am rămas indiferent atunci cînd am observat un nou talent literar bătîndu-mi la geam.
Sau un nume deja consacrat, care te invită la un schimb de …poeme.
Adică publici tu în premieră absolută un poem pe site-urile lui, iar el, drept răspuns, publică tot un poem în premieră absolută pe blogul tău.
E cinstit românește așa?
Dacă DA atunci fiți buni și citiți, și cinstiți, Boieri Dumneavoastră, poemul nou “Fata din stele” al poetului român contemporan Cristian Bodnărescu de la Ieși(deja academician) și de pretutindeni.
Pe care-l cunosc doar din lumea virtuală.
Și parcă-l cunosc de vreo două mii de ani.
Cel puțin.
————————————————————
FATA DIN STELE
Sunt mulți oameni,
Dar și mai multe morminte -
Galaxii împânzesc Universul,
Dar stelele le populează.
Gândurile curg copleșitor,
Însă visele– nelimitat.
——————————-
Dacă eu aș fi în trup sănătos,
Iar tu nu ți l-ai fi părăsit,
Atunci am fi putut forma o ființă
În lumea Fizică.
Dar eu sunt bolnav,
Iar tu ești moartă…
Pe mine viermii mă pândesc,
Iar la tine carnagiul a început.
Vom forma o Ființă
În altă Lume.
—————————————-
Iar dansul nostru
La balul vechi, de mai târziu,
Va fi în lumea fizică.
Pașii noștri astre
Vor lumina.
———————————
Tu ai venit prea devreme,
Iar eu am auzit târziu chemarea.
Erai prea timidă să mă suni,
Iar eu niciodată nu aveam cu mine telefonul,
Pentru a putea răspunde.
Astfel nu ne-am găsit vreodată,
Neputând auzi sunetul chemării.
———————————————
Sunt mulți oameni,
Dar și mai multe morminte…
26 septembrie 2013
