Între dealuri și câmpii mănoase,Mângâiat de cânturi păsărești,Dansează-n strai de sărbătoareSătucul meu natal – Molești.
Copiii mișună pe ulicioare,Se joacă, fără griji, până târziu,Bătrânii la portițe-și spun istorii,Cu mâinile-arătând spre holdele de grâu.
Pe un drumeag ferit de ochii lumii,Pierdut în tihna serii estivale,Un flăcău și-o fată, ținându-se de mână,Coboară-ndrăgostiți, încetișor la vale.
La marginea de sat dinspre pădure,În ogrăjoara unei bunicuțe,Plutește înnebunitor mirosDe pâine coaptă, sărmăluțe…
Eh, tu, Moleștiule îmbătrânit de vremi,Crucile-ți străvechi din cimitireAn de an ne cheamă de Blajini,Strămoșilor s-aducem pomenire.
Împrăștiați prin lume de vom fi,Printre străini oricât ne-ar fi de greu,Nu vom uita nicicând de unde am pornit,Moleșteni rămâne-vom mereu!
Subscribe to Blogul unui romancier basarabean