În ziua în care patriarhul Kiril a fost ales ca prim ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, eu mă aflam în România, cred că tocmai lansasem o carte. În acea zi am vizitat o mănăstire istorică și acolo, din pură întîmplare, m-am întîlnit cu un părinte, care m-a invitat cu el la masă. Ce am vorbit noi vreme de trei ore, doar în parte poate fi spus în auzul prostimii, căci anume despre prostime a fost vorba, frații mei.
Părintele acela e un om de mare influență în cercurile politice și diplomatice și face asta demult. Este, fără îndoială, cel mai inteligent și mai cult preot din cîți mi-a fost dat să discut cu ei. Inteligența lui e de așa natură încît îți încordează mintea și însăși această încordare sparge ca un ciocan gîndurile în mii de fărîme și apoi, rostogolindu-se, le adună la loc, pentru a nu da voie niciunui gînd să rămînă întreg. Toate gîndurile din mintea acestui om purtau semnele a mii de disecții, ca după o operație plastică încă netămăduită.
O să vă spun îndată care e legătură dintre întîlnirea mea cu acest preot și alegerea patriarhului Kiril la Moscova. Mai întîi vreau să vă spun că, îndată ce am coborît la masă, unde am băut ceai și am mîncat de post, m-am simțit ca Alice în țara minunilor. Mai întîi pentru că, așa cum am spus, întîlnirea era pur întîmplătoare, dar pe masă erau două cărți de-ale mele. Înainte de a ne ruga, părintele a deschis prima dintre cărți și, dînd cîteva pagini, care fiecare avea sublinierile ei, m-a întrebat: “Să-mi zici, părinte, de ce ai ținut să scrii aici “Freud, medicul evreu”? Și, deschizînd a doua carte, iarăși, mi-a pus o întrebare similară. “Eram tînăr, părinte, nu mi-am pus problema”, am răspuns eu. “Să mîncăm, dar”. “Da”.
În ziua aceea am auzit trei fraze pe care n-o să le uit niciodată. Prima: “Vă dați seama ce a zis Băsescu? A zis că România e o țară ortodoxă! Vă dați seama ce tîmpenie? Ce o să zică despre noi Europa?” A doua, cînd m-a întrebat cine a ieșit patriarh la Moscova și eu am zis: Kiril. Atunci preotul roman a sărit pe scaun și, strîngînd victorios pumnii, a zis: “Gata! A ieșit al nostru! Ce se va bucura Preafericitul Daniel!” Și a treia frază, în directă legătură cu celelalte două, cînd părintele a zis: “E timpul să terminăm cu parastasele și maslurile. Vreau puțini, da buni!”
Părintele a insistat atunci să mergem în aceeași zi la patriarhul Daniel cu care a fost coleg și de care îl leagă o prietenie de peste patruzeci de ani. Eu nu eram pregătit pentru o întîlnire atît de înaltă. Eram oboist și nu eram nici pieptănat.
Povestesc această întîmplare, fără a spune mai multe și fără a da nume, pentru a liniști inimile celor care, neînțelegînd în ce direcție se îndreaptă căpeteniile noastre, se mîhnesc.
Nu vă mîhniți, acestea toate trebuie să fie. Rugați-vă, ca să nu intre ura în inimile voastre, pentru că atunci nu veți mai vedea și nu vă veți deosebi cu nimic de cei care ne vînd. Păziți mintea ca să nu cadă în iscodiri deșarte și nu căutați tîlcuri acolo unde nu sînt, ca să nu vă facă diavolul proroci mincinoși. Căci de acum știți cum îl cheamă pe diavolul cel mare care vine peste noi: Elitims! Dar voi să nu faceți deosebire între oameni, nici la mîncăruri, nici unde vi se așterne să dormiți, cum și Apostolul Iacov a zis: “Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: tu stai acolo, în picioare, sau: șezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene? (Iacov 2,2-4). Să luați totul cu mulțumire, ca din mîna lui Hristos, care a făcut totul pentru noi și de nimic nu s-a îngrețoșat, nici măcar de multele și murdarele noastre păcate.
Tot ce se face fără bucurie, nu este de la Dumnezeu.
Filed under: Ortodoxie
