Toamna e anotimpul meu.
Toamna ar pica cel mai bine o sarbatoare ca “Anul Nou”. Dupa o vara de re-vizuire, re-gandire, re-prioritizare, re-descoperire, re-calcare pe aceeasi grebla, re-formulare, re-evaluare, re-pierderi si re-incercari de re-gasiri, septembrie este luna cea mai potrivita sa justifice un nou inceput.
Toamna se porneste motorasul. Si visele incep a musti. Si tot la ce nu am fost in stare sa ma gandesc iarna si vara, acum bate la usa. Nu sfios, asa cum se intampla primavara, ci viguros, cu forta, pentru a-mi aminti ca toamna este ultimul anotimp inainte de… o noua iarna.
Toamna este uneori dura, ca si o palma aplicata pe obrazul amortit.
Toamna vine cu dimineti foarte devremi si cu seri tarzii, ca sa-mi lase doar cate o ora pentru a ma bucura de cei dragi.
Toamna vine cu intrebarea cat poate trai un om de la ora la ora si de la week-end la week-end?
Toamna imi re-aminteste ca “as putea” nu e decat o formulare gresita. “Pot”, scrie ea cu litere de tipar pe geamul aburit, dimineata, pe racoare.
Toamna ma minuneaza prin maturitatea ei. Si prin promisiunile ce mi le da. Calm, masurat, fara graba si ambalarea primaverii. Care le poate pe toate, ca apoi sa le uite pe toate, cu prima seara de vara.
Toamna imi mai da o sansa. Sa re-vad.
Filed under: Mix
