Contrabandist măreţ de diAmante
Şi de ţigări, cu nespălate mîini,
Nu-l rog să uite veşnic de bacante,
Vreau doar să-şi pună botniţă… la cîini.
Pe dînsul mai ţinîndu-se în minte,
Crezînd că-i Unicul fără stăpîni,
Nu dau un ban pe el, dar vreau fierbinte
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini.
Afemeiat şi-mbărbătat la culme,
Un divorţat notoriu la români,
Nu mi-este drag, dar încă îi pot spune:
“Gabare, puneţi botniţă… la cîini!”
Că turbă ne-ncetat, şi zi, şi noapte
Bipezii de ogari, flămînzi şi spîni.
Şi-ar fi evropeneşte pîn-la moarte
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini!
De-l critic sar imediat strigoii
Cu ochii-nguşti şi fluier de la stîni.
Chiar dacă s-a-nfrăţit cu toţi ciocoii,
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini!
Ei peste tot prostia şi-o deşartă,
Ai vrea să zbori şi să nu-i mai îngîni,
Şi-n guvernarea lui, cea pururi dreaptă,
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini!
Nu vrem salarii mari, promise-n ceaţă,
Nici să fim slugi la mafioţi hapsîni.
Vrem doar atît: de mîine dimineaţă
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini!
Nu ne putem plimba pe strada vieţii,
Că sar mîncăii lui, muşcînd de mîini.
În statu-n care zei sunt precupeţii
Gabar să-şi pună botniţă… la cîini!
Şi ducă-se spre sora lor—Pustia,
Mătăhăind din cozi, dulăi păgîni!
Doar să ne lase-n pace, şi “Mesia”
Gabar să-şi pună botniţă…la cîini!
