Între dealuri și câmpii mănoase, Mângâiat de cânturi păsărești, Dansează-n strai de sărbătoare Sătucul meu natal – Molești.
Copiii mișună pe ulicioare, Se joacă, fără griji, până târziu, Bătrânii la portițe-și spun istorii, Cu mâinile-arătând spre holdele de grâu.
Pe un drumeag ferit de ochii lumii, Pierdut în tihna serii estivale, Un flăcău și-o fată, ținându-se de mână, Coboară-ndrăgostiți, încetișor la vale.
La marginea de sat dinspre pădure, În ogrăjoara unei bunicuțe, Plutește înnebunitor miros De pâine coaptă, sărmăluțe…
Eh, tu, Moleștiule îmbătrânit de vremi, Crucile-ți străvechi din cimitire An de an ne cheamă de Blajini, Strămoșilor s-aducem pomenire.
Împrăștiați prin lume de vom fi, Printre străini oricât ne-ar fi de greu, Nu vom uita nicicând de unde am pornit, Moleșteni rămâne-vom mereu!
Subscribe to Blogul unui romancier basarabean